Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:02 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

S-a ajuns în instanţă Nereguli descoperite de IJC Constanţa la supermarketul ridicat de Bogaris Residential Rom Cuatro SRL pe strada Soveja

ro

08 Dec, 2017 00:00 5741 Marime text
În ediţia din 16 noiembrie, ZIUA de Constanţa a publicat articolul „Municipalitatea şi Bogaris Residential Rom Cuatro SRL, chemate în judecată de Prefectura Constanţa. Mărul discordiei - un supermarket de pe strada Soveja“. Prezentam, atunci, faptul că prefectul judeţului Constanţa a chemat în instanţă Primăria Municipiului Constanţa şi societatea Bogaris Residential Rom Cuatro SRL, solicitând suspendarea executării unui act administrativ.
 
Mai exact, pe data de 14.11.2017, pe rolul Tribunalului Constanţa a fost înregistrat dosarul 7769/118/2017, Secţia de contencios administrativ şi fiscal, materie - contencios administrativ şi fiscal, obiect - anulare act administrativ, suspendare executare act administrativ, stadiul procesual - fond. Părţi în dosar sunt prefectul judeţului Constanţa - reclamant, iar Primăria Municipiului Constanţa, prin primar, şi SC Bogaris Residential Rom Cuatro SRL - pârâţi.
 
„Urmare a adresei Inspectoratului Judeţean în Construcţii Constanţa nr. 49659/27.09.2017, Instituţia Prefectului - Judeţul Constanţa a depus o acţiune în contencios-administrativ pentru anularea Autorizaţiei de construire nr. 1202/2016, emisă de Primăria Constanţa, privind construirea unui imobil situat pe strada Soveja nr. 15B pentru motivele tehnice invocate în adresa Inspectoratului“, a declarat, pentru cotidianul ZIUA de Constanţa, Dragoş Ungureanu, purtătorul de cuvânt al Instituţiei Prefectului - Judeţul Constanţa. Precizăm că la adresa strada Soveja nr. 15B se află un magazin Lidl, ridicat pe terenul fostei baze RATC Constanţa. Am luat legătura cu Dayan Fetislam, inspectorul-şef al Direcţiei Regionale în Construcţii Sud-Est, care a precizat că ne va oferi informaţiile privind actul de control şi cele constatate, în urma unei solicitări.

Ce spune Inspectoratul de Stat în Construcţii

În urma unei solicitări a cotidianului ZIUA de Constanţa, Inspectoratul de Stat în Construcţii a făcut următoarele precizări: „În luna septembrie 2017, IJC (n.r. Inspectoratul Judeţean în Construcţii) Constanţa a efectuat controlul pentru verificarea legalităţii emiterii de către Primăria Constanţa a Autorizaţiei de construire nr. 1202 din 1.07.2016 pentru «Construire imobil regim de înălţime: parter înalt cu funcţiunea magazin retail, realizarea de parcări supraterane, amenajarea incintei cu spaţii verzi plante, alei carosabile şi pietonale, amplasare semnale publicitare, împrejmuire teren, organizare de şantier», beneficiar - SC Bogaris Residential Rom Cuatro SRL, în urma căruia s-a întocmit un proces-verbal. Principalele neconformităţi constatate au fost următoarele:
- Emiterea autorizaţiei de construire în lipsa alipirii celor trei terenuri pe care urmează a se dezvolta investiţia, în lipsa extrasului de carte funciară actualizat la zi şi a extrasului de plan cadastral actualizat;
- Emiterea autorizaţiei de construire fără respectarea cerinţelor impuse prin certificatul de urbanism, precum şi prin avizele/acordurile exprimate, respectiv HCL Constanţa nr. 152/22.05.2015 privind stabilirea suprafeţelor minime de spaţii verzi şi a numărului minim de arbuşti, arbori, plante decorative şi flori aferente construcţiilor realizate pe teritoriul administrativ al judeţului Constanţa;
- Emiterea autorizaţiei de construire fără respectarea termenelor legale de eliberare şi solicitare completări“, au explicat reprezentanţii Inspectoratului de Stat în Construcţii.
 
Mai mult, Inspectoratul de Stat în Construcţii mai precizează următoarele: „Prin Adresa IJC Constanţa nr. 49659/27.09.2017, în conformitate du prevederile articolului 12 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu prevederile procedurii de control al statului la autorităţile administraţiei publice locale şi cu prevederile legale la emiterea autorizaţiilor de construire, a fost sesizată Instituţia Prefectului - Judeţul Constanţa pentru a solicita instanţei de contencios administrativ anularea Autorizaţiei de construire nr. 1201 emisă de Primăria Municipiului Constanţa.
 
În conformitate cu prevederile art. 26, alin. 1, lit. i din Legea nr. 50/1919 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, emiterea de autorizaţii de construire în baza unor documentaţii incomplete sau elaborare în neconcordanţă cu prevederile certificatului de urbanism, ale Codului Civil, ale conţinutului-cadru al documentaţiei tehnice pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţii care nu conţin avizele şi acordurile necesare sau care nu sunt verificate potrivit legii constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 5.000 de lei şi 30.000 de lei. În urma controalelor, în faza de execuţie determinată pentru rezistenţă mecanică şi stabilitatea construcţiilor, în conformitate cu programul de control vizat de IJC Constanţa, nu au fost constatate neconformităţi şi nu au fost dispuse măsuri“.

Iată în ce constă Autorizaţia nr. 1202! 

Reamintim că Autorizaţia nr. 1202 din 1/07/2016 a fost emisă de Primăria Municipiului Constanţa pentru SC Bogaris Residential Rom Cuatro SRL şi presupunea „Construire imobil cu regim de înălţime: parter înalt cu funcţiunea magazin retail, realizarea de parcări supraterane, amenajarea incintei cu spaţii verzi plantate, alei carosabile şi pietonale, amplasare semnale publicitare împrejmuire teren organizare de şantier“. Investiţia a fost realizată pe strada Soveja nr. 15B.
 
Bogaris Residential Rom Cuatro SRL a solicitat, în anul 2015, de la Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa, aviz de mediu pentru proiectul „Construire imobil cu regim de înălţime: parter, funcţiunea de magazin retail, realizarea de parcări supraterane, amenajarea incintei cu spaţii verzi plantate, alei carosabile şi pietonale, amplasare semnale publicitare, împrejmuirea terenului, organizare de şantier“, pe strada Soveja 15B.
 
Amplasamentul pe care s-a realizat proiectul este situat în intravilanul municipiului Constanţa, strada Soveja nr. 15B, într-o zonă din incinta fostei baze auto a Regiei de Transport Comunal Constanţa, care fusese desfiinţată. Terenul, în suprafaţă de 7.093 mp conform actelor şi măsurătorilor cadastrale, pe care s-a realizat magazinul este alcătuit din trei loturi (lotul 1, cu suprafaţa de 5.802 mp, lotul 2, cu suprafaţa de 731 mp, şi lotul 3, cu suprafaţa de 560 mp) şi se află în proprietatea beneficiarului, Bogaris Residential Rom Cuatro SRL, în baza actului de dezmembrare autentificat sub numărul nr. 2675/09.12.2014 de către notar public Cristina Mihalache.

Bogaris Residential Rom Cuatro SRL, în datele Registrului Comerţului

Înfiinţată în anul 2006, Bogaris Residential Rom Cuatro SRL are sediul social în Bucureşti. Capitalul social subscris, de 116.953.185 de lei, integral vărsat, este compus din 1.072.965 de părţi sociale. Valoarea unei părţi sociale este de 109 lei. Asociaţi sunt Bogaris Residential 4 SL, cu sediul în Spania, Pabellon Monorrail, cu 99,999% din capitalul social, Alfonso de Los Santos Otero Zapata, născut pe 15.02.1969, în Sevilla, Spania, cu 0,001% din capitalul social. Administratorii societăţii sunt EL Burgo De Pudio S.L.U., cu sediul în Spania, Sevilla, reprezentată prin Rodrigo Charlo Molina, Melibera S.L.U., cu sediul în Spania, Sevilla, reprezentată prin Gonzalo Maria Melgarejo Martinez de Avellanosa, Ibertas Proyectos 1 S.L.U., cu sediul în Spania, în Sevilla, reprezentată prin Francisco Javier Charlo Molina, Gongaltres S.L., cu sediul în Spania, Sevilla, reprezentată prin Francisco Javier Gonzalo Ibarra, Manyara S.L.U., cu sediul în Spania, Sevilla, reprezentată prin Manuel Alfonso Moyano Reyes.

Citeşte şi:

Municipalitatea şi Bogaris Residential Rom Cuatro SRL, chemate în judecată de Prefectura Constanţa. Mărul discordiei - un supermarket de pe strada Soveja

Ce se mai face la fosta bază a RATC Bogaris Residential Rom Cuatro SRL va ridica un imobil de locuințe cu spații comerciale la parter (document)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii