Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:14 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Trupa Touch’n Go a Forțelor Aeriene ale SUA, la Constanța „Când copiii se îngrămădesc pe scenă la final, este dovada că am avut o zi bună” (galerie foto)

ro

11 Nov, 2016 00:00 1988 Marime text
Timp de aproape două ore, sala de festivități a Colegiului Național de Arte „Regina Maria” a vibrat, joi seară, pe ritmuri ale unor trupe și soliști internaționali, iar elevii, părinții și dascălii din cadrul liceului din Constanța au cântat, au dansat și s-au simțit bine asistând la un spectacol deosebit. De atmosferă s-a ocupat trupa Touch’n Go a Forțelor Aeriene ale SUA staționate în Europa, de la Baza Militară Ramstein din Germania, formată din tineri militari americani care au venit pregătiți să facă spectacol pentru elevii constănțeni. Piese bine-cunoscute ale unor interpreți celebri precum Adele, Justin Bieber, Ariana Grande, Bruno Mars, Rihanna, Justin Timberlake, David Guetta, Guns’n Roses au fost interpretate live pe scena Colegiului Național de Arte, elevii cântând alături de soliștii trupei Touch’n Go, iar la final dansând chiar laolaltă cu aceștia pe scenă.
 
Trupa Touch’n Go este formată din sergent major Michelle Harris, vocalista trupei, venită din Long Island, New York, caporalul Paula Hunt, solist vocal, sergentul de stat major Robert Barnes - la pian/keyboard, sergentul tehnician John Kukan - la chitară, soldatul fruntaș Benjamin Thomas - la chitară bas și caporalul Mark Wheeler - la tobe.

Ce știu soliștii trupei despre România

Liderul trupei, solista Michelle Harris, ne-a vorbit, la finalul concertului de aproape două ore, despre vizita pe care a făcut-o în România, despre concertul susținut la Constanța, dar ne-a mărturisit și cum i s-au părut elevii Colegiului Național de Arte „Regina Maria” din Constanța.

„Am vizitat România cu 15 ani în urmă, am venit de două ori alături de trupa mare, de orchestră. Am făcut un turneu mare și am vizitat și România, de două ori. Este foarte frumos aici, iar oamenii sunt foarte amabili. Acum am venit cu trupa rock să sprijinim Ambasada Statelor Unite ale Americii, cu ocazia alegerilor prezidențiale, dar am putut și să luam contact cu membrii comunității cu care avem parteneriate și suntem foarte bucuroși că am putut să susținem concerte ca acesta.
 
Ne bucurăm foarte mult că putem să susținem concerte în școli, mai ales în școli de arte și de muzică, pentru că sunt acum unde eram și noi în urmă cu mai mulți ani. Am fost și eu ca ei, este plăcut să îi încurajăm să facă ce le place, și chiar dacă nu vorbim aceeași limbă, cu toții vorbim limba muzicii. Copiilor le-a plăcut mult muzica americană și mie mi-a făcut plăcere să cânt pentru un astfel de public”, a spus Michelle Harris.

Elevii constănțeni i-au primit cu entuziasm

Aceasta a vorbit despre entuziasmul cu care trupa Touch’n Go a fost primită pe scena din Constanța. „Așa cum le-am spus în timpul concertului, cu cât dansează mai mult și sunt plini de energie, cu atât și eu sunt mai energică pe scenă. Mă hrănesc cu reacțiile și energia lor, așadar, cu cât ei sunt mai entuziasmați, cu atât și eu sunt la fel pe scenă. Iubesc la nebunie să cânt pentru copii. Am avut și spectacole unde copiii stăteau pe locurile lor, dar îmi place când copiii vin lângă scenă, aplaudă, cântă alături de noi, dansează și când se îngrămădesc pe scenă la final. Este dovada că am avut o zi bună”, a completat solista de origine americană.
 
Pentru concerte atât de reușite, trupa Touch’n Go are nevoie de repetiții frecvente. „În ultimele două-trei săptămâni am repetat zilnic, cel puțin trei ore pe zi. Sunt perioade când nu facem repetiții, însă pentru acest spectacol ne-am pregătit zilnic în ultimul timp. Suntem un grup recent format, cântăm împreună ca trupă de aproape două luni, așa că avem nevoie de repetiții pentru a ieși totul bine. Concertul din această seară (n.r. joi seară) este una dintre primele noastre reprezentații ca grup”, a continuat Harris.
 
Vineri, trupa Touch’n Go va cânta la Centrul de Tineret al comunei Mihail Kogălniceanu, pentru militarii care fac parte din baza militară, dar și pentru toți cei care vor dori să participe la concertul programat de la ora 18.30, unde accesul este liber.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii