Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:59 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dan Buzatu „Hai mai întâi să ne comportăm noi, bicicliştii, corect în trafic, şi apoi să sărim la gâtul şoferilor!“

ro

16 Sep, 2014 00:00 3843 Marime text


Bicicleta nu mai este de mult doar un mijloc de transport, lucru ce devine evident şi pe străzile din oraşul nostru. Ciclismul pentru amatori se transformă într-un fenomen puternic, motiv pentru care l-am contactat pe Dan Buzatu, unul dintre fondatorii „Constanţa Cycling Team”, pe care l-am rugat să ne prezinte această lume a bicicliştilor.

Ce este „Constanţa Cycling Team“?

„Constanţa Cycling Team“ este o asociaţie sportivă cu statut de club de ciclism, înfiinţată în anul 2010 de 13 pasionaţi care ieşeau de ceva timp la antrenamente împreună şi simţeau că vor mai mult. Ideea a venit în urma dorinţei de a participa la concursuri destinate amatorilor, atât de şosea, cât şi pentru mountain bike (off road). În cei patru ani, clubul a evoluat mult, are în jurul său aproximativ 30 de simpatizanţi, pe lângă membrii fondatori, care participă în medie la 50 de evenimente pe an. Sunt competiţii de MTB foarte cunoscute, „Prima Evadare“, Triada MTB, Gârboavele XC, Predeal Trophy, la care suntem prezenţi cu cel puţin zece concurenţi la start şi unde avem cel puţin trei clasări pe podium, la diferite categorii. Datorită rezultatelor foarte bune, Filip Grigorescu a ajuns să fie sponsorizat de echipa Giant România, ceea ce înseamnă foarte mult pentru un sportiv care îşi susţine de obicei cheltuielile din bugetul propriu, acestea fiind undeva în jurul sumei de 700 - 800 de lei la fiecare concurs.
Vorbește-ne despre participările colegilor tăi și despre performanțele lor la diferitele competiții de profil.
Pentru concursurile de şosea, încă de anul trecut, calendarul anual al competiţiilor s-a îmbogăţit semnificativ prin apariţia evenimentelor Road Grand Prix. Dacă în anii trecuţi, erau cam opt competiţii de şosea, evenimentele RGP înseamnă încă patru curse puternice desfăşurate în Ploieşti, Bucureşti, Vâlcea, care au adus sportivilor noştri rezultate excepţionale. Grigorescu, locul 1 la o categorie, urmat de Cristian Doicescu, pe locul 2 în clasamentul general după cele patru etape, de asemenea, locul 3 la categorie pentru Cristian Ciotic, iar la categoria +50 de ani, pe primele două locuri s-au clasat în ordine Marius Nichiforescu şi Constantin Buzatu (tatăl meu), care ţin să ne amintească că bicicleta este foarte potrivită, indiferent de vârstă. Pot spune că am dominat clar clasamentul, fiind cu siguranţă şi locul 1 pe echipe. Triatlonul este o disciplină care se dezvoltă mult în ultimul timp, astfel încât au apărut competiţii foarte bune şi la această disciplină. Nici aici nu am stat cuminţi şi participăm cu Marius Nichiforescu, Mihai Anton şi rezultatele nu se lasă aşteptate. Mihai Anton nu stă cuminte şi, de regulă, unde participă, câştigă, ultima lui realizare fiind locul 1 la No Stress Triathlon, la Olimp, acum câteva săptămâni.

Ce fel de evenimente sportive ai organizat în oraşul nostru şi la ce fel de concursuri de ciclism ai participat tu în alte localităţi?

Am organizat şi vom organiza o serie de evenimente: Babadag XC, concurs de MTB, desfăşurat în pădurea Babadag, care strânge anual aproximativ 150 de participanţi, eveniment cu un buget de 10.000 de ron, Campionatele Naționale de Ciclism - șosea. Evenimentul este la a patra ediţie anul acesta şi se va desfăşura în perioada 20 - 21 septembrie și va aduna cei mai buni 150 de ciclişti din România, ca la fiecare ediţie. Acest eveniment nu poate fi posibil fără ajutorul Direcţiei de Sport Constanţa, clubului de ciclism Bilal Constanţa, cu care suntem în strânsă colaborare la nivel local. Un alt eveniment este History Race, un concurs puţin diferit ca desfăşurare, unde traseul e parcurs de echipe formate din 3, 4 ciclişti care cunosc traseul doar la start prin răspunderea la întrebări de istorie, al căror răspuns sunt destinaţiile lor, prin care trebuie să treacă până să ajungă la finish. În octombrie, organizăm a patra ediţie.
Apoi trebuie să amintim Turul Dobrogei, un eveniment major ca organizare, care presupune trei etape diferite şi la care avem în fiecare an la start 80 - 90 de ciclişti, atât profesionişti, cât şi amatori, fiind catalogat de participanţi ca al treilea concurs, ca amploare, din România.
De asemenea, colaborăm şi cu alţi organizatori de concursuri, fie ele de ciclism sau de triathlon, un exemplu fiind Triathlon Challenge Mamaia, eveniment ce a ajuns la a patra ediţie şi care, de anul acesta, este etapă de cupă europeană la triathlon, însemnând un concurs foarte important şi serios, care, anul acesta, va alinia la start 1.000 de participanţi, dintre care 200 sunt cei mai buni profesionişti din Europa.
Personal, eu colaborez de cinci ani şi cu Federația Română de Ciclism şi cu Federația Română de Triathlon, în calitate de comisar național de ciclism. Asta înseamnă pentru mine participarea ca arbitru de cursă în cele mai importante șase competiţii de ciclism din România destinate exclusiv cicliştilor profesionişti: Turul României, Turul Ciclist al Sibiului, Turul Ținutului Secuiesc etc.

Ce lipseşte în Constanţa pentru ca pasionaţii mersului pe două roţi să se bucure de un trafic civilizat?

La această întrebare, răspunsul poate dura şi două zile de scris, doar că, pentru mine, lucrurile sunt foarte simple: merg pe bicicletă şi fac sportul acesta la nivel ridicat de aproape 25 de ani şi am mers şi când erau de zece ori mai puţine maşini în trafic, acum 15 ani, dar şi în ziua de azi, când nu ai loc pe asfalt de toţi şoferii regi ai şoselei. Disciplina în trafic este ceea ce lipsește. Şi din partea şoferilor, dar mai ales din partea bicicliştilor.
Şoferii nu sunt încă obişnuiţi cu un aflux atât de mare de biciclete pe şosele, care mai şi creşte de la an la an în Constanţa, cu aproximativ 5.000 - 6.000 de biciclete. Pentru asta cred că e important ca, înainte de a ieşi pe şosea cu bicicleta, oricine să aibă parte de o instruire primară măcar, să cunoască reglementările privind circulaţia rutieră, semnele de circulație, comportamentul în trafic. Nu o dată am văzut biciclişti mergând paralel câte trei, deşi nu au voie să ruleze aşa, sau traversând pe trecerea de pietoni călare pe bicicletă, sau, cel mai grav, să treacă pe roşu considerând că semaforul nu este şi pentru ei.
Pistele de biciclete sunt şi ele o soluţie, însă pentru cei care fac plimbări destul de rare, şi nu pe distanţe lungi. Recomand plimbăreţilor de duminică staţiunea Mamaia, unde, în extrasezon, este foarte liber.
Foarte important: să aibă cască de protecţie, mănuşi şi elemente de semnalizare pe timp de noapte - lumini faţă spate, cât mai vizibile. Mai sunt importanţi ochelarii pentru vânt şi un echipament adecvat pedalatului, care să permită eliminarea transpiraţiei şi să te ajute să fii aerodinamic, adică să fie strâns pe corp, să nu fluture pe tine. Hai mai întâi să ne comportăm noi, bicicliştii, corect în trafic şi apoi să sărim la gâtul şoferilor!

Îi vei încuraja pe copiii tăi să pedaleze pentru viaţa sănătoasă şi civilizată pe care încerci tu să o promovezi?

Cu siguranţă că şi cei doi copii ai mei vor face sport. Sper să facă singuri această alegere, primele semne văzându-se deja, aleargă cu bicicletele prin parc ca nebunii. Nu le voi impune acest sport, îi voi lăsa să facă singuri alegerea. Matei are patru ani şi merge deja de un an la înot, sperăm ca, de la anul, să se vadă rezultatele, iar Ilinca, la cei doi anişori, încă nu a ales un sport, dar este toată ziua în parc cu bicicleta ei. Sportul înseamnă sănătate în primul rând şi îmi doresc pentru ei să îşi dea seama de acest lucru pe măsură ce vor creşte. Nu vreau pentru ei însă să aleagă un sport de echipă precum fotbalul sau voleiul, unde nu depinzi numai de tine în pregătire şi în rezultate. Tenisul va lua amploare după imaginea Simonei Halep, dar sper ca şi atletismul să fie una dintre posibilele opţiuni.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii