Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:28 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Obiectivul unei medaliate la triplusalt - „Eu cu un record personal aş fi mulţumită!” (galerie foto)

ro

15 Apr, 2015 00:00 3840 Marime text
Sporturile de echipă sunt foarte popularizate, însă puţini conştientizează că la baza oricărei ramuri sportive stau valenţele atletice. Carmen Cristina Toma a îmbinat cu succes antrenamentele şi competiţiile la triplusalt cu studiul în unităţi de învăţământ deopotrivă sportive. Despre performanţele şi sacrificiile ei o vom lăsa să ne povestească în cele ce urmează.

Deţii în palmares multiple premii şi clasări bune, însă care este performanţa ta favorită?

Performanţa mea favorită a fost rezultatul de la Mondialele Universitare, când am obţinut medalia de bronz din ultima săritură, concursul fiind de mare anvergură şi câştigat de aceeaşi sportivă (rusoaică) care a câştigat de asemenea şi europenele indoor de la Praga de anul acesta.

Ce ne poţi spune despre atmosfera şi despre relaţiile dintre concurenţi la competiţii precum Universiade sau Jocurile Francofone?

Chiar dacă există diferenţe între Mondialele Universitare şi Jocurile Francofone prin participarea unui număr diferit de sportivi, atmosfera de concurs a fost întotdeauna foarte plăcută, mai ales la Mond Univ, unde este ca o mică Olimpiadă. Despre relaţii pot spune că toată lumea este foarte prietenoasă şi poţi lega chiar prietenii de durată.

Câtă muncă şi ce fel de efort a implicat această ramură a atletismului pentru tine să izbuteşti recordurile personale de 13,89 m - indoor şi 14,29 m - outdoor?

Este nevoie într-adevăr de foarte multă muncă, seriozitate şi cel mai important este să ştii ce-ţi doreşti. Trebuie să renunţi la anumite lucruri pentru a-ţi îndeplini idealurile şi să treci peste eşecuri, peste accidentări, să iei totul ca pe o experienţă din care ai învăţat ceva, să mergi mai departe şi să fii convins că poţi şi numai aşa, cu răbdare, poţi reuşi!

Ce aşteptări ai de la participarea la Campionatul Mondial din vara anului 2015? 

Hmm… aşteptări, ca orice sportiv, îţi doreşti o performanţă cât mai bună, o clasare în faţă. Eu cu un record personal aş fi mulţumită!

Fiind o sportivă desăvârşită care a urmat Liceul cu Program Sportiv ,,Nicolae Rotaru” şi Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din cadrul Universităţii „Ovidius”, te rog să încerci să evaluezi calitatea predării în aceste unităţi de învăţământ.

Apreciez calitatea predării ca fiind la un nivel foarte bun.

Cum vezi tu o campanie de promovare a atletismului în Constanţa astfel încât să putem creşte baza de selecţie a juniorilor pentru viitorul acestui sport olimpic? 

E nevoie de cât mai multe concursuri dedicate copiilor, cu premii atractive.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii