Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:30 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un investitor dorește elaborarea unui PUZ pentru un teren din Vama Veche unde există interdicție temporară de construire (document)

ro

20 Aug, 2019 00:00 3023 Marime text
Zorile Toys SRL a depus la Agenția pentru Protecția Mediului Constanța un memoriu de prezentare în vederea elaborării avizului de mediu necesar pentru emiterea PUZ-ului pentru zona delimitată de străzile: Albatros, Tudor Vladimirescu, Falezei și Strada C (proiectată), Vama Veche, conform prevederilor art. 32, alin. 7 din legea nr. 350/2001.
 
Terenul intravilan este situat pe strada Delfinului, nr. 9, lot 2, nr. cad. 110446, sat Vama Veche, com. Limanu , jud. Constanța.
Documentația depusă la APM este întocmită pentru configurarea tramei stradale a zonei delimitate de străzile Albatros, Tudor Vladimirescu, Falezei și Strada C (proiectată) și, respectiv, reglementarea urbanistică a zonei prin definirea caracterului zonificării și eliminarea “interdicției temporare de construire” implementată prin reglementările avizate al Planului Urbanistic General al comunei Limanu, aprobat prin Hotărârile Consiliului Local Limanu nr. 112/2016 si 157/2017.  
 
Documentația a fost întocmită în baza certificatului de urbanism emis de Primăria comunei Limanu nr.151/25.06.2018, în temeiul reglementărilor documentației de urbanism „P.U.G. Comuna Limanu”, aprobată prin hotărârile Consiliului Local Limanu nr. 112/2016 și 157/2017 și în conformitate cu prevederile Legii nr. 50/1991, privind autorizarea lucrărilor de construcții, precum și a Legii nr 350/2001, privind amenajarea teritoriului și urbanismul, cu modificările și completările ulterioare.
 
În zona studiată, respectiv zona propusă a fi reglementată, se mai găsesc următoarele zone funcționale conform P.U.G. în vigoare: L4b - locuire, dotări, cazare, campare, și SPA - zonă cu caracter public - dotări. Schimbarea zonificării funcționale existente constă în înlocuirea celor trei zone funcționale existente (L4 - zona locuire, dotări, cazare; L4b - locuire, dotări, cazare, campare; SPA - zonă cu caracter public - dotări, alimentație publică, agrement, parc liniar) în Zonă servicii, dotări publice, cazare, alimentație publică, împărțită la randul ei în trei subzone funcționale (respectiv trei UTR -uri distincte) dispuse de la est către vest astfel: Sc1, Sc2 și Sc3., alimentație publică, agrement, parc liniar.
 
Pentru asigurarea accesibilității și circulațiilor auto și pietonale în zona reglementată se propune modernizarea întregii trame stradale existente, prin realizarea unor profile stradale conforme legislației și normativelor în vigoare (lățime de bandă de circulație auto de minim 3,50m pentru străzile cu dublu sens, și 5,00m pentru străzile cu sens unic). Conform datelor din documentație, cele trei subzone vor avea următoarele limite de înălțime pentru investițiile imobiliare: P+1E. P+2E, respectiv P+3E.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii