Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:24 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Interviu online - comisarul de poliţie Marius Ghiţă 36 de bărbaţi, victime ale violenţei domestice. Detalii despre ordinul de protecţie provizoriu

ro

08 Jun, 2019 00:00 4834 Marime text
Ordinul de protecţie provizoriu se emite de către poliţiştii care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, constată că există un risc iminent ca viaţa, integritatea fizică ori libertatea unei persoane să fie pusă în pericol printr-un act de violenţă domestică, în scopul diminuării acestui risc. Zi de zi, pe rolul instanţelor sunt zeci, chiar sute de cazuri prin care se ajunge la prelungirea acestora pentru o perioadă de maximum 6 luni, iar agresorul sau agresoarea este scos/scoasă din mediul în care este violent/ă.
 
Prin ordinul de protecţie provizoriu se dispun, pentru o perioadă de 5 zile, una ori mai multe măsuri de protecţie, apte să contribuie la diminuarea riscului iminent constatat, dintre următoarele obligaţii sau interdicţii: evacuarea temporară a agresorului din locuinţa comună, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate; reintegrarea victimei şi, după caz, a copiilor în locuinţa comună; obligarea agresorului la păstrarea unei distanţe minime determinate faţă de victimă, faţă de membrii familiei acesteia, astfel cum sunt definiţi potrivit prevederilor art. 5, ori faţă de reşedinţa, locul de muncă sau unitatea de învăţământ a persoanei protejate; obligarea agresorului de a purta permanent un sistem electronic de supraveghere; obligarea agresorului de a preda poliţiei armele deţinute.
 
Cotidianul ZIUA de Constanţa l-a avut invitat pe comisarul de poliţie Marius Ghiţă, adjunct la Poliţia Municipiului Constanţa, la un interviu online, context în care a făcut mai multe precizări legate de ordinul de protecţie provizoriu. Este clar că poliţiştii au ca prim scop să separe victima de agresor, pentru eliminarea oricărui risc ce ar putea pune în pericol victima. Legea vine în favoarea victimei, dar oamenii legii, alături de celelalte persoane din cadrul echipei mobile care se deplasează la faţa locului, analizează toate circumstanţele şi decid dacă este necesară sau nu emiterea unui ordin provizoriu. Potrivit legislaţiei, în timp, se va apela şi la un sistem electronic de protecţie, prin care se va monta un model de brăţară electronică pentru verificarea poziţionării agresorului.
 
În municipiul Constanţa, numărul victimelor violenţei domestice au crescut în statistică. Nu poate exista o statistică a evoluţiei emiterii de ordine de protecţie provizorii deoarece legislaţia este în vigoare de la sfârşitul anului 2018. Totuşi, în perioada 01.01.2019-31.05.2019, numărul de dosare de cercetare penală privind violenţa domestică a crescut faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut de la 150 la 223. Din aceste 223 de cazuri, este de menţionat faptul că au fost 224 de autori - 190 majori de sex masculin şi 34 de majori de sex feminin. Victimele au fost în număr de 225, dintre care majori 36 de sex masculin, 150 majori de sex feminin, 18 minori de sex masculin şi 21 de minori de sex feminin. 89 de cazuri au fost între soţ-soţie sau foşti soţi, 52 între concubini, iar restul - la altele.
 
Câte ordine de protecţie provizorii au fost emise de poliţiştii constănţeni în prima jumătate a acestui an?
 
În prima jumătate, poliţiştii din cadrul Politiei Municipiului Constanţa au emis 70 de ordine de protecţie provizorii. Dosarele de cercetare penală privind violenţa domestică au crescut de la 150 în primele 5 luni ale anului 2018 la 223 în primele cinci luni ale anului 2019. Din cele 70 de ordine de protecţie provizorii emise de către poliţişti, pentru 41 instanţa de judecată a emis ordine de protecţie finale.
 
Care sunt zonele de foc - cartierele unde sunt cele mai multe solicitări privind violenţa domestică?
 
Situaţia pe secţiile de poliţie se prezintă astfel: Secţia 5 (zona CET, Poarta 6, Km 4-5, Medeea) - 19 ordine de protecţie, Secţia 4 (Palas, Brătianu, I.L. Caragiale, Dezrobirii) - 18 ordine de protecţie, Secţia 3 (Tomis I, zona Centru, zona Gării) şi Secţia 2 (Coiciu, Henri Coandă, Tomis III) - câte 12 ordine şi Secţia 1 (Zona Piaţa Chiliei) - 4 ordine de protecţie. Restul ordinelor provizorii în zonele limitrofe municipiului Constanţa, respectiv Agigea, Cumpăna, Lazu, Valu lui Traian.
 
Odată apărute aceste ordine, ce evoluţie a avut numărul reclamaţiilor înregistrate la secţiile de poliţie din municipiu?
 
Dosarele de cercetare penală privind violenţa domestică au crescut de la 150 în primele 5 luni ale anului 2018 la 223 în primele cinci luni ale anului 2019.
 
Înainte, tendinţa era să se retragă reclamaţiile de către partea vătămată. Se mai întâmplă acest lucru?
 
Pentru infracţiunile încadrate în prevederile articolului 199 C. pen., respectiv violenţa în familie, împăcarea înlătură răspunderea penală. Sunt situaţii cu motivaţii familiale, care ţin de situaţia familiei per ansamblu, context financiar, economic, social.
 
Toate deciziile luate pe toate liniile sunt în interesul familiei. Când intervii în cazul unei sesizări de violenţă domestică, trebuie să analizezi din toate punctele de vedere situaţia de fapt, probele existente, astfel încât prin decizia luată să nu se îngrădească drepturile niciunei persoane şi totodată să se garanteze viaţa şi integritatea persoanelor victime ale violenţei domestice.
 
Ce ar trebui să aibă în vedere victimele violenţei domestice? Care sunt drepturile lor şi cum pot scăpa de elementul agresiv din domiciliu?
 
Pentru a vorbi despre victimele violenţei domestice, trebuie să precizăm faptul că, în conformitate cu prevederile Legii 217 din 2003, violenţa domestică înseamnă orice inacţiune sau acţiune intenţionată de violenţă fizică, sexuală, psihologică, economică, socială sau spirituală care se produce în mediul familial sau domestic ori între soţi sau foşti soţi, precum şi între actuali sau foşti parteneri, indiferent dacă agresorul locuieşte sau a locuit împreună cu victima.
 
Dacă o persoană consideră că o acţiune sau o inacţiune se încadrează în prevederile legale mai sus menţionate, existând un risc iminent ca viaţa, integritatea fizică ori libertatea să fie puse în pericol are posibilitatea să sesizeze de îndată organele de poliţie, folosind SNUAU 112. În momentul preluării apelului, un echipaj de poliţie se va deplasa la locul sesizării, va efectua investigaţiile necesare şi va completa împreună cu victima un formular de evaluare a riscului. În situaţia în care există risc iminent, poliţistul va emite un ordin de protecţie provizoriu.
 
Un alt caz care nu presupune imediata urgenţă a echipajelor de poliţie, însă poate face obiectul unui dosar de cercetare penală, presupune ca victima să se deplaseze din proprie iniţiativă la orice secţie de poliţie de pe raza municipiului Constanţa şi să formuleze o plângere în acest sens. Cu această ocazie, poliţiştii vor aduna probe şi mijloace de probă aşa cum sunt prevăzute în Codul de procedură penală, putând, totodată, să emită un ordin de protecţie provizoriu.
 
Care sunt cel mai des întâlnite cazuri care ajung să impună emiterea unui ordin de protecţie provizoriu?
 
Sunt cele care presupun lovirea sau orice acte de violenţă cauzatoare de suferinţe fizice. Acestea necesită intervenţia de urgenţă a poliţiei, sens în care aşa cum este stipulat şi în prevederile Legii 217/2003, pentru verificarea sesizărilor privind violenţa domestică, şi în scopul obţinerii de probe cu privire la aspectele ce fac obiectul sesizării, poliţiştii au dreptul de a pătrunde în domiciliul sau reşedinţa oricărei persoane fizice, fără acordul acesteia, precum şi în sediul oricărei persoane juridice, fără acordul reprezentantului legal al acestuia, dacă sesizarea indică în mod expres că actele de violenţă domestică au loc sau au avut loc în spaţiile respective. Poliţiştii pot folosi forţa şi mijloacele din dotare în mod adecvat şi proporţional pentru a pătrunde în spaţiile în care loc violenţa domestică.
 
Care sunt paşii care trebuie urmaţi după emiterea unui ordin de protecţie provizoriu?
 
După emiterea unui ordin de protecţie provizoriu, poliţiştii audiază persoanele implicate în actele de violenţă domestică, persoanele care au asistat la producerea actelor de violenţă domestică şi alte persoane care pot comunica informaţii cu privire la persoanele implicate în actele de violenţă domestică. Totodată solicită înregistrări video, audio, fotografii, înscrisuri, inclusiv celor de natura mesajelor sau postările în mediul electronic şi/sau telefonie mobilă.
 
Ordinul de protecţie provizoriu se înmânează în copie agresorului şi victimelor. Prin ordinul de protecţie provizoriu se impun agresorului mai multe obligaţii care operează de îndată şi se dispun pentru o perioadă de 5 zile. Ordinul de protecţie provizoriu se înaintează împreună cu toate mijloacele de probă mai sus menţionate strânse de către poliţist Parchetului de pe lângă Judecătoria în a cărei rază teritorială a fost emis în termen de 24 de ore de la emitere.
 
Procurorul de la parchetul competent decide cu privire la necesitatea menţinerii măsurilor de protecţie dispuse de către organul de poliţie în termen de 48 de ore de la emiterea ordinului de protecţie provizoriu. În acest sens, procurorul poate confirma necesitatea menţinerii măsurilor de protecţie sau poate infirma dispunând motivat încetarea măsurilor de protecţie. Dacă procurorul confirmă măsurile de protecţie, înaintează ordinul de protecţie provizoriu însoţit de documentele care au stat la baza emiterii şi confirmării acestuia Judecătoriei competente însoţit de o cerere de emitere a ordinului de protecţie.
 
Ce se întâmplă când sunt minori în familia unde actele de violenţă sunt la ordinea zilei?
 
Intervenţia de urgenţă se realizează din perspectiva acordării serviciilor sociale prin intermediul unei echipe mobile formate din reprezentanţi ai Serviciului Public de Asistenţă Socială. În conformitate cu prevederile ordinului nr. 2525/2018 emis de către Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, componenţa echipei mobile poate fi extinsă prin includerea unor reprezentanţi ai DGASPC, Poliţie Locală, Serviciul Public de Asistenţă Medicală Comunitară, oricare alţi specialişti din cadrul aparatului propriu, reprezentanţi ai diferiţilor furnizori privaţi ai serviciilor sociale, voluntari etc. Faţă de minori vor fi dispuse măsuri în vederea găzduirii în centre rezidenţiale adecvate nevoilor şi aplicării managementului de caz pentru victime, toate instituţiile acţionând în scopul sprijinirii minorilor pentru nevoile pe care le au.
 
Pentru violenţa psihologică şi verbală, care implică, la rândul lor, un risc, se pot emite ordine de protecţie provizorii?
 
În funcţie de modalitatea în care este exercitată violenţa psihologică şi verbală, poliţistul completează formularul de evaluare a riscului care, împreună cu celelalte probe puse la dispoziţie de către victimă sau mijloace de probă strânse de poliţist, pot constitui temei pentru emiterea unui ordin de protecţie provizoriu.
 
Aceste tipuri de violenţă debutează cu ameninţări cu acte de violenţă de natură a-i produce o stare de temere şi se finalizează prin loviri sau orice alte acte de violenţe cauzatoare de suferinţe fizice.
 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Lidia Volicenco 06 Jun, 2019 17:19 Pentru violenta fizică și verbala care implica un risc.Se poate emite un ordin?