Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:36 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Interviu cu președintele PNL Constanța, Bogdan Huțucă „Susținerea economiei naționale ar putea fi zădărnicită de inițiativele PSD”

ro

29 Apr, 2020 09:35 3356 Marime text


Președintele PNL Constanța, Bogdan Huțucă, deputat în Camera Deputaților, a acordat un interviu pentru cotidianul ZIUA de Constanța cu privire la situația IMM-urilor, în actualele condiții privind răspândirea pandemiei de COVID-19.

Susținerea economiei naționale, afectate de criza declanșată de epidemia de coronavirus, ar putea fi zădărnicită de acțiunile iresponsabile ale PSD, decizii care erodează grav capacitatea statului roman și a sistemului bancar de a finanța deficitul public, dar și relansarea economică, a declarat Bogdan Huțucă, vicepreședintele Comisiei pentru buget, finanțe și bănci a Camerei Deputaților.

Aceste acțiuni antagonice ar putea, de exemplu, să anuleze efectul pozitiv al programului IMM Invest România, cel mai amplu de acest fel din ultimele trei decenii. Acest plan de lucru ar putea fi șansa de relansare a întreprinderilor mici și mijlocii, un demers investitional fără precedent.

Cum sprijină Guvernul aceste întreprinderi mici și mijlocii?
 
Guvernul Orban a dezvoltat cel mai mare program de susținere a IMM-urilor din ultimii 30 de ani, prin oferirea de garanții de stat de 80-90% pentru credite de investiții, capital de lucru și subvenționarea dobânzilor. Într-o piață în contracție, valoarea garanțiilor care ar fi putut fi oferite de către companii este fluctuantă, neputând asigura un standard de evaluare, deoarece lichiditatea este volatilă. De exemplu, un imobil care ar fi putut fi pus garanție, înainte de începerea crizei, i se putea determina lichiditatea imediată. Acum, este aproape imposibil. Prin asigurarea de garanții cu lichiditate certă, Guvernul a rezolvat o problemă care putea deveni extrem de complicată. Cele 3,1 miliarde de euro sunt pentru această categorie de firme o centură de siguranță în caz de impact. Interesul băncilor este testat, pentru că au cerut un plafon chiar și mai mare. Dacă acesta nu este suficient, ar putea fi suplimentat.
 
Ce părere aveți de programul IMM Invest?

Noi, liberalii, încurajăm pătura de mijloc, antreprenorii care investesc, angajează și plătesc taxe. Această lume a banilor, așa nedreaptă cum este ea, ne-a adus mult bine. A asigurat standardul de viață peste tot în lume. Milioane de oameni duc o viață mai bună ca înainte, așa că, istoric, acum este un moment de răscruce. Este simplu și ușor de accesat la una dintre băncile partenere. Nu se plătește dobândă, comision de garantare sau alte costuri, cele din urmă fiind subvenționate integral de la bugetul de stat. Nu se plătește nici comision de rambursare anticipate, iar valoarea maximă a creditelor este semnificativă: până la 10 milioane de lei pentru investiții și până la 5 milioane de lei pentru capitalul de lucru. Îi invit pe toți românii cu spirit antreprenorial să participe la acest program.

Aproape simultan cu această măsură, social-democrații au propus ca toată lumea să fie scutită de plata ratelor timp de nouă luni. Ce credeți despre acest demers, mai ales că a trecut de Camera Deputaților, cu tot cu amendamentele PSD?
 
In acest moment, masura Guvernului Orban de amânare a ratelor de catre firmele afectate de pandemia COVID 19 este in vigoare si PSD printr-un populism deja brevetat incearca o mutilare economica prin introducerea unor amendamente. Rolul sistemului bancar este să asigure finanțarea afacerilor, creând astfel un sistem viguros de susținere a investițiilor. Și băncile, la rândul lor, funcționează după reguli economice foarte stricte, printr-un mecanism foarte complex care se bazează pe parteneriat și încredere cu firmele. Cu toții știm că o masa monetară în exces ajunge să nu fie asimilată și crează inflație. Masa monetară, în sens larg, este formată din masa aflată în circulație, conturi curente și depozite. Aceasta este în afara schimbului interbancar. Băncile crează moneda la propriu, nu prin tipărirea de bonuri de valoare, de bancnote pe baza  principiului promisiunilor reciproce :al companiei de a rambursa si al bancii de a crea un mijloc de schimb.
In ipoteza PSD-ului ca ratele nu ar trebui plătite, masa monetară ramasă in sistem si nereturnată ar crea un fenomen inflaționist greu de suportat de orice companie. Totdata, după aceasta perioadă complicată, cănd situatia economică va reveni la normal,companiile vor avea nevoie de  un credit pentru investiții, de capital de lucru, de scrisori de garanție si nu vor mai avea cu cine discuta sau negocia pentru că iși vor pierde parteneriatul cu băncile, care probabil nu le vor refuza, dar nici nu le vor satisface complet nevoile de lichiditate.

 Realizați ce fac anumite partide când vor să impună, prin lege, ca nimeni să nu își plătească ratele? Opiniile diferite ale deputaților și senatorilor liberali i-au făcut să conteste decizia la Curtea Constituțională a României. Cât de justă este această contestație? 

Dacă pentru criza din 2008, băncile și  datoriile suverane ale statelor au reprezentat problema, în cea de acum, statele și băncile reprezintă soluția. Impactul negative va putea fi stăvilit doar printr-o alocare inteligentă și responsabilă a resurselor financiare pe care le putem mobiliza, atât de la stat, cât și de la bănci. Tot ce avem va trebui obligatoriu să fie alocat unde este necesar și atunci când este necesar. Dozarea trebuie să fie astfel făcută încât resursele să acopere toată perioada crizei. 

În aceste condiții, amânarea la plata ratelor fără nici un cost, așa cum vrea PSD, pentru cele peste 250 de miliarde de lei, cât este soldul creditului acordat populației și companiilor, se bazează pe economisirea de 350 de miliarde de lei, făcută de deponenți.

Cât de profund credeți că ar putea fi afectată economia din cauza acestei decizii legislative? Cât de pragmatică și cât de morală este?

Asigurarea circulației banilor în economie va fi vitală pentru ca economia să nu se blocheze. Plata la timp a creditelor de către cetățeni și de către companiile care nu sunt afectate de criza noului coronavirus ar păstra, cât de cât, un flux de încasări în sistemul bancar. Mai ales că, indiferent de amânările acordate și de creditele noi, băncile vor trebui să plătească în continuare costul resurselor atrase de la deponenți si pe cele cu salariile propriilor angajați, cu chiriile, către furnizori șamd. Băncile nu trebuie să devină, ele însele, o problemă. Soluția PSD care, din păcate, nu are nicio justificare rațională, statuează că, pe seama buzunarelor deponenților din România, se alocă, iresponsabil, lichiditatea bancară, împrăștiind reduceri de sarcină financiară, amânări la plata ratelor și  suspendări de executări și popriri tuturor, fără nici o deosebire. Atât celor afectați de ciză, cât și celor care chiar câștigă de pe urma acesteia. Atât celor care și-au plătit conștiincios creditele până acum, cât și celor care nu și le-au plătit. Mai mult, sunt suspendate executările pentru firmele care ar putea intra în faliment din cauza crizei, cât și pentru cele care erau executate în “vremurile bune” de dinainte de debutul pandemiei, făcând astfel loc deprecierii sau fugii activelor luate în garanție de la bănci. Nu credem că este moral ca o firmă din zona economiei subterane să fie îndreptățită, prin lege, să primească ajutoare de stat. 

Impactul este doar la nivel național, sau se pierde ceva și din facilitățile europene de care am putea beneficia?

Prin această decizie, cu amendamentele aduse de PSD, se pierde facilitatea oferită de Banca Centrală Europeană, de Autoritatea Bancară Europeană și de Banca Națională a României prin acea flexibilizare a reglementării bancare prudențiale, în vederea maximizării contribuției băncilor la salvarea economiei.

Ca urmare a variantei PSD, toți clienții vor cere amânarea la plată, iar creditele vor fi considerate la risc. Mai mult, acum când resursele băncilor sunt mai prețioase ca oricând, acestea vor trebui să provizioneze, să blocheze sume considerabile, care ar fi trebuit să meargă cât mai repede în economie. Cerințele de capital ale băncilor vor crește tocmai acum, când capitalul va fi cel mai greu de găsit.
Inițiativa PSD nu face altceva decât să creeze speranțe deșarte oamenilor când, de fapt, erodează capacitatea statului și a sistemului bancar de a finanța deficitul public și relansarea economică.

Care credeți că va fi decizia Curții Constituționale a României?

Pe 27 mai, când judecătorii constituționali vor judeca sesizarea noastră referitoare la legea pentru aprobarea OUG nr. 37/2020 privind acordarea unor facilități pentru creditele acordate de instituții de credit și instituții financiare nebancare anumitor categorii de debitori, sper ca decizia să fie luată în acord cu interesul național. Chiar dacă, la momentul respectiv, 208 deputați au răspuns unor comandamente care nu țin de interesul național, sper ca judecătorii să aducă  lucrurile pe un făgaș normal. În interesul poporului român și pentru un viitor mai bun pentru toată lumea. 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii