Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:01 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

ZIUA LIVE. Părintele Moșteanu, despre vechea tradiție a scaunului lăsat gol la masă. Pentru cine este păstrat (VIDEO)

ro

21 Apr, 2022 00:00 3442 Marime text
Părintele Marius Moșteanu, parohul Bisericii Sfântul Nicolae Vechi
  • Părintele Marius Moșteanu, parohul Bisericii Sfântul Nicolae Vechi, din Peninsula Constanței, a fost invitatul emisiunii ZIUA LIVE de miercuri, 20 aprilie, de la ora 14.00.
  • Pe parcursul emisiunii, părintele a vorbit despre învățămintele sacre transmise de Iisus Hristos în urmă cu mai bine de 2.000 de ani, dar care creionează cu acuratețe situații pe care noi le trăim acum, în viața de zi cu zi.
  • „Scaunul acela gol este pentru cel care a ajuns cu sufletul și este împăcat că acolo, undeva, lumea o duce altfel decât o duce el. Vrem să fim și bucuria celui care nu poate s-o aibă! Vrem să fim și îmbrățișarea celui care nu ajunge la noi! Pentru că distanța fizică nu este nimic pentru cel care știe să o depășească la nivelul spiritual. Dacă ai transmis un gând cuiva, acel cineva știe care are la tine în casă, la masă, un loc liber, care îl așteaptă. Așa se trăiește săptămâna aceasta și, de fapt, fiecare zi din viața noastră“, a îndemnat părintele Moșteanu.
 
Părintele Marius Moșteanu, parohul Bisericii Sfântul Nicolae Vechi, din Peninsula Constanței, a fost invitatul emisiunii ZIUA LIVE de miercuri, 20 aprilie, de la ora 14.00.
 
Pe parcursul emisiunii, părintele a vorbit despre învățămintele sacre transmise de Iisus Hristos în urmă cu mai bine de 2.000 de ani, dar care creionează cu acuratețe situații pe care noi le trăim acum, în viața de zi cu zi.
 
În contextul războiului izbucnit în Ucraina, dar nu numai cu referire strictă la acesta, părintele a amintit de o veche tradiție populară românească ortodoxă, pe care ne invită să o reluăm. Este tradiția scaunului lăsat liber la masă:
 
„Mă bucur să reiterez invitația pe care o avem prin tradiția populară românească ortodoxă, adusă din moși-strămoși către noi, de a lăsa la masă un loc liber, pentru potențialul călător, care nu are unde să se oprească. Vreau să vă gândiți că o masă – o să spuneți «da, dar, după ce că stăm și în picioare și nu avem loc unii de alții» - dar dacă lăsați un scaun liber va trezi curiozitatea celorlalți, care nu știu toți tradiția aceasta. Și o să vă întrebe «Bine, dar de ce nu stai acolo?» «Nu, pentru că acolo s-ar putea să mai vină cineva» «Păi cine să mai vină?» «Poate acolo e cineva deja!»“, a explicat părintele.
 
În continuare, acesta a spus:
 
„Vreau aici să vă aduc aminte de o frumoasă istorioară, despre un om care s-a spiritualizat așa de tare încât a vrut să ajungă la o anumită mănăstire, într-un munte. Și a început așa o ploaie, și a urcat și s-a chinuit și până să ajungă la mănăstire, mai era aproape o treime din drum, era un han. S-a oprit la han și l-a ospătat hangiul, iar el a zis «Gata! Acum, plec!» «Cum adică pleci», a zis hangiul, «nu vezi ce zloată e afară?», iar el a spus «Da, dar sufletul meu deja a ajuns, mă duc și cu trupul!» Așa este scaunul acela“.
 
„Scaunul acela gol este pentru cel care a ajuns cu sufletul și este împăcat că acolo, undeva, lumea o duce altfel decât o duce el. Vrem să fim și bucuria celui care nu poate s-o aibă! Vrem să fim și îmbrățișarea celui care nu ajunge la noi! Pentru că distanța fizică nu este nimic pentru cel care știe să o depășească la nivelul spiritual. Dacă ai transmis un gând cuiva, acel cineva știe care are la tine în casă, la masă, un loc liber, care îl așteaptă. Așa se trăiește săptămâna aceasta și, de fapt, fiecare zi din viața noastră“, a îndemnat părintele Moșteanu.
 
„Independența pe care ți-o dă credința și trăirea unei vieți frumoase te ajută să înțelegi că ești mai aproape de Dumnezeu decât credeai până atunci“, spune preotul.
 
„Toate ale mele sunt cu mine“
 
De asemenea, parohul a vorbit și despre cum trebuie să înțelegem aceste sfinte zile:
 
„Aș vrea ca în aceste zile să înțelegem că fiecare zi este egală cu gândul nostru. Să încercăm să luăm trecutul și viitorul să le trăim astăzi, pentru că în momentul în care avem conștiința că toată viața noastră este astăzi, este sub lupa secundei pe care o trăim, atunci ne vom da seama că astăzi este și Nașterea Domnului, și Răstignirea, și Învierea, și Schimbarea la Față, și Botezul, și toate celelalte“.
 
„Astăzi, noi avem și vârsta pe care o avem, dar avem în spate copilul care încă ne mai trage de mânecă pentru lucruri pe care le-am promis când eram mici și nu le-am săvârșit până acum, avem și pe bătrânul pe care Dumnezeu îl va îngădui, până când îl va îngădui, și atunci viața noastră, concentrată în ziua de astăzi, este o viață a bucuriei, a sincerității și, mai ales, o viață ferită de fobii. Nu ne mai poate trimite nimeni o inducție de temere, pentru că nu mai există: eu am astăzi totul cu mine. De exemplu, dacă te-ai speria că cineva îți ia ceva din ale tale, zici « Dar toate ale mele sunt cu mine». «Omnia mea mecum porto» - spuneau frații noștri latini, din care ne tragem. Dacă avem această conștiință, că tot ceea ce este al nostru este cu noi, imaginați-vă că nici măcar gândul că cineva poate să ne fure ceva nu ne poate atinge“, spune părintele.
 
„Și să ne mai gândim la valoarea omului, pe care am spus-o de multe ori și îi rog pe cei care știu să mă ierte – valoarea omului este ceea ce nu-ți poate fura hoțul. Valoarea unui scriitor nu constă în Montblanc-ul cu care scrie, ci în mintea care dictează, nu în hârtia cerată sau deosebită pe care scrie, ci în gândurile pe care le așterne. Valoarea unui zugrav nu este bidineaua sau mistria, ci meseria din el; dacă cineva i-ar fura sculele a doua zi, el ar avea aceeeași valoare. Valoarea omului este tot ceea ce nu ne poate fura nimeni“, a arătat parohul.
 
Întreaga emisiune poate fi urmărită aici

 
 

 
Citește și
ZIUA LIVE. Săptămâna Patimilor. „Suntem așteptați de Dumnezeu să înțelegem mesajul”
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii