Sharenting, bullying şi pedofilie Magistratul Zafer Sadîc atrage atenţia asupra pericolelor din postările cu şi despre copii

Mediul online în care ajungem să ne trăim practic vieţile în prezent, motivat de dorinţa de a împărtăşi cu cei dragi imagini, emoţii şi aspecte ale vieţii de zi cu zi, fără ca distanţa să fie un impediment, poate ascunde pericole nebănuite. Printre cele mai vulnerabile categorii de persoane ce pot cădea victime ale unor infracţiuni facilitate şi prilejuite de mediul virtual şi de platformele de socializare online se află copiii. Adesea, însă, cei ce le fac cel mai mare rău prin difuzarea imaginilor cu cei mici încă din fragedă pruncie sunt chiar părinţii lor, adică oamenii ce veghează zilnic asupra lor, tocmai în ideea de a-i proteja de pericole.

Termenul „sharenting“ este împrumutat din limba engleză pentru a ilustra o realitate tot mai prezentă inclusiv în mediul online românesc. Mai precis, acesta face referire la folosirea excesivă de către părinţi a platformelor social media, de interacţiune virtuală, pentru a distribui imagini şi informaţii legate de copiii lor. 


Adesea, conceptul este pus în legătură şi cu ideea de „prea multe informaţii“, în sensul că părinţii ar mediatiza excesiv, pe platformele virtuale, aspecte din viaţa copiilor lor ori chiar imagini cu aceştia.


În întreg acest context, procurorul criminalist Zafer Sadîc, şef al Secţiei Urmărire Penală din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, ne-a oferit un amplu interviu online, în cadrul căruia ne-a atras atenţia asupra pericolelor nebănuite pe care le poate atrage cu sine simpla postare a imaginilor cu copiii noştri pe platformele de socializare virtuală.


Astfel, pe parcursul interviului, magistratul ne-a vorbit despre agresorii cu mobil sexual ce se pot ascunde în spatele oricărui profil de utilizator virtual, despre reţele de pedofili ce utilizează în scopuri ilicite imaginile publicate chiar de către părinţi cu copiii lor, dar şi despre drepturile copiilor la intimitate şi la viaţa privată, pe care adesea părinţii le încalcă, uneori fără să îşi dea seama. Un alt semnal de alarmă deosebit de important pe care l-a tras procurorul criminalist a fost subiectul „bullying“ şi despre cum pot alimenta imaginile postate de părinţi hărţuirea de acest tip.


1. Domnule procuror, în contextul menţionat mai sus, aş vrea să vă rog să ne vorbiţi un pic despre pericolele la care un părinte îşi poate expune, adesea fără să vrea, copilul, prin postarea pozelor cu acesta în mediul online – respectiv prin „sharenting“? Ce rău îi poate face?

În primul rând, părintele oferă informaţii mult prea uşor despre locurile în care poate fi găsit copilul de către potenţiali infractori şi, printre aceştia, îi putem enumera pe agresorii cu mobil sexual, pedofilii, escrocii, răpitorii, tâlharii sau chiar şantajiştii. În al doilea rând, imaginile cu propriii copii pot fi utilizate ilicit în scopuri sexuale pe reţelele de pedofili, pentru a le produce satisfacţia persoanelor cu înclinaţii în acest domeniu, deşi imaginile în sine şi scopul în care au fost postate iniţial sunt cât se poate se inocente. Practic, se deturnează scopul iniţial al postării imaginilor în social media. Și, în al treilea rând, datele postate pot fi stocate, prelucrate şi vândute ca informaţii platformelor interesate în publicitate excesivă.


2. Sunt persoane care îşi folosesc profilul de Facebook strict pentru interacţiunile cu prietenii apropiaţi ori cu membrii familiei, păstrând astfel un profil privat. Sunt astfel protejate eventualele poze cu micuţii puse de părinţii ce folosesc aceste setări de confidenţialitate? Mai exact, risc ca imaginea copilului meu să fie folosită de către alte persoane şi în alt scop dacă eu am profilul privat şi nu am persoane necunoscute în lista de prieteni?

Deşi dumneavoastră aveţi setări de confidenţialitate, nu puteţi controla ce tipuri de relaţii au prietenii dumneavoastră virtuali, care, dintr-o simplă neglijenţă ori pur şi simplu nevinovaţi, pot lua fotografia dumneavoastră şi să o trimită altor persoane şi astfel să ajungă în mediul online public, de unde poate fi accesată imaginea de absolut orice persoană interesată, chiar răuvoitoare. 

 3. Sunt părinţi care le fac copiilor lor, încă de când aceştia sunt micuţi, profile de Facebook, unde încarcă poze cu aceştia, le dau „check-in“ la diferite evenimente şi aşa mai departe. Cât de periculos s-ar putea dovedi a fi un astfel de profil pentru copil şi de ce?

Localizarea copilului îl face o ţintă sigură pentru persoanele rău-intenţionate. Acestea pot combina informaţiile şi vor putea stabili cu mare precizie traseul uzual al copilului, înlesnindu-se astfel orice agresiune nedorită de către părinte, de răpire, tâlhărie, dar şi altele ce ţin de integritatea copilului.


 4. Aş dori să vă rog să vorbim puţin şi despre grupurile de părinţi (în special, mămici) de pe platformele de socializare. Multe dintre astfel de grupuri au concursuri de genul „Fotografia săptămânii“, în care participanţii sunt îndemnaţi să adauge poze personale, imagini cu bebeluşii ori micuţii lor de diferite vârste, în grupul respectiv, iar imaginea ce adună cele mai multe aprecieri este declarată câştigătoare, urmând să fie folosită drept fotografia grupului pentru o perioadă fixă de timp. Aş vrea să vă întreb dacă şi cât de periculos este să participăm la un astfel de concurs. Până la urmă, e vorba despre o situaţie în care micuţii noştri primesc aprecieri de la mai multe persoane, aspect ce ne satisface mândria de părinte. Ce poate fi aşa de rău în asta?

Dorinţa de a primi multe like-uri sau de a îşi satisface orgoliul de părinte poate fi uneori fatală pentru copii, întrucât obţinerea unor imagini senzaţionale, care să câştige şi premii, poate conduce la hărţuirea copilului, la umilirea acestuia, la constrângerea să se supună la anumite poziţii, cum ar fi încercarea de a obţine fotografii în locuri periculoase. Pe de altă parte, ţinem cont de faptul că, o dată postate, imaginile rămân veşnic în internet şi există posibilitatea ca acele imagini să constituie motiv de jenă pentru copilul care creşte, un motiv de frustrare, iar în cazuri mai grave, îl pot transforma în ţinta bullying-ului pentru colegi. Totodată, mă întorc iar în zona primelor răspunsuri: nu ştii cine este în spatele platformei, al utilizatorului care urmăreşte imaginea în mediul online, acesta putând fi oricând un pedofil, un răpitor, un criminal dezaxat.


5. Sunt situaţii în care se poate ajunge la „răpire digitală“? Vreau să spun, aţi întâlnit ori auzit până în prezent de cazuri în care persoanele ori, mai bine zis, utilizatorii unei platforme de socializare să se plângă de faptul că pozele copiilor lor le-ar fi fost „furate“ şi folosite de către alţi utilizatori, care susţin că ei sunt părinţii copilului din imagini?

În astfel de situaţii, cu răpire digitală, deja discutăm despre comiterea unei infracţiuni. Avem cel puţin două infracţiuni în Codul penal, respectiv accesul ilegal la un sistem informatic - în art. 360 şi transfer neautorizat de date informatice - art. 364. Există situaţii, în practica judiciară, în care membrii familiei s-au reclamat între ei pentru accesarea nelegală a contului de Facebook al altui membru (soţul, soţia, copilul faţă de părinţi etc.). În cazul de răpire digitală putem vorbi şi despre furtul de identitate în mediul online. De exemplu, un individ certat cu legea a obţinut datele de identificare ale unei alte persoane de pe Facebook şi le poate folosi pentru a comite infracţiuni sub identitatea „împrumutată“, cu consecinţe nedorite pentru persoana vizată.


6. Ce ar putea face un părinte în cazul în care s-ar regăsi într-o situaţie precum cea expusă mai sus? Care sunt paşii legali pe care ar trebui să îi urmeze?

În primul rând, pot fi formulate plângeri penale, la Parchet sau la Poliţie, în vederea identificării şi tragerii la răspundere penală a autorului unei astfel de fapte penale. Totodată, dacă prin răpirea digitală cei afectaţi au suferit prejudicii, pot urma calea unei acţiuni civile în faţa instanţei de judecată, pentru a obţine despăgubiri şi restabilirea situaţiei anterioare comiterii delictului.


7. Domnule procuror, am vorbit până acum mai mult despre bebeluşi ori copiii de vârste mici, însă adevărul este că părinţii adepţi ai „sharenting-ului“ nu sunt limitaţi de vârsta copilului. Cu alte cuvinte, sunt distribuite şi imagini cu copii mai măricei, copii de liceu, care, eventual, se duc singuri la şcoală ori însoţiţi de colegi. Le facem rău chiar şi acestor copii mai mari?

Situaţia adolescenţilor este, poate, cea mai gravă, pentru că, în primul rând, ei pot fi expuşi bullying-ului. Pe de altă parte, implicarea excesivă a părinţilor în viaţa virtuală a propriilor copii adolescenţi, de multe ori fără a le cere consimţământul acestora, poate să le afecteze copiilor sentimentele faţă de părinţi. Pe de altă parte, le răpim copiilor şansa de a se prezenta singuri în faţa noilor prieteni sau a eventualelor cuceriri romantice, dispărând practic spontaneitatea din viaţa lor şi dispărând acea aură de mister ce este benefică între adolescenţii îndrăgostiţi. Mai este aici o faţetă a problemei, anume că noi, părinţii, încercând să facem publică întreaga noastră viaţă sau a copilului, riscăm să îi creăm acestuia impresia că aşa este firesc, să aibă toate trăirile interioare expuse în faţa tuturor, pe de o parte. Pe de altă parte, există un alt risc major: să ne îndepărtăm copiii, să ni-i facem adversari, să îi facem să se îndepărteze de noi pentru că nu le respectăm intimitatea. Mai mult, toate aceste informaţii, pe care copilul nu ar dori să le facă publice, aşa cum am spus, rămân stocate pentru veşnicie, aşa încât îi pot afecta viaţa ulterioară, inclusiv la momentul la care va dori să se angajeze.


8. Dincolo de infracţiunile digitale cărora le pot cădea victime copiii, aş dori să vă rog să ne vorbiţi puţin şi despre cele cu aplicare în realitatea imediată care, din păcate, i-ar putea viza pe micuţii noştri supra-mediatizaţi pe Facebook ori pe alte canale. Aceşti copii, ce apar în diferite ipostaze (plecând la şcoală, venind de la şcoală, primind de la Moş Nicolae noul Iphone, să zicem), riscă să devină mai uşor victime ale infracţiunilor?

Pracitc, este vorba despre aceeaşi problemă: tu, ca părinte, oferi gratuit informaţii despre copilul tău şi îl pui în pericol, chiar dacă nu acesta a fost scopul tău.


9. Vă întreb pe scurt, domnule procuror, ce rău îi poate face unui copil faptul că părintele său, ori chiar el însuşi, să spunem, i-a dat „check-in“ la un eveniment la care se află mai multe persoane, de pildă, la un concert al vreunei renumite cântăreţe ori la un spectacol de teatru pentru copii etc., ori pur şi simplu „check-in“ că vine spre casă de la liceu?

Aici, voi sublinia din nou, faptul că, pe lângă faptul că îi ajută pe eventualii răufăcători, astfel de informaţii sunt mult prea intruzive în intimitatea ori viaţa privată a copilului. În acest sens, de pildă, poate copilul a vrut să meargă numai cu o parte din prietenii săi la respectivul concert amintit anterior, iar, prin informaţiile postate de părinte, vor afla şi ceilalţi prieteni ce nu au fost invitaţi, iar astfel se deteriorează relaţiile sociale ale copilului. Totodată, mai este un aspect, poate cel mai grav: este posibil ca adolescentul să te roage, ca părinte, să nu spui nimănui de planurile sale, iar tu să îi distrugi astfel încrederea în tine.


10. O ultimă întrebare, domnule procuror: privind acum din punctul de vedere al micuţilor, să ne imaginăm că ei cresc repede şi, făcându-se mari, descoperă pe platformele de socializare sutele de fotografii postate de părinţii lor cu ei, în diferite ipostaze, evident fotografii făcute publice fără acordul micuţilor. Şi-ar putea da aceşti copii, prin absurd, părinţii în judecată, considerând că le-ar fi încălcat dreptul la imagine, la viaţa privată, ori alte drepturi consacrate prin Constituţie?

Răspunsul este simplu: da, teoretic, oricine poate da în judecată pe oricine, chiar şi în ipoteza în care îi sunt afectate dreptul la propria imagine ori dreptul la viaţa privată. Chiar avem în Codul penal o prevedere expresă care prevede că o infracţiune îndreptată împotriva minorului, la plângere prealabilă, poate fi investigată atunci când copilul devine major. Cu alte cuvinte, copilul, o dată devenit major, poate formula plângerea prealabilă în termen de trei luni de la împlinirea vârstei de 18 ani, chiar cu privire la fapte petrecute când era minor. În Franţa, de exemplu, există o legislaţie ce restricţionează dreptul părinţilor de a posta imagini sau date ale copiilor lor şi astfel de fapte pot fi pedepsite chiar cu închisoare.