Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:26 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un spaţiu situat în zona Cazinoului din Mamaia se extinde. Proprietarii îi adaugă două etaje (galerie foto+document)

ro

08 Dec, 2017 00:00 4036 Marime text
Teo Doi SRL a elaborat un Plan Urbanistic de Detaliu pentru construirea unui imobil cu demisol, parter şi două etaje, dintre care ultimul parţial, cu funcţiunea de spaţii tehnice la demisol, spaţiu comercial la parter şi cazare la etaje.
 
Comisia tehnică de urbanism şi amenajarea teritoriului a Primăriei Constanţa, care se va întruni în data de 11.12.2017, va analiza şi solicitarea SC Teo Doi SRL privind elaborarea PUD-ului pentru construire imobil D+P+1+2 etaje parţial cu funcţiunea de spaţii tehnice la demisol, spaţiu comercial la parter şi cazare la etaje“. Investiţia va fi realizată în staţiunea Mamaia, în vecinătatea Cazinoului, zona A3, terasa nr. 15.
 
Terenul are o suprafaţă de 539,32 mp, fiind situat în interiorul teritoriului intravilan din staţiunea Mamaia, UTR8 - zona intercalată între subzona proiectului „Promenada Mamaia“ - Piaţeta Cazino, alee auto de acces de la sud de club Castel şi bulevardul Mamaia. Zona cuprinde hotelurile Condor, Albatros, restaurantele aferente acestora, vile turistice şi spaţii comerciale.
 
Proprietarii intenţionează să construiască pe acest teren un imobil cu destinaţia de spaţii tehnice la demisol, spaţii comerciale la parter şi cazare la etaje, terenul urmând să fie amenajat cu alei pietonale şi spaţii verzi. Locurile de parcare se vor concesiona de la autorităţile locale, din parcările amenajate în zonă.
 
Prin Certificatul de urbanism nr. 3687 din 23.10.2015, Primăria Municipiului Constanţa a condiţionat eliberarea Autorizaţiei de construire de întocmirea şi aprobarea unei documentaţii de urbanism elaborate pentru parcela situată în staţiunea Mamaia, zona Cazino, terasa 15 şi terasa 16. Terenul se găseşte în zona de nord a municipiului Constanţa, în teritoriul delimitat de următoarele vecinătăţi: la sud – promenada Constanţa; la nord - alee pietonală şi parcare; la est - alee pietonală şi terasa nr. 17; la vest - alee pietonală şi terasa nr. 14.

Teo Doi SRL, în datele Registrului Comerţului

Firma înfiinţată în anul 2004 are sediul social în Mamaia. Capitalul social subscris, de 200 de lei, integral vărsat, este compus din 20 de părţi sociale. Valoarea unei părţi sociale este de 10 lei. Teofic Ildis este asociatul unic al firmei. Administratorii societăţii sunt Teofic Ildis şi Teofic Erchean. Teo Doi SRL are ca obiect de activitate „restaurante“.

Citeşte şi:

Pizzeria Gran Caffe din zona Cazino Mamaia are planuri mari. Vrea să se extindă şi să cazeze turişti
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii