Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:52 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Profesorul universitar doctor Tasin Gemil, invitat la „ZIUA-n amiaza mare”

ro

19 Aug, 2021 12:48 3455 Marime text
 
Invitatul emisiunii „ZIUA-n amiaza mare” din această săptămână este profesorul universitar doctor Tasin Gemil, directorul Institutului de Turcologie din Cluj, iar emisiunea se va transmite vineri, 20 august, ora 13.00.

ZIUA-n amiaza mareeste realizată de jurnalista Feri Predescu, are o frecvență săptămânală și poate fi vizionată pe pagina www.ziuaconstanta.ro , www.facebook.com/ziuaconstanta și pe YouTube.
 

Istoric de renume, profesorul Gemil Tasin este deținătorul titlului de „Personalitate Monumentală a Populației Turco-Tătare din România”, conferit de Centrul Cultural Turc „Yunus Emre”. 
 
În impresionanta sa carieră, apreciatul istoric a primit numeroase titluri, distincţii, premii, decorații, a înfiinţat și condus asociaţii ştiinţifice și culturale. A fost șeful Catedrei de Istorie veche și medie a Universității Ovidius, fiind conducător de doctorat în specializarea „Istoria relaţiilor internaţionale”, apoi a predat la Universitatea „Babeș Bolyai”, din Cluj.
 
Tasin Gemil a fost deputat al Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani, uniune pe care a și condus-o imediat după 1990.
A avut și o lungă carieră diplomatică, fiind, între 1998 și 2003, primul ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Republica Azerbaidjan, iar în perioada 2004-2007, ambasadorul României în Turkmenistan.
 
Reputatul istoric a avut și are o bogată activitate științifică și culturală, fiind autor sau coautor almultor lucrări științifice, istorice, realizate în urma unor minuțioase cercetări. Cele mai multe, despre populația turco-tătară. Dar ceea ce îşi doreste cu ardoare, și pentru asta munceste de 50 de ani, este elaborarea unei istorii reale a tătarilor.
„Tătarii: relaţii cu otomani şi români”, este cartea pe care, cu ajutorul Asociatiei „Mehmet Niyazi” și  a primăriei, profesorul TasinGemil o va lansa vineri, 20 august, la ora 17.30, la Medgidia, orașul în care s-a născut și al cărui cetățean de onoare este. Prin această ultimă creație științifică, domnul profesor mai pune o piatră pentru împlinirea uriașei sale dorințe. La „ZIUA-n amiaza mare”, istoricul Gemil Tasin va prezenta, pe larg,multe aspecte, necunoscute, despre istoria și cultura tătarilor.







 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii