Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:40 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Spaţiu comercial nou, în zona complexului Mioriţa. Investiţia, realizată de SC Mega Image SRL

ro

03 Aug, 2017 00:00 3562 Marime text
Lanţul de magazine Mega Image continuă să se extindă în Constanţa. Societatea Rom - Crescent SRL a solicitat şi a obţinut de la Primăria Constanţa o autorizaţie de construire în vederea amenajării unui spaţiu comercial.
 
Astfel, pe data de 1 august, municipalitatea a emis Autorizaţia de construire nr. 1049, care permite amenajarea unui spaţiu comercial pe bulevardul Mamaia, zona complexului Mioriţa. Precizăm că investiţia este realizată SC Mega Image SRL.
 
Reamintim că, în anul 2016, societatea Rom - Crescent SRL a obţinut de la Primăria Constanţa Certificatul de urbanism nr. 3816 pentru proiectul „Amenajare spaţiu existent în spaţiu comercial Mega Image, investiţie realizată de SC Mega Image SRL“.
 
Fondat în 1995, Mega Image este cel mai mare lanţ de supermarketuri din România, cu peste 9.000 de angajaţi şi cu o reţea care cuprinde în prezent peste 480 de magazine în Bucureşti, Constanţa, Ploieşti, Braşov, Târgovişte şi alte oraşe din ţară. Parte din grupul internaţional Ahold Delhaize, Mega Image se afla în continuă expansiune, se arată pe site-ul lanţului de magazine. În 2015, Mega Image a sărbătorit 20 de ani de la lansarea primului magazin în România.
 
Potrivit Registrului Comerţului, societatea Mega Image SRL a fost înmatriculată în 1994 şi are sediul social în Bucureşti. Capitalul social subscris este de 599.012.630 de lei, integral vărsat, structurat astfel: 398.433.680 de lei, 49.000.000 de euro şi 941.283 de dolari americani. Asociat este Delhaize „The Lion“ Nederland BV, persoană juridică, cu sediul social în Olanda, înfiinţată în 1984, cu un aport la capital de 599.012.630 de lei, care deţine 100% din cota de participare la beneficii şi pierderi. Administratori sunt Marc Maria Louis Henri Croonen, de cetăţenie belgiană, născut pe 28.01.1961, în Belgia, Stavrou Vasileios, preşedinte al Consiliului de Administraţie, cu puteri depline de director general, născut pe 14.01.1970, în Grecia, şi Bouchut Pierre Bruno Charles, cetăţean francez, născut pe 22.06.1955, în Franţa. Potrivit codificării CAEN, societatea se ocupă de „comerţ cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi şi tutun“.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii