Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:24 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Liber la realizarea investiţiei. Soţii Antonov au acordul Primăriei Constanţa pentru blocul de pe strada Castanilor

ro

18 Mar, 2017 00:00 4636 Marime text
Pavel şi Elena Antonov au reuşit să obţină de la Primăria Constanţa, pe data de 17 martie, Autorizaţia de construire nr. 215 pentru „Construire imobil S+D+P+4e, corpuri de clădire cu subsol comun, având parcare auto la subsol şi demisol, locuinţe colective“. Investiţia imobiliară va fi realizată pe strada Castanilor nr. 20A. Actul eliberat de municipalitate este valabil 12 luni. Beneficiarii proiectului, Pavel Antonov şi Elena Antonov, au domiciliul în Tulcea.
 
Reamintim că, în anul 2016, APM Constanţa anunţa publicul interesat despre depunerea raportului privind impactul asupra mediului pentru proiectul „Construire imobil S+P+D+4e, două corpuri de clădire cu subsol comun, având parcare auto la subsol şi demisol, locuinţe colective, împrejmuire teren, propus a fi amplasat în municipiul Constanţa, strada Castanilor nr. 20A“. De asemenea, a fost organizată şi o dezbatere publică a raportului privind impactul asupra mediului, pe data de 9 martie.
 
Potrivit memoriului de prezentare, noua construcţie va avea funcţiunea de bloc de locuinţe colective, cu parcare auto la demisol şi subsol. Construcţia va fi amenajată cu respectarea prevederilor Codului Civil, în regim de construire izolat. Terenul are o formă dreptunghiulară, deschidere la două străzi şi următoarele dimensiuni în plan: 27,17 m la strada Castanilor, adâncimea maximă de 50,67 ml, iar deschiderea la strada Luminişului este de 26,80 m.
Amplasamentul este liber de toate reţelele edilitare (apă, canal, termicitate, gaze naturale, electricitate), acestea fiind existente în zonă. Dovada proprietăţii o face contractul de vânzare-cumpărare nr. 213 din 13.05.2013, înscris în Cartea Funciară nr. 204138 a UAT Constanţa. Imobilul propus S+D+P+4E se va amplasa cu o retragere de 3,34 metri, respectiv 3,74 metri faţă de limita de proprietate dinspre străzile aferente.
 
Viitoarea clădire va fi compusă din două corpuri, care vor comunica între ele la nivelul subsolului şi demisolului, cu destinaţia de parcare auto şi spaţii tehnice. La subsol şi la demisol se vor amenaja 30 de locuri de parcare şi spatii tehnice. Astfel, imobilul S+D+P+4E, compus din două corpuri supraterane şi legate între ele la nivelul subsolului, va desfăşura următoarele funcţiuni: la subsol - parcare auto, la demisol - parcare auto + spaţii tehnice, la parter şi etaje - câte trei apartamente pe nivel, pe fiecare corp de clădire.
 
Mai mult, Pavel şi Elena Antonov au solicitat şi au obţinut de la Primăria Constanţa, pe data de 28 iulie 2015, Certificatul de urbanism nr. 2415 pentru „Construire imobil S+D+P+4E, două corpuri de clădire cu subsol comun, având parcare auto la subsol şi demisol - locuinţe colective - împrejmuire teren“. Cele două blocuri vor fi amplasate pe strada Castanilor nr. 20A. De altfel, în şedinţa Consiliului Local Constanţa din 13 februarie 2015, aleşii locali au aprobat Planul Urbanistic Zonal pentru zona delimitată de strada Luminişului - la nord-vest, aleea Remus - la sud-vest, strada Castanilor - la sud-est, aleea Romulus - la nord-est, terenuri proprietate privată, iniţiatori - Elena şi Pavel Antonov.
 
Citeşte şi:
 
Dezbatere publică la APM Constanţa Cele două blocuri ridicate de soţii Antonov pe strada Castanilor, la mâna constănţenilor (galerie foto)
 
Doi tulceni investesc la Constanţa Bloc de patru etaje, compus din două corpuri, pe strada Castanilor (galerie foto)
 
Familia Antonov se împiedică de RADET Blocurile de lângă Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“, din nou în vizorul APM (document)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii