Interviu cu arhitectul Radu Cornescu „Deși ne batem cu Clujul, Iașiul sau Timișoara, la capitolul cultură stăm cu puțin peste zero“

Reputatul arhitect constănțean Radu Cornescu s-a alăturat de curând selectului cerc de colaboratori ai cotidianului ZIUA de Constanța, consemnările sale despre Cazino, în special, bucurându-se de o audiență impresionantă, tocmai datorită semnăturii unui învederat susținător de istorie dobrogeană, și nu numai.
 
Absolvent al Liceului „Mircea cel Bătrân“, promoția 1972, Radu Cornescu este produsul prestigioasei Universități de Arhitectură și Urbanism - „Ion Mincu“. Până în anul 1990, a lucrat la Institutul de Proiectări, Construcții şi Urbanism, în prezent activând în cadrul unui birou individual.
 
Este membru și fost președinte al Ordinului Arhitecților din România - Filiala Dobrogea, sub egida căruia a realizat mai multe expoziții: „Mamaia la 100 de ani” (2010), „Constanța engleză”, împreună cu arh. Gh. Radu Stănculescu și arh. Dorin Paul Bucur, „Cazinoul din Constanța - scurtă istorie în imagini”(2010), „Portul Constanța - prezent, trecut și viitor” (2013), „Clădiri de patrimoniu semnate de arh. Victor Ștephănescu”, „Dezvoltarea orașului modern Constanța în raport cu vestigiile cetății antice Tomis”, „Constanța ar fi fost altfel”(2014), „Anghel Saligny - un făuritor al Dobrogei moderne” (2015), „Calea ferată engleză Cernavodă - Constanța”, împreună cu arh. Gh. Radu Stănculescu și „Arhitectura interbelică pe litoralul românesc” (2017).
 
Arhitectul Radu Cornescu este și autorul albumului „Cazinoul din Constanța - scurtă istorie în imagini” și coautor al volumului „Campania militară a României din 1913 - O istorie în imagini, documente şi mărturii de epocă”.
 
Pare un truism să afirmi că arhitectura își are rădăcinile în istorie, dar în cazul dvs. cea de-a doua a devenit o pasiune, e adevărat?
 
Urmele arhitecturii se pierd în trecut, la scară istorică, spre originile vieții. Orice viețuitoare caută să se protejeze, să aibă un anumit loc pentru familie, un adăpost... Chiar și astăzi vedem că unele viețuitoare creează forme complexe de arhitectură, de exemplu furnicile sau castorii. Furnicile își formează mușuroaie având un ecosistem super-inteligent, în care există incubatoare, creșe, depozite de alimente, rute de circulație, sistem de ventilație etc. Castorii, pe de altă parte, creează din crengi și aluviuni baraje pe râuri și o casă semi-sumersibilă cu intrări subacvatice.
 
Omul a folosit, poate, mai întâi peșterile ca adăpost, dar s-au găsit destule dovezi de bordeie de pământ semi-îngropate sau urme de locuire având pereți din piatră. Esteticul în arhitectură a apărut când oamenii au vrut să construiască ceva durabil pentru căpeteniile lor sau legat de partea mistică, religioasă, având legătură cu supranaturalul în care credeau. Evoluția arhitecturii merge în paralel cu evoluția omenirii și a civilizației.
 
Fiind născut în Constanța, pentru mine, istoria orașului și, mai pe larg, a Dobrogei a devenit o pasiune încă din copilărie, când, călărind bicicleta, mă opream la toate șantierele arheologice, urmărind descoperirile și împrietenindu-mă cu arheologii care cercetau siturile antice. Îmi plăcea să desenez casele vechi cu ornamente din Peninsulă și poate de acolo mi s-a tras calea spre Facultatea de Arhitectură a Universității „Ion Mincu” din București.
 
Revenind în Constanța ca arhitect, am lucrat la diverse proiecte în cadrul Institutului de Proiectare Județean, iar în paralel, în timpul liber, desenam sau pictam, având deseori ca tematică zona veche a orașului. Lucrările de acest fel au fost expuse, de-a lungul anilor, alături de cele ale unor colegi arhitecți la Galeriile de Artă din Constanța. Eram un grup din care îi amintesc pe arhitecții Bebe Mateescu (sufletul și coordonatorul expozițiilor), Ion Teodor, Dan Corneliu, Ion Bârlădeanu, Sandy Costandache, Nicolae Spiță, Gheorghe Tofan, Marian Radu, Silviu Badea, Cătălin Botezatu, Ioana Reinald, Val Stănculescu, Gheorghe Cojocaru, Vasile Simion, Gheorghe Dumitrașcu, Vladimir Hagiu, Dorin Bucur, Cosmin Boghiță.
 
Din pasiunea pentru istoria acestor locuri s-a născut și o altă latură a mea - cea de colecționar. Tot în copilărie m-am înscris la Asociația Filateliștilor TOMIS Constanța (care în anul acesta împlinește 60 de ani de la înființare), colecționând, mai întâi, timbre pe care le așezam frumos în clasoarele pe care le arătam, cu orice ocazie, prietenilor de la bloc.
Apoi, cu trecerea anilor și când am început să mai am un ban în buzunar, pasiunea s-a extins la procurarea de cărți poștale vechi, fotografii, carte veche, bancnote (mai puțin monede) și hărți.
 
După 1990, pasiunea de colecționar s-a restrâns doar la cărți poștale și hărți, dar am început să colecționez și documente (în original sau copii) de pe la târgurile de profil sau de pe internet și, pasionat din ce în ce mai mult de istorie, am început să frecventez Arhivele Statului locale și naționale. După anul 2004, strânși uniți în jurul marelui cartofil Ovidiu Lipovan, un grup format din Gabriel-Octavian Nicolae (actualul președinte), Gheorghe Stănescu, Gheorghe Andreescu, Victor și Daniel Codreanu, Oana și Radu Cornescu, membri ai Asociația Filateliștilor TOMIS, ne-am inclus în Carto-Clubul Român, formând Filiala Constanța. De atunci până astăzi, grupul nostru constănțean a câștigat pentru exponatele sale (în general având tematici privind Constanța și Dobrogea) numeroase premii de prim rang, premii naționale și internaționale.
 
Plecând de la faptul că istoria (recentă) de multe ori se interpretează, dar că o imagine veche nu poate fi combătută - făcând ea singură istorie, am început să scriu despre istoria orașului Constanța, despre stilurile arhitecturale de aici, despre autorii clădirilor și, analizând documentele epocii, despre viața de pe aceste meleaguri. Am reușit, mai întâi singur, apoi cu ajutorul Ordinului Arhitecților din România să realizez mai multe expoziții (finanțate din fondul Timbrului de Arhitectură) și să lansez câteva cărți (unele în colaborare).
 
Din cercetările dvs., care considerați că a fost cea mai înfloritoare perioadă a orașului port Constanța?
 
Constanța purta numele de Kustenge pe când se afla în Imperiul Otoman. După Războiul Crimeii (1853-1856), sultanul Abdul Medgid a concesionat, prin firman imperial, unei companii engleze, „Danube and Black Sea Railway and Kustenge Harbour Company Ltd” (pe scurt - DBSR), mai multe terenuri din Dobrogea pentru lucrări de primă importanță: o fâșie de teren pentru realizarea liniei de cale ferată Cernavoda-Constanța și a gărilor de pe acest traseu (Cernavoda, Medgidia, Murfatlar și Constanța) și cam 85 de hectare din orașul Constanța și terenul aflat la nivelul portului (care până atunci se rezuma doar la câteva cheiuri de lemn și o schelă, tot de lemn, pe post de debarcader!).
 
Englezii au început lucrările imediat după 1857, iar portul se rezuma la niște cheiuri, din piatră, de data aceasta, care se întindeau de la Poarta 1 de astăzi până în dreptul Pieței Ovidiu. Bineînțeles că eu consider cea mai mare realizare referitoare la Portul Constanța lucrările din perioada 1896-1909, când s-a desăvârșit portul modern, în final după planurile lui Anghel Saligny.
 
Inaugurarea s-a făcut pe 27 septembrie 1909, în prezența Regelui Carol I. Și extinderile ulterioare, realizate în socialism, sunt importante (portul dezvoltându-se enorm de mult), dar semnificativ a fost efortul de la început de secol XX de a construi un port modern pentru a pune România pe un loc de frunte în lume, dezvoltând, pe lângă exportul de cereale, industria petrolieră, cea navală și militară, făcând din Constanța, cel de-al doilea oraș al țării ca importanță!
 
Vă provoc la un scenariu. Ce ați face dacă ați fi unul dintre edilii Constanței? (cu trimitere la ce se poate, dar nu se face...)
 
Este o întrebare la care aș putea răspunde pe 10 pagini (dacă nu mai multe)! Ca orice constănțean care-și iubește orașul, mi-aș dori ce este mai bun, mai special. Pornind de la fluidizarea circulației și realizarea a cât mai multe parcări, la tunelul gândit de arh. Dorin Ştefan (prin P.U.Z. Peninsula) pe sub Piața Ovidiu (unde s-ar putea dezvolta, în subteran un centru comercial și o super-parcare pentru toată zona veche); de la punerea în valoare a vestigiilor arheologice (care astăzi zac uitate și neamenajate) - căci avem 2.500 de ani de istorie, la realizarea unei șosele de coastă, așa cum au mai toate orașele maritime care se respectă; de la redarea Cazinoului cetățenilor urbei la realizarea unui sistem de termoficare pe mini-cartere etc.
 
Însă cea mai mare problemă pe care aș vrea să o rezolv ca edil ar fi ridicarea nivelului culturii în acest mare oraș. Deși ne batem ca număr de populație, ca întindere sau ca pondere economică cu Clujul, Iașiul sau Timișoara, la capitolul cultură stăm cu puțin peste zero. Aici este loc destul pentru a promova spectacole de teatru, de revistă, de operă, de balet, evenimente cu artiști și din alte branșe, expoziții, lansări de carte, reviste sau un canal cultural TV care să ne țină la curent cu toate acestea. Am putea construi un centru cultural de amploare, cu săli spațioase, dar și cu un amfiteatru modern în aer liber (de exemplu pe un taluz înspre mare), iar Primăria să aloce anual o sumă considerabilă pentru educația culturală a tinerilor constănțeni...
 
Nu vi se pare revoltător ca orașul să poarte drept simbol o ruină asupra căreia nu se intervine de prea mult timp? (întrebarea e mai mult o parabolă).
 
Acest Cazinou pare blestemat. Deși este considerat de mulți constănțeni un simbol al orașului, iată că de ani buni nu se mișcă nimic pentru restaurarea lui. Este, după mine, inadmisibil ca să se ajungă la 3 licitații eșuate, licitații realizate de Guvern, prin Compania Națională de Investiții (C.N.I.), și asta deși banii pentru refacerea lui sunt alocați! Să se schimbe ceva - legea achizițiilor, sau să ne fie înapoiat la Primăria noastră, poate găsim o cale mai puțin rușinoasă să rezolvăm problema...
 
Ce lucrări aveți în pregătire?
 
Ca de obicei, în afară de problemele de proiectare de zi cu zi (care devin din ce în ce mai complicate din cauza avizelor, termenelor de soluționare si a finanțărilor), de unde trebuie să-mi câștig pâinea, lucrez la câteva expoziții pe care vreau să le realizez, în majoritatea lor, în colaborare cu Ordinul Arhitecților din România sau cu Uniunea Arhitecților (ca parte de finanțare și organizare) și sper să mai lansez câteva cărți, având ca teme principale Constanța și Dobrogea.
 
Pot să vă dezvălui tematica primei expoziții la care lucrez: „Constanța bombardată (1916-1944) - Clădiri distruse în cele două Războaie Mondiale”. Pentru această expoziție mă pregătesc de câțiva ani buni, colectând cărți poștale, fotografii, presa sau documente din timpul acelor evenimente. Sper să aduc multe noutăți în materie de imagini inedite și să găsesc un public care să fie interesat!
 
Citeşte şi:
 
Vestigiile Constanței. Le punem în valoare? (galerie foto)
 
Pe care CAZINOU să-l restaurăm?! (galerie foto)
 
Wallace sau Havuz?!

Arhitectul Radu Cornescu „Victor Ştephănescu este autorul celor mai multe clădiri de patrimoniu din Constanţa“
 
Arhitectul Radu Cornescu „Dobrogea a devenit modernă odată cu lucrările lui Anghel Saligny / În Constanţa s-a construit mult şi prost“