Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:05 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Interviu online cu antrenorul Angheluş Beşleagă „Mă aşteptam ca Alexandra Dumitrescu să devină triplă campioană europeană”

ro

01 Oct, 2016 00:00 5641 Marime text
Halterele din Constanţa continuă să aducă medalii de la competiţiile internaţionale de prim nivel. Ultima reuşită a fost cea a sportivei Alexandra Dumitrescu, medaliată de trei ori cu aur la Campionatul European Under-15 din Polonia.

Pregătită de antrenorul Angheluş Beşleagă, Dumitrescu a reprezentat la întrecerea continentală Liceul cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru” din Constanţa. Tehnicianul de 39 de ani, care antrenează sportivi şi sportive atât pentru LPS, cât şi pentru CS Farul Constanţa, are aşteptări mari şi de la alţi copii pe care-i pregăteşte pentru performanţă. În acelaşi timp însă, continuă selecţiile în judeţ. Mai vin copii la haltere? Cât de greu e acest sport şi ce sacrificii presupune? Ce sportivi mai propune antrenorul pentru podium?
 
Am discutat despre aceste aspecte, dar şi despre altele, cu Angheluş Beşleagă, ieri, în cadrul unui interviu online, în direct pe www.ziuaconstanta.ro.
 
Te aşteptai la performanţa înregistrată de Alexandra Dumitrescu la Campionatul European?
 
Da, mă aşteptam, întrucât, înainte de competiţie, în luna iunie, la Campionatul Naţional de cadeţi, obţinuse trei medalii de aur, la smuls cu 79 de kilograme - record naţional, la aruncat cu 96 de kilograme - record naţional, iar la total cu 175 de kilograme (tot record naţional), ceea ce a însemnat un plus de 15 kilograme faţă de performanţa cu care s-a câştigat titlul european anul trecut. Trebuie să menţionăm că, după Naţionale, s-a pregătit timp de două luni şi jumătate la Bascov, la lotul naţional de juniori, iar de acolo a mers la Campionatul European din Polonia. Deşi Andrei Szemerjai, directorul LPS, a cerut Federaţiei Române de Haltere să particip şi eu la pregătirea Alexandrei, nu neapărat s-o şi însoţesc la competiţie, nu s-a putut, din pricina regulamentului. La Europene, Alexandra a evoluat sub aşteptări, cu 74 de kilograme la smuls, cu 90 de kilograme la aruncat şi cu 11 kilograme sub cel mai bun total al ei. A obţinut însă trei medalii de aur, care, pentru noi, sunt bine-venite. Confirmăm că avem rezultate internaţionale, aşa cum se întâmplă în fiecare an din 2010 încoace. 

Sportiva originară din Lanurile a avut un an 2015 foarte bun pe plan intern, devenind campioană naţională la toate categoriile de vârstă, de la cadete până la senioare. A cucerit 14 medalii de aur şi una de argint numai la Naţionale şi a doborât trei recorduri interne! 2016 cum a fost pentru ea?

Ţinând cont de medaliile obţinute la Campionatul European, Alexandra a avut până acum un an relativ bun. De la începutul lui 2016, s-a confruntat cu o serie de accidentări, unele apărute şi în afara sălii de antrenament. În plus, după Campionatul Naţional de cadeţi (13 - 15 ani), la două săptămâni distanţă, am avut finala de juniori II (16 - 17 ani), unde a obţinut locul doi, apărând şi un regres în performanţă: 76 kg la smuls şi 94 kg la aruncat, cu cinci kilograme mai puţin decât la cadeţi. Am pus aceasta pe seama faptului că au fost două săptămâni de adaptare la lotul naţional. 

Mariana Dumitrache a obţinut 9 la licenţă

O altă elevă de-a ta, Mariana Dumitrache, medaliată cu argint şi bronz la Europene, va participa şi în acest an la întrecerea continentală?

Mariana Dumitrache a fost propusă pentru această competiţie, care va avea loc între 1 şi 12 decembrie, în Israel, iar FR Haltere aşteaptă să vadă evoluţia ei din finala Campionatului Naţional de tineret, care se va desfăşura în perioada 10 - 15 octombrie, la Bistriţa. Eu zic că are şanse să participe, chiar dacă în prezent întâmpină ceva probleme de sănătate.

Sportivă perseverentă, Mariana Dumitrache are rezultate deosebite nu numai la haltere, ci şi la învăţătură. Spre ce domenii s-a îndreptat în ce priveşte studiile superioare?

Mariana a absolvit anul acesta Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport - profilul Kinetoterapie, obţinând 9 la licenţă, şi s-a înscris totodată la masterat, unde a intrat fără taxă, datorită unei lucrări foarte bune. Ea doreşte mai mult să devină antrenoare decât să practice kinetoterapia, deşi se pricepe foarte bine şi la acest domeniu. 

Şi Bianca Dumitrescu poate ajunge la Euro

Ce alte sportive şi alţi sportivi pe care îi pregăteşti au şanse la rezultate bune în continuare?

La fete, o pot menţiona pe Bianca Dumitrescu, care este componentă a CNOPJ (Centrul Naţional Olimpic Pregătire Juniori) de la Botoşani. Sunt mulţumit de evoluţia şi de seriozitatea ei de până acum. Cred că anul viitor va prinde un Campionat European de juniori II sau chiar I. Este campioană naţională de juniori II, dar şi de juniori I (18 - 20 de ani, ea având 16 ani). La băieţi, am trei sportivi de perspectivă, Ionuţ Arsu (13 ani) - vicecampion naţional de juniori II (16 - 17 ani), Mihai Bazargic (13 ani) - medaliat cu bronz la cadeţi (13 - 15 ani) şi Cosmin Sava (16 ani) - vicecampion naţional de juniori II. Arsu şi Bazargic fac parte din selecţia organizată de către FR Haltere în 2013 în cadrul programului Pierre de Coubertin.  

Ştiu că acorzi o atenţie deosebită selecţiilor din judeţ. Din ce localităţi ai copii sub pregătire? Mai sunt aceştia interesaţi de haltere?

În afară de Constanţa şi Tulcea, am fost în selecţie şi în alte judeţe din ţară, în luna mai, în Vaslui, Galaţi, Brăila şi Ialomiţa. Am găsit copii talentaţi, au venit la Constanţa 12 zile la pregătire, pentru selecţia finală, însă, din pricina distanţei lungi faţă de Constanţa, părinţii nu au fost de acord să-i lase în luna septembrie să-i şcolarizăm la Liceul cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru”. Din judeţul Constanţa am reuşit în acest an să aduc o fată din Lanurile, Laura Mihai (14 ani), care are perspective frumoase în haltere, dar şi un băiat din Osmancea, Petrişor Olteanu (12 ani). Urmează ca, după Campionatul Naţional de tineret, să mai merg într-o acţiune de selecţie în judeţul nostru, dar şi în Călăraşi. În momentul de faţă, am la pregătire 24 de copii, atât din municipiul Constanţa, cât şi din alte părţi, precum Topolog (Tulcea), Rasova, Lanurile, Nisipari, Poarta Albă sau Osmancea.

La haltere vin mai mult copii din mediul rural

Cât de greu e acest sport şi ce sacrificii presupune?

Halterele sunt un sport greu, de aceea observ că spre el vin mai mult copii din mediul rural. Părinţii acestora sunt încântaţi că cei mici au o şansă de a învăţa la oraş, de a face deplasări şi cantonamente prin ţară, care nu necesită efortul lor financiar. Copiii din mediul rural nu consideră halterele un sport foarte greu, ei fiind învăţaţi cu efortul fizic din gospodărie. Ca sacrificii, sunt departe de casă, iar uneori nu pleacă cu lunile acasă. Spre exemplu, Alexandra Dumitrescu nu a mai ajuns acasă de trei luni. 

Care este situaţia actuală la Constanţa, dar şi în ţară, în privinţa sportivilor seniori de la haltere? Mulţi tineri talentaţi se pierd după ce trebuie să treacă la seniorat.

La ora actuală, la Constanţa, ca vârstă (peste 23 de ani), seniori sunt patru, antrenorii Aurel Tătaru (CS Farul), Adrian Roşu (CSO Ovidiu) şi Mariana Dumitraşcu (LPS Constanţa), toţi trei şi concurând, şi sportivul Alin Olteanu, de la CS Farul, care este şi angajat. În ţară, e la fel de rău în privinţa numărului seniorilor. Estimez că, per total, nu sunt mai mult de 15 halterofili cu vârsta de peste 23 de ani. S-a ajuns aici întrucât, după ce termină liceul, unii dintre sportivi merg şi lucrează, iar alţii urmează facultatea. Nefiind susţinuţi substanţial de club (indemnizaţia lunară a unui senior atingând suma de 700 de lei), ei caută şi alte surse de venit, nemaiavând timp de antrenamente. 

Rezultate la toate categoriile de vârstă

Are şanse Mariana Dumitrache să fie menţinută la Constanţa, atunci când va deveni senioară?

Din ce am vorbit, ea doreşte să devină antrenoare de haltere şi probabil să continue să practice acest sport şi să concureze. Dar condiţia este să-i găsim şi un post de antrenoare la Constanţa, ceea ce este puţin problematic. 

Ce poziţie ocupă la momentul de faţă Constanţa în peisajul halterelor din România, prin prisma rezultatelor obţinute de cele trei cluburi, LPS „Nicolae Rotaru”, CS Farul şi CSO Ovidiu?

La nivel de juniori (9-12 ani, 13-15 ani, 16-17 ani şi 18-20 de ani), dar şi de tineret (21-23 de ani), stăm chiar foarte bine. Subliniez că majoritatea medaliilor sunt aduse de sportivii legitimaţi la LPS „Nicolae Rotaru” şi de cei cu dublă legitimare, LPS - CS Farul. Sportivii care participă la întrecerile de juniori concurează şi la seniori şi obţin rezultate bune şi la această categorie de vârstă. Anul trecut, Iulia Mocanu, Bianca Dumitrescu şi Alexandra Dumitrescu au ieşit campioane naţionale de seniori. Pe podium au urcat la seniori şi antrenorii Aurel Tătaru şi Adrian Roşu, dar şi Alin Olteanu.  
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii