Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:21 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un român stabilit în SUA investește în Mamaia Sat – Năvodari. Ce vrea să ridice în zonă

ro

23 Jun, 2021 00:00 2587 Marime text
  • Anunțul a fost făcut public pe site-ul Agenției pentru Protecția Mediului Constanța, unde se precizează că este vorba despre depunerea solicitării privind acordul de mediu.
  • „Informațiile privind proiectul propus / memoriul de prezentare pot fi consultate la sediul autorității competente pentru protecția mediului – municipiul Constanța, strada Unirii nr. 23 și la sediul Ruck Radu, cu domiciliul în SUA“, se arată în datele oficiale.

Un imobil de patru etaje, cu spații tehnice și terasa circulabilă, cu funcțiuni de cazare tip apartament. Aceasta este investiția pe care intenționează să o facă în Năvodari, Mamaia Sat un român stabilit în Statele Unite ale Americii.
 
Anunțul a fost făcut public pe site-ul Agenției pentru Protecția Mediului Constanța, unde se precizează că este vorba despre depunerea solicitării privind acordul de mediu.
 
Potrivit datelor oficiale, proiectul vizează „construire imobil P+4E+Spații Tehnice și terasă circulabilă cu funcțiunea de locuințe colective și structură de primire turistică, cu funcțiuni de cazare tip apartament, sistematizare verticală, împrejmuire teren și organizare șantier, propus a fi amplasat în Oraș Năvodari, zona Mamaia Sat, strada M1, FN, nr. cadastral 110413, județul Constanța“.
 
Se mai arată în datele oficiale că „informațiile privind proiectul propus / memoriul de prezentare pot fi consultate la sediul autorității competente pentru protecția mediului – municipiul Constanța, strada Unirii nr. 23 și la sediul Ruck Radu, cu domiciliul în SUA“.
 
„Observațiile publicului se primesc zilnic la sediul autorității competente pentru protecția mediului Constanța“, potrivit oficialilor APM.
 

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 

Citește și:

Ce se construiește:
Building BNB Avantaj SRL supraetajează blocul de pe Aurel Vlaicu, din Constanța
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii