Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:22 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Investitorii Ionel-Neculai Postolache şi Marcela Chiru adaugă un etaj blocului de cinci niveluri construit în Năvodari

ro

22 Aug, 2016 00:00 3894 Marime text
 

Ionel-Neculai Postolache şi Marcela Chiru au solicitat de la Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa aviz de mediu pentru proiectul „Modificare proiect în curs de execuţie autorizat cu AC  246/03.05.2016 prin modificare regim de înălţime cu un etaj şi cu maximum 20% de la P+5e+Ep tehnic la P+6e+Ep tehnic şi recompartimentare interioară”. Investiţia este realizată în Năvodari, bulevardul Mamaia Nord, Lot 2/1 + Lot 2/2.
 
Pentru respectivul imobil, Primăria Năvodari a emis Autorizaţia de Construire nr. 246/03.05.2016 şi Certificatul de Urbanism 929/05.11.2015. Modificările presupun schimbarea regimului de înălţime iniţial de la P+5E+Ep tehnic la P+6E+Ep tehnic şi recompartimentarea interioară cu păstrarea funcţiunilor. Terenul, în suprafaţă de 1.034,00 mp, este situat în oraşul Năvodari, bulevardul Mamaia Nord, Lot 2/1 + Lot 2/2.
 
Potrivit proiectului, la parter vor fi amplasate trei spaţii comerciale, trei grupuri sanitare, hol + scară, hol intrare. La etajele 1, 2, 3, 4, 5, 6 vor exista câte opt unităţi locative, hol + casa scării şi balcoane. La etajul tehnic vor fi amplasate două spaţii tehnice, trei anexe, spălătorie, zece uscătorii, hol + casa scării, două holuri, terasă circulabilă.
 
Terenul pe care se va executa construcţia are următoarele vecinătăţi: la nord - lot 5, alee acces, la sud - limită intravilan oraş Constanţa, construcţii în curs de execuţie P+7-8E, la est - lot 2/3 - liber de construcţii, la vest - alee acces.
 
Finisajele interioare constau în zugrăveli lavabile în camere; faianţă până la înălţimea +2,10 m în băi; pardoseală din gresie în bucătărie şi băi; pardoseală din parchet laminat în camere; tâmplărie interioară din lemn. Pentru finisajele exterioare sunt prevăzute tencuieli exterioare drişcuite şi zugrăvite cu vopsea lavabilă; cărămidă decorativă aparentă pe unii pereţi;  tâmplărie exterioară din PVC, cu geam termopan şi balustrade din inox cu sticlă la balcoane şi terasă.
 
Potrivit Registrului Comerţului, Ionel-Neculai Postolache, născut pe 26.12.2977, este asociat în Jesstrans Alice SRL, dar şi în mai multe societăţi radiate: Loser Money SRL, Money Recovery Company SRL, SSP Guard SRL, Postolache Ionel Neculai PFA, Crampton Company SRL, Euro Design Construction SRL.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii