Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:20 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Imobil pe strada Ioan Damaschin. Primăria Constanţa anunţă consultare pentru PUD-ul iniţiat de Marinii Buildings Development

ro

12 Nov, 2018 00:00 1644 Marime text
Primăria Constanţa anunţă consultarea asupra propunerilor preliminare privind Planul Urbanistic de Detaliu «Construire imobil S+P+2e+M locuinţe colective“, propus a fi amenajat pe strada loan Damaschin nr. 12 din municipiul Constanţa. Iniţiatorul PUD-ului este societatea Marinii Buildings Development SRL.
 
Publicul este invitat să transmită observaţii asupra documentelor disponibile la sediul Primăriei Municipiului Constanţa, bulevardul Tomis 51, etaj 1, cam. 121, Serviciul Strategii şi Planificare Urbană, în perioada 1-15.11.2018, orele 8.00-16.00. Biroul Strategii şi Planificare Urbană va colecta şi transmite elaboratorului / iniţiatorului eventualele observaţii formulate. La rândul său, iniţiatorul/elaboratorul va argumenta (ne)preluarea observaţiilor formulate. Răspunsul la observaţiile transmise în scris va fi comunicat de Primăria Municipiului Constanţa. Etapele preconizate pentru consultarea publicului sunt următoarele: etapa elaborării propunerilor / consultarea documentaţiei - între 1 şi 15.11.2018, comunicarea rezultatelor - pe data de 26.11.2018.
 
Obiectul lucrării constă în stabilirea modului de a amplasa pe terenul aflat în strada loan Damaschin nr. 12 a unui imobil cu funcţiunea de locuinţe colective sau locuinţă individuală cu regimul de înălţime S+P+2E+M, astfel încât să fie îndeplinite cerinţele funcţionale şi de calitate ale imobilului propus în relaţie cu construcţiile învecinate.
Terenul este înscris în cartea funciară a UAT Constanţa cu numărul cadastral 244526, aflat în intravilan. Folosirea actuală a terenului este de curţi-construcţii. Parcela este supusă reglementărilor P.U.Z. aprobate prin H.C.L.M. 588 din 24.10.2005. Conform certificatului de urbanism 488 din 07.03.2017, în care sunt menţionate reglementările în vigoare pentru terenul în cauză, referitor la regimul tehnic al terenului, destinaţia stabilită prin planurile de urbanism este de locuinţe individuale şi colective medii, cu regim de înălţime P1-2E+M, echipamente publice de nivel rezidenţial: grădiniţă, creşă, cabinet medical, farmacie. Se admit funcţiuni comerciale şi servicii cu condiţia ca suprafaţa desfăşurată a acestora se nu depăşească 200 mp şi să nu genereze transporturi grele, şi spaţii pentru exercitarea unor profesiuni liberale în limita a maximum 30% din suprafaţa locuinţei.
 

Marinii Buildings Development SRL, în datele Registrului Comerţului

 
Înfiinţată în anul 2017, firma are sediul social în municipiul Constanţa. Capitalul social subscris, de 200 lei, integral vărsat, este compus din 20 de părţi sociale. Valoarea unei părţi sociale este de 10 lei. Societatea Marinii Buildings Development SRL este controlată de Mihai Marius şi Vasile Nicolae, fiecare cu 50% din capitalul social. Cei doi asociaţi sunt şi administratorii firmei, care se ocupă de dezvoltare (promovare) imobiliară. În anul fiscal 2017, firma cu un singur salariat a înregistrat o cifră de afaceri de 1.063.685 lei şi un profit de 356.848 lei.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii