Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:14 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Simca Dor SRL continuă demersurile pentru edificarea unui imobil în zona Cazino din Mamaia

ro

28 May, 2022 00:00 2096 Marime text
Sursă foto: Pixabay.com
  • Reamintim că în februarie 2021, Primăria Constanța a lansat în dezbatere publică propunerile preliminare în vederea elaborării Planului Urbanistic de Detaliu pentru o investiție în zona Cazino
 
Agenția pentru Protecția Mediului Constanța anunţă publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul imobiliar al firmei Simca Dor SRL, care dorește să edifice un imobil în stațiunea Mamaia. 
 
Este vorba de proiectul „Desființare imobile existente C1 și C2 și construire imobil P+1+2Eretras alimentație publică și cazare, împrejmuire teren, amplasare firmă luminoasă și organizarea execuției conform P.U.D. aprobat cu H.C.L. nr. 384/2021, propus a fi amplasat în municipiul Constanța, stațiunea Mamaia, zona A3, zona Cazino, județul Constanța.
 
Informaţiile privind proiectul propus/memoriul de prezentare pot fi consultate la sediul autorităţii competente pentru protecţia mediului din municipiul Constanța, str. Unirii, nr. 23, județul Constanța şi la Simca Dor SRL reprezentată prin Culacsiz Mariana.
 
Observaţiile publicului se primesc zilnic la sediul autorităţii competente pentru protecţia mediului Constanța.
 
Reamintim că în februarie 2021, Primăria Constanța a lansat în dezbatere publică propunerile preliminare în vederea elaborării Planului Urbanistic de Detaliu pentru o investiție în zona Cazino, stațiunea Mamaia. Terenul pe care se realizează construcția are 345mp și se dorește desființarea construcției existente P și realizarea uneia noi P+1E+2Retras. Deoarece există o restricție de construire pentru imobilele din zona de protecție Cazino - Mamaia, stabilită prin PUZ aprobat cu HCLM 121/24.05.2013, s-a realizat PUD.
 
În trecut, societatea din Murfatlar a avut și un contract de închiriere a unui sector de plajă din Năvodari. Apele Române Dobrogea Litoral le-a reziliat contractul în 2014 pe motiv că nu au depus garanția de 40% din valoarea contractului încheiat.
 
Despre Simca Dor SRL
 
Societatea a fost înființată în anul 1998, având sediul social în Murfatlar, strada Mihail Kogălniceanu, județul Constanța. Asociat unic este Panait Culacsiz, iar administratori sunt Mariana și Panait Culacsiz. În anul 2021, firma a raportat un număr de 0 salariați, la o cifră de afaceri de 809.749 lei, cu un profit de 197.647 lei.
 
Conform Confidas.ro, Panait și Mariana Culacsiz mai sunt asociați în Da Les Braons SRL, alături de Simona Culacsiz.
 
 
PRECIZĂRI
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 

 
Citește și

Constănțenii sunt invitați să transmită observații în legătură cu o investiție imobiliară în zona Cazino din stațiunea Mamaia

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii