Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:15 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Pentru ce a solicitat CN APM SA Constanţa acord de mediu (documente)

ro

21 Mar, 2017 00:00 3419 Marime text
Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime (CN APM) SA Constanţa a depus la Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa două proiecte: „Reabilitare sisteme de alimentare cu apă, zona Port Vechi, Obiectivul III - Modernizare reţea apă Bursa Noua - Navrom“ şi „Reabilitare sisteme de alimentare cu apă, zona Port Vechi, Obiectivul II - Modernizare conductă alimentare cu apă Spital - Romtrans - Port Vechi“, în vederea obţinerii acordului de mediu.
 
Lucrările propuse în cadrul proiectului „Reabilitare sisteme de alimentare cu apă, zona Port Vechi, Obiectivul III - Modernizare reţea apă Bursa Nouă - Navrom“ constau în înlocuirea tronsonului existent de conductă din fontă în lungime de 350 de metri cu o conductă nouă din polietilenă de înaltă densitate (PEHD) cu diametrul 125 x 9,2mm, având în vedere ca din ea se alimentează hidranţii exteriori de incendiu. Lucrarea se va executa în săpătură deschisă, pe o suprafaţă de circa 350 mp. Este necesară înlocuirea unui tronson de conductă în lungime de circa 350 m, amplasată pe platforma aflată la nord şi la est de clădirea Bursa nouă.

 
Pentru proiectul propus, Primăria Municipiului Constanţa a emis Certificatul de urbanism nr. 3636 din 11.11.2016. Terenul este situat în intravilanul municipiului Constanţa şi este proprietatea Statului Român, aflat în administrarea CN Administraţia Porturilor Maritime SA, dobândit prin HGR nr. 517/1998 şi HGR nr. 464/2003, identificat cu numărul cadastral 222953, Carte Funciară nr. 222953, conform Extrasului de Carte Funciară nr. 102353 din 3/10/2016. Conductele de alimentare cu apă din Portul Vechi Constanţa au fost montate subteran, în mare parte în perioada 1960-1970. Din cauza condiţiilor deosebite, mediului coroziv, umpluturilor eterogene de pământ, tasărilor, conductele au suferit un proces avansat de uzură.

Iată ce lucrări vor fi executate!

Lucrările mai cuprind: înlocuirea a patru hidranţi exteriori existenţi alimentaţi cu apă de tronsonul de conductă; refacerea branşamentelor consumatorilor; se vor înlocui armăturile din căminele de branşamente; se vor repara căminele existente deteriorate şi se vor reface îmbrăcăminţile asfaltice afectate de săpături. Având în vedere importanţa zonelor de alimentare cu apă, s-au ales soluţiile cu grad ridicat de siguranţă, respectiv materiale fiabile, intervenţii facile în caz de avarie.

 
„De asemenea s-a ţinut cont în alegerea materialelor şi soluţiilor constructive de amplasamentul lângă Marea Neagră, respectiv factorii climatici pentru iarnă şi vară şi zona cu umiditate mare şi mediu coroziv. Amplasamentul lângă cablurile de înaltă tensiune şi curenţii electrici induşi au determinat alegerea materialului conductei. Se vor alege soluţii constructive, care, corelate cu tehnologia de execuţie, să conducă la reducerea costurilor şi a timpilor de execuţie. Pentru reparaţia conductei de alimentare cu apă nu sunt necesare schimbarea traseului şi alte lucrări suplimentare. Nu sunt necesare provizorate, lucrările se vor etapiza astfel încât se va asigura alimentarea cu apă a hidranţilor exteriori de incendiu, posibilităţile de alimentare fiind din ambele capete ale tronsonului ce se va înlocui“, se mai arată în proiectul depus la APM Constanţa. 

Tronson de conductă de 270 de metri, înlocuit 

În ceea ce priveşte proiectul „Reabilitare sisteme de alimentare cu apă, zona Port Vechi, Obiectivul II - Modernizare conductă alimentare cu apă Spital - Romtrans - Port Vechi“, lucrările propuse constau în înlocuirea unui tronson de conductă în lungime de circa 270 de metri, amplasat pe partea de vest a drumului de acces spre pasarela pietonală de la Poarta 2. Repararea tronsonului existent de conductă din fontă DN 150 mm, în lungime de 270 m, se va face prin înlocuirea acestuia cu o conductă noua din polietilenă de înalta densitate - 160 x 11,8 mm. Lucrarea se va executa în săpătură deschisă, pe o suprafaţă de circa 270 mp.
 
Aşadar, este necesară înlocuirea unui tronson de conductă în lungime de circa 270 m, pe lângă
magaziile aparţinând Camar, Nordica şi Chimpex, Căminul Poarta 2, ajungând în faţa spitalului. Pentru proiectul propus, Primăria Municipiului Constanţa a emis Certificatul de urbanism nr. 3638 din 11.11.2016. Terenul este situat în intravilanul municipiului Constanţa şi este proprietatea Statului Român, aflat în administrarea CN APM SA, dobândit prin HGR nr. 517/1998 şi HGR nr. 464/2003, identificat cu numărul cadastral 222953, Carte Funciară nr. 222953, conform Extrasului de Carte Funciară nr. 102353 din 3/10/2016.
 
Lucrările mai cuprind: refacerea legăturilor la conductele de alimentare cu apă Spital - Romtrans, înlocuirea armăturilor din căminele de branşamente; repararea căminelor existente deteriorate şi curăţirea celorlalte; refacerea îmbrăcăminţii asfaltice afectate de săpături. Având în vedere importanţa zonelor de alimentare cu apă, s-au ales soluţii cu grad ridicat de siguranţă, respectiv materiale fiabile, intervenţii facile în caz de avarie. Pentru reparaţia conductei de alimentare cu apă, nu sunt necesare schimbarea traseului şi alte lucrări suplimentare. Pentru căminele aflate în capetele tronsonului, se va păstra dimensiunea vanei, respectiv aceasta se va cupla la flanşa existentă.
 
În secţiunea „Documente“, puteţi consulta cele două proiecte depuse de CN APM SA Constanţa la Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii