Interviu online Maria Elena Chiselenco – „Muzica vindecă suflete și sper și eu să vindec lumea cu muzica mea”

• Maria Elena Chiselenco este o tânără de 14 ani, pentru care muzica este precum aerul
• Pianul este marea ei pasiune, iar ceea ce a reușit să facă în scurta ei viață de până acum depășește barierele normalului
• Tânăra se dedică cu totul muzicii, a cărei pasiune a pornit la doar șase ani, când a primit de la tată o orgă de jucărie
• Nu mare a fost uimirea că la 14 ani are în palmares premii și invitații peste ocean să cânte la pian
• Pandemia i-a schimbat viața și modul de învățare, dar cum generația tânără este una a schimbării, Maria s-a adaptat

Pandemia COVID-19 ne-a schimbat viețile tuturor. Cultura, putem spune drept, că a fost o victimă colaterală, fix cum au fost și alte domenii. Cel mai greu este, într-adevăr, pentru tinerii și copiii care încearcă să dezvolte o carieră artistică.
 
Maria Elena Chiselenco este o tânără de 14 ani din Constanța, cu o afinitate unică și o pasiune de neimaginat pentru pian. Atunci când o persoană ascultă un concert al adolescentei este purtată într-o dimensiune unde aceste probleme cotidiene dispar. Din nefericire, au fost mai puține concerte și mai puține concursuri offline, ca să le numim așa, iar acest lucru a îndepărtat de cele mai multe ori artistul de un public fizic. Se spune că emoția nu poate depăși bariera digitală, iar ascultatul live al unei piese este un moment unic.

Totuși, printre atâtea vești mai puțin îmbucurătoare, cotidianul ZIUA de Constanța vă prezintă o speranță a muzicii din Constanța, care la 14 ani numără peste 40 de premii naționale și internaționale și aprecieri oferite de persoane de rang înalt din alte țări.
 

Întrebările redacției:
 

1.     Ce înseamnă pianul pentru tine?

Pianul pentru mine este un mijloc de comunicare. Este cel mai bun prieten al meu. Și deoarece nu mă descurc foarte bine cu cuvintele când vreau să îmi exprim sentimentele, folosesc muzica și pianul ca formă de comunicare. Am început când aveam șase ani, prin joaca pe orgă de jucărie adusă de tata. Și de atunci, jucându-mă non stop pe orgă, mama și tata au văzut o oarecare înclinare spre muzică și de atunci m-am apucat de pian serios. La câțiva ani de când am început cu pianul m-am dus puțin spre percuție și chitară. Am întrebat-o pe doamna profesoare de pian să îmi dea un sfat. Din clasa a cincea este obligatoriu un al doilea instrument la școală. Pentru a nu-mi strica degetele am ales percuția. Pe corzi, pot face bășici sau mă pot tăia, așa ca să îmi protejez degetele, am ales percuția. Sunt și riscuri la pian. Dacă se cântă prea mult sau se exagerează cu munca, se pot strica tendoanele și nu se mai poate cânta deloc.


2.     Povestește-mi cum ai început și ce te-a atras cel mai mult la acest instrument.

Cel mai mult la pian m-a atras sunetul, aspectul pianului. Cred că cel mai tare m-au atras posibilitățile de a-mi exprima sentimentele și posibilitățile muzicale care sunt infinite la pian. Este poezia sufletului meu.


3.     Care sunt realizările tale, nu puține la număr, pe care le-ai acumulat de-a lungul anilor?

Am avut până acum concursuri naționale, cât și internaționale, locale sau din afară – concerte, recitaluri, masterclassuri cu profesori din alte țări. Cu cele care mă mândresc cele mai tare – 3 ani la rând am participat pentru fundația ARCA a preotului Picu, ale cărui concerte sunt făcute pentru copiii cu dizabilități din cadrul fundației. Este ceva foarte apropiat sufletului meu. Sunt cam 20-30 de copii.


4.     Care sunt cele mai importante concerte și premii de până acum?

A fost un Gold Award la un concurs din Hong Kong, Grand Prix la un concurs din Ucraina, am mai luat încă un Grand Prix în Polonia, cât și o scrisoare de recomandare de la primarul localității pentru performanță. Am primit invitație la concursul Rocky Mountains, la Toronto, unde ar trebui să merg în vară.


5.     Care a fost soluția găsită de a continua activitatea, în ciuda restricțiilor actuale?

Eu și cu doamna profesoara, „doamna sunetelor”, cum o alint eu, Alina Stoica, pe numele real, am folosit toate platformele online posibile și imposibile pentru a reuși să lucrăm împreună. Primele două luni, cred că am lucrat normal, până am realizat că sunetul de la mine ajunge mai târziu la doamna Adela. De atunci am început să cânt și așteptam să ajungă și la doamna. Cântam și încercam să potrivesc ce număra doamna de la ea de acasă cu ce cântam eu de la mine. Făceam niște calcule... la un moment dat am reușit să nu mă mai opresc și m-am obișnuit. Când doamna spune 3, eu tre să fiu deja la timpul patru. Ca atunci când eu cânt timpul 3 să ajungă la doamna când zice timpul 3.


6.     Unde te vezi peste 10 ani și cum crezi că vor evolua pasiunea și cariera pe care o vei avea?

Peste 10 ani, pasiunea mea o să fie cred că la fel, dacă nu mult mai mare decât o am acum. Probabil voi fi la Conservator, studiind pianul și cochetând cu rock-ul simfonic, o altă pasiunea de-a mea, o altă latură a muzicii care mă atrage pe lângă muzica clasică. M-am gândit și la plecatul din țară. Mă gândeam să mai fac o școală la New York, la Julliard.


7.     Se spune că muzica schimbă multe. Crezi că vei schimba lumea cu muzica ta?

Muzica chiar schimbă foarte multe. Mi-a schimbat stilul de viața și mi-a schimbat modul în care văd lumea și modul în care gândesc. Am început, efectiv, să gândesc în sunete. Așa sper că pot și că voi schimba lumea, prin muzica mea. Nu știu dacă este suficient o singură pianistă, o singură muziciană. Muzica vindecă suflete și sper și eu să vindec lumea cu muzica mea.