Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:05 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Interviu online cu Gheorghe Dragomir, candidat pentru Consiliul Judeţean, şi Marian Odor, candidat pentru Primăria Medgidia Liberalii promit recuperarea prejudiciilor până la ultimul leu şi schimbarea la faţă a Medgidiei şi a judeţului

ro

23 Apr, 2016 00:00 6668 Marime text
Echipa PNL este sudată în lupta electorală a localelor, afirmă preşedintele PNL Constanţa, Gheorghe Dragomir, candidat pentru Consiliul Judeţean. Acesta afirmă că ruptura dintre municipiu şi judeţ nu este decât o speculaţie. Mai mult, chiar şi liderii centrali sunt implicaţi în campania electorală de la Constanţa. Dragomir a recunoscut că nu a fost un obiectiv să devină candidat la Consiliul Judeţean, însă analiza realizată de conducerea centrală a PNL a relevat această necesitate.
 
În privinţa unei opţiuni personale clare a liderului liberal, acesta explică faptul că, în situaţia în care PNL va câştiga Consiliul Judeţean fără să fie nevoie de negocieri sau de alianţe, nu se va retrage, în caz contrar, va sprijini acel coleg de partid care are şanse să strângă voturile suficiente pentru tranşarea funcţiei de preşedinte al CJC.
 
Legat de proiectul său pentru CJC, Dragomir spune că judeţul se prăbuşeşte şi este nevoie de o intervenţie urgentă pentru salvarea acestuia. Liberalii spun că au soluţii şi pentru redresarea economică, şi pentru însănătoşirea Spitalului Judeţean. Totul se poate realiza prin depolitizare. Pentru desemnarea managerului SCJU, Dragomir propune chiar un sistem de alegeri, prin care inclusiv angajaţii spitalului să fie consultaţi în privinţa managementului şi a managerului. De asemenea, liberalii vor ca Spitalul CF să devină spital municipal prin preluarea de la Ministerul Transporturilor de către municipalitate.
 
„În privinţa regiei de drumuri, nu ştiu dacă va putea fi salvată şi nu am văzut să facă performanţă”, afirmă Dragomir. Legat de prejudicii, ele trebuie recuperate până la ultimul leu şi liberalii promit că se vor bate să aducă toţi banii înapoi, în bugetul CJC. Liberalii afirmă că îşi doresc şi transparenţă decizională şi de consultare cetăţenească permanentă.
 
Medgidia, prioritate pentru PNL
 
De la modul în care au căutat cea mai bună soluţie pentru Primăria Medgidia, până la proiectul cu care vin în faţa alegătorilor, liberalii sunt convinşi că au cea mai bună soluţie pentru acest municipiu. Marian Odor povesteşte că aproape toată viaţa şi activitatea sa se leagă de Medgidia şi vede această candidatură ca pe o datorie faţă de el şi de concetăţenii săi.
 
Odor a acceptat să vorbească deschis inclusiv despre subiectele sensibile ale activităţii sale. Unul dintre ele este activitatea din cadrul masoneriei. Odor îşi doreşte un consiliu local format din profesionişti, iar pentru Medgidia, şi-a fixat direcţiile. Odor vrea locuri de muncă, îmbunătăţirea infrastructurii, curăţenie şi o administraţie corectă. Totodată, preţuri corecte la utilităţi. Un parc industrial şi investiţii care să schimbe faţa municipiului. Tinerii vor fi responsabilizaţi prin tot felul de evenimente şi cooptaţi în cadrul proiectelor, pentru a învăţa să lucreze în echipă. Evident, candidatul PNL speră şi în sprijinul necondiţionat al colegilor din Consiliul Judeţean pentru a-şi pune în operă proiectul pentru Medgidia.

Întrebările redacţiei:
 
1. Dincolo de faptul că specificul campaniei impune strategii diferite, care este explicaţia faptului că PNL pare rupt în două tabere, cea de la municipiu şi cea de la judeţ?
 


Gheorghe Dragomir: Este doar o speculaţie, pentru că lucrurile stau altfel. Municipiul fiind foarte mare, noi am structurat două echipe: una pentru municipiu, condusă de Chiţac, şi cea de la judeţ, condusă de mine. Amândoi avem echipe care ne sprijină. Eu chiar am desemnat un reprezentat care mă va înlocui în timpul campaniei, cât voi fi în teritoriu. Este vorba despre domnul George Mushcina. În rest, avem discuţii permanente, facem strategiile împreună, încă mai avem de traversat o perioada grea, până vom definitiva listele. Astăzi se vor definitiva listele la municipiu şi mâine la judeţ, iar luni vor fi depuse listele.
 
Echipa PNL nu are nicio fisură. E adevărat că s-a speculat şi întreţinut chiar în media naţională că Vergil Chiţac nu este susţinut de preşedintele organizaţiei judeţene, adică de către mine. Nu este real, fiecare e preocupat de propria candidatură, fiecare are stafful său şi asta a dat senzaţia că unii dintre noi suntem absenţi în campania de la municipiu. Avem colegi de la judeţ care sunt alături de stafful domnului Chiţac, îl avem pe domnul Dan Motreanu, care vine săptămânal şi se întâlneşte cu echipa domnului Chiţac şi cu alţi lideri centrali. Discuţiile mele cu Vergil sunt zilnice măcar la telefon, dacă nu reuşim să ne întâlnim fizic. Relaţia noastră este dincolo de cea din partid. Partidul s-a deschis şi dovadă este şi domnul Odor de la Medgidia. Eu i-am făcut propunerea să candideze, pentru că îl apreciez profesional. Bucuria mea pentru Medgidia este că va avea un primar de excepţie.
 
2. Filiala Constanţa a PNL a făcut un protocol de colaborare politică cu reprezentanţii Comunităţii Ruşilor Lipoveni din judeţ. Ce solicitări din partea comunităţii ruşilor lipoveni din Constanţa vor fi integrate în platformele-program ale candidaţilor PNL?
 
Gheorghe Dragomir: Putem vorbi de anumite probleme punctuale ale dumnealor în localităţile unde sunt comunităţile. Reprezentanţii comunităţii vor fi pe listele noastre şi prin intermediul consilierilor să-şi susţină proiectele lor.
 
3. Suntem deschişi la alte colaborări şi cu reprezentanţii altor organizaţii ale minorităţilor din judeţ?
 
Gheorghe Dragomir: Mai avem înţelegeri punctuale. Am dat posibilitatea organizaţiilor, şi, acolo unde au găsit sprijin, să colaboreze. Dacă aceste comunităţi nu vor avea candidaţi proprii, să le asigurăm un loc eligibil pentru comunitate. Este cazul oraşului Medgidia, comunelor Valu lui Traian, Mihail Kogălniceanu, oraşului Ovidiu, dar şi al altor localităţi.
 
4. Domnule preşedinte Dragomir, cum s-a ajuns la candidatura dvs. pentru Consiliul Judeţean? A fost o chestiune celei similare petrecute la Bucureşti în urmă cu două zile, când preşedintele Organizaţiei Bucureşti, Cătălin Predoiu, a fost obligat să-şi asume candidatura?
 
Gheorghe Dragomir: Nu a fost un obiectiv să devin candidat la Consiliul Judeţean. A fost un moment în care conducerea centrală, făcând o analiză a filialei şi a activităţii de aici şi luând hotărârea să devin preşedinte unic pentru coeziune, pentru a da forţă echipei pentru CJC, pentru a fi un liant şi să câştigăm împreună această competiţie, mi-au cerut să devin şi candidat. Nu am avut mult timp de gândire şi am acceptat. Am suficienţi ani de experienţă în politică, nu doar profesională, pentru a înţelege momentele importante. Dacă PNL va câştiga CJC fără alianţe, nu mă voi retrage, dar dacă vom ajunge la negocieri şi la alianţe politice, atunci va trebui să devină preşedinte cel care va reuşi să strângă voturile suficiente.
 
5. Domnule Odor, v-aţi înaintat demisia din funcţia de şef al Direcţiei de Finanţe Publice Medgidia şi aţi devenit candidatul PNL pentru primărie. Sunteţi împăcat cu această plecare din jobul de care aţi fost foarte ataşat? Ce va motivează în lupta asta pentru a câştiga primăria de la Medgidia?
 
Marian Odor: Demisia mi-am dat-o pentru că aşa este obligaţia legală. Încet-încet, trebuie să mă împac, dimineaţa, pe la ora 8.00, trec pe la birou şi beau o cafea cu colegii, iar de la 8.30, merg la biroul de campanie. Şi dacă voi fi primar voi face acest lucru.
 
Faptul că sunt născut şi crescut în Medgidia a fost prima motivaţie. Faptul că am ajuns la această vârstă, consider că am datoria morală. Este vorba şi de un orgoliu local, pe care mi l-a stârnit domnul Dragomir. Şi asta m-a motivat.
 
6. Domnule Odor, vă rog să le oferiţi celor care vă cunosc mai puţin câteva detalii despre viaţa şi activitatea desfăşurată la Administraţia Fiscală!
 
Marian Odor: Viaţa mi-am dedicat-o finanţelor. M-am căsătorit cu finanţele şi soţia, vrând-nevrând, a acceptat. Pentru mine, a fost o plăcere. Am preluat funcţii de conducere şi înainte de '89. Din '85, am avut funcţii de conducere în Direcţia de Finanţe. Pentru mine a fost o provocare această meserie.
 
7. Consiliul Judeţean, un cartof fierbinte - un spital aproape privatizat, o regie de drumuri cu un picior în groapă, multe procese în instanţă, cu mare încărcătură penală, bani de recuperat şi bani care nu prea ajung la Constanţa. Nu era mai uşor la Camera Deputaţilor, domnule Dragomir?
 
Gheorghe Dragomir: Foarte multe probleme, poate de aceea provocarea este pe măsură. Deja judeţul nostru se prăbuşeşte, de aceea spun că judeţul are nevoie de o nouă administraţie. Au făcut ca judeţul să fie pe un loc mult mai jos decât pe cel pe care-l merită. Eram după Bucureşti şi am ajuns pe un nemeritat 8 sau chiar 9. Este păcat, vrem să punem în valoare capacităţile economice ale judeţului, care a fost abandonat din toate punctele de vedere.
 
Spitalul - eu nu am nimic împotriva privatizărilor. E un spital public, dar când ajungi la spital, te trezeşti că ajungi să te tratezi la un SRL. Trebuie să se continue modernizarea şi să fie la dispoziţia cetăţenilor ca spital public. Felul în care este manageriat şi administrat lasă de dorit. Trebuie să se treacă la depolitizarea Consiliului de Administraţie. Ponderea nu trebuie s-o aibă Consiliul Judeţean, ci instituţiile medicale. Cred că spitalul a funcţionat mai bine când era în subordinea Ministerului Sănătăţii. Am putea reînfiinţa un spital municipal până vor fi gata la nivel naţional spitalele regionale. Spitalul CF poate deveni spital municipal prin preluarea de la Ministerul Transporturilor. Un lucru e clar: managementul trebuie făcut de specialişti şi să primească votul angajaţilor. S-ar putea organiza un vot pentru desemnarea managerului, iar angajaţii să-şi desemneze liderul. Dacă performanţă ar fi fost bună, nu s-ar fi comentat. Iar ancheta ziarului dvs. privind Radioterapia m-a şocat.
 
În privinţa Regiei de Drumuri, nu ştiu dacă va putea fi salvată şi nu am văzut să facă performanţă. Avem cele mai proaste drumuri judeţene, iar bugetul a fost invers proporţional. O regie incapabilă de perfomanţă, care mai degrabă a plimbat contracte din bani publici către societăţi, încălcând legile şi transferând banii către clientela politică. Documentele Curţii de Conturi sunt relevante în acest sens. Cred că drumurile pot fi întreţinute transparent cu societăţi prin contracte ferme.
În privinţa recuperării prejudiciilor, ele trebuie recuperate până la ultimul leu şi mă voi bate să aducem toţi banii înapoi, în bugetul CJC.
 
Într-adevăr, activitatea de la CD nu este una de nivelul CJC, în schimb, am fost implicat în activitatea politică în ultimii 12 ani, practic, nu-mi va fi greu, pentru că am avut şi la Parlament foarte puţine zile libere. Motivaţia să las în urmă mea lucruri bine făcute este mai importantă.
 
8. Domnule Odor, aţi devenit un subiect de presă după ce v-aţi anunţat candidatura. Vorbiţi-ne despre Medgidia în care trăiţi. Cum arată ea acum şi cum arată ea în proiectul dvs.?
 
Marian Odor: Eu voi trăi în Medgidia cât voi avea zile. Sunt şi lucruri bune, şi lucruri rele. În proiectul meu şi al consilierilor, vreau să revenim la acea imagine a Medgidiei în care toată lumea se cunoştea şi se respecta, şi respectul venea din fapte. De aceea ne dorim împreună să reuşim. Primul scop vizează locurile de muncă. Avem nevoie de ele ca de aer, să nu ne mai pierdem copiii. Eu îmi doresc că nepoţii să le povestească nepoţilor ce frumos era la Medgidia, la bunici.
 
9. Una dintre condiţiile masoneriei este discreţia. Pentru că această preocupare a dvs. a ajuns publică, totodată cu anunţarea candidaturii la primărie, vreau să atingem şi acest subiect. În plus, vreau să vă întreb dacă aţi avut nevoie de acceptul Marii Loji Naţionale a României în momentul în care aţi decis să intraţi în această competiţie electorală.
 
Marian Odor: Nu am avut nevoie de acceptul Lojii, pentru că în masonerie intră oameni liberi, cu bune moravuri, şi oameni credincioşi. În masonerie este interzis să faci politică în interior. Această Mare Lojă este recunoscută prin lege că instituţie de utilitate publică - se fac acţiuni caritabile.
 
10. Aţi lucrat în Primăria Medgidia cu mulţi ani în urmă. Ce soluţii aveţi pentru municipiu, concret?
 
Marian Odor: Soluţii avem, pentru că de când am intrat în această campanie pentru primărie, am fixat direcţiile. Principalele probleme sunt lipsa locurilor de muncă, infrastructura, curăţenia oraşului, apa şi canalizarea şi administraţia publică. Avem soluţii pentru fiecare dintre ele. Vrem să facem parcul industrial la Medgidia. Una dintre soluţii sunt investiţiile străine. Putem crea o infrastructură pentru că avem canalul, linia ferată şi autostrada.
 
11. Ce fel de consiliu local va doriţi?
 
Marian Odor: Un consiliu local de profesionişti.
 
12. Primăria Medgidia percepe în acest moment o taxa enormă, de 5 lei pentru o copie a unei singure pagini pentru informaţiile de interes public. Primăria a anunţat că o va modifică de anul viitor. Veţi verifica cuantumul tuturor taxelor percepute de administraţia locală din Medgidia?
 
Marian Odor: Voi face o evaluare a taxelor şi să văd dacă sunt în conformitate cu legea. Taxa la care faceţi referire a fost modificată, va fi aplicată de anul viitor şi va avea o valoare de 0,5 lei.
13. Ce proiecte aveţi pentru tinerii fără viitor ai Medgidiei?
 
Marian Odor: În primul rând, locuri de muncă. La fel de intens ne gândim să-i preluăm pe tineri şi să-i învăţăm să lucreze în echipă prin iniţierea competiţiilor şcolare. Lucrând în echipă, ei îşi pot dovedi şi dezvolta abilităţile. Ceea ce am gândit punctual este competiţia „Medgidia Verde” - îngrijirea spaţiilor verzi, nu curăţenie, să vină cu soluţii de înfrumuseţare a zonei verzi, iar la sfârşitul perioadei, cea mai implicată şcoală să fie recompensată. Mai avem un program, vrem să împădurim. Vrem că fiecare familie şi fiecare copil să planteze un copac şi să aibă grijă de el, să devină responsabili, să rămână în oraş.
 
14. În administraţia judeţeană şi locală, indiferent de unitatea administrativ-teritorială, dacă ar fi primat transparenţa, s-ar fi prevenit derapajele constatate în atribuirea de contracte. Mă întorc la Consiliul Judeţean.
 
Gheorghe Dragomir: Cu siguranţă este nevoie de transparenţă decizională şi de consultare cetăţenească, clar va duce la o mai bună administrare şi cheltuire a banului public. Vom înfiinţa consilii cetăţeneşti pe categorii profesionale şi sociale şi ne vom consulta împreună cu acestea în luarea deciziilor. Inclusiv avem în vedere elaborarea unei strategii pentru dezvoltarea judeţului pentru perioada 2016-2025. De asemenea, ne dorim constituirea unui comitet de planificare judeţean, format din reprezentanţii instituţiilor cu atribuţii economice şi sociale. Introducerea unui sistem informatic de management al documentelor şi arhivarea electronică pentru Consiliul Judeţean este un alt proiect care vizează transparenţa.
 
15. Care sunt direcţiile politice PNL pentru mandatul 2016-2020?
 
Gheorghe Dragomir: În calitate de candidat pentru funcţia de preşedinte, începem cu infrastructura şi serviciile publice, nu putem evolua fără infrastructură dacă nu vom continua extinderea sistemului de gaz, modernizarea sistemelor de apă şi canalizare. De asemenea, în cadrul regiei de apă, propun crearea unui departament care să facă o analiză a surselor de apă din punct de vedere al calităţii, şi asta înseamnă alte investiţii pentru amenajarea altor puţuri de mare adâncime.
 
16. Care sunt măsurile privind revigorarea activităţii instituţiilor de cultură din Constanţa, instituţii aflate în subordinea CJC, pe care PNL le are în vedere?
 
Gheorghe Dragomir: O componentă importantă şi abandonată. CJC trebuie să facă apel la fonduri europene, deoarece nu ne vor ajunge banii pentru ce trebuie făcut în judeţ. Reabilitarea şi punerea în valoare a obiectivelor muzeale, începând cu MINAC, Edificiul Român cu Mozaic.
 
Vrem să construim o clădire nouă pentru Teatrul de Stat şi să demarăm procedurile pentru construirea unei Case a Universitarilor, ar fi o componentă importantă a oraşului şi se creează premisele să devenim centru universitar. Trebuie reabilitate teatrele de vară, ne gândim şi la introducerea Pavilionului Expoziţional în circuitul turistic. Nu vom neglija nici căminele culturale, ele vor fi în continuare reabilitate. Cinematografele, acelea care mai sunt, le vom reabilita. Vom sprijini şi minorităţile şi vom face împreună festivalurile de la nivel judeţean.
 
17. Alegerile locale de anul acesta pot fi considerate un experiment pentru toată lumea. Un singur tur de scrutin, o lege nouă a cheltuirii banilor de campanie, vor lipsi cu desăvârşire alte modalităţi de promovare decât cele legale, asta presupune eforturi în plus din partea competitorilor electorali. Sunteţi pregătiţi dvs. şi colegii dvs. pentru această abordare?
 
Gheorghe Dragomir: Avem o mare şansă, pentru că această campanie, după noile legi de finanţare, nu mai dă posibilitatea unor partide să risipească bani şi să manipuleze electoratul. Iar PNL are o echipă de calitate cu care vine în faţa alegătorilor. În tot judeţul am încercat să venim cu cei mai buni oameni. De mulţi ani am făcut acest efort să aduc oameni valoroşi în partid. Mă bucur că de data aceasta şi oamenii care au reuşit în afaceri au acceptat să se implice în politică pentru a ajuta judeţul. Ei sunt societatea civilă, vocea nouă de care era nevoie în PNL. Şi partidul i-a primit foarte bine, iar ei s-au integrat excelent şi sigur vor fi un sprijin pentru echipa care va administra mult mai bine judeţul Constanţa.
 
Marian Odor: Eu mă bucur cel mai mult, pentru că am fost funcţionar public, am avut un salariu şi nu am bani de băgat în campanie. Pentru mine, noua lege este perfectă. Pentru mine, cel mai important este să stai de vorbă cu oamenii, iar după, să stabileşti priorităţile.
 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii