Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:10 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Hipermarket pe terenul fostei baze RATC Primăria Constanţa a aprobat documentaţia pentru Bogaris Residential Rom Cuatro SRL

ro

14 Feb, 2017 00:00 30507 Marime text
Spaniolii de la Bogaris Residential Rom Cuatro SRL au solicitat şi obţinut de la Primăria Constanţa trei certificate de urbanism pe data de 12 februarie.
 
Documentele, cu numerele 305, 306 şi 307, au ca obiect „Instituirea dreptului de servitute de trecere pentru terenul cu nr. cadastral 241958 (lot1/2) în favoarea terenurilor cu nr. cadastral 241957 şi nr. cadastral 244249 (lot 1/4/2)“, „Instituirea dreptului de servitute de trecere pentru terenul cu nr. cadastral 241959 (lot 1/3) în favoarea terenului cu nr. cadastral 241957“ şi „Instituirea dreptului de servitute de trecere pentru terenul cu nr. cadastral 244249 (lot 1/4/2) în favoarea terenului cu nr. cadastral 241957“.
 
Vorbim despre terenul fostei baze RATC Constanţa de pe strada Soveja, unde spaniolii de la Bogaris Residential Rom Cuatro SRL doresc să înfiinţeze un magazin retail, parcări supraterane, spaţii verzi, alei carosabile şi pietonale.
 
Reamintim că Primăria Municipiului Constanţa, prin Confort Urban SRL, a emis, pe data de 17.11.2016, Autorizaţia de construire nr. 1786. Potrivit acesteia, urmează să fie fluidizată circulaţia rutieră la intersecţia străzii Soveja cu strada Chiliei şi amenajate accesuri la imobilul situat pe strada Soveja nr. 15B, în cadrul investiţiei realizate de SC Bogaris Residential Rom Cuatro SA. Actul emis de municipalitate este valabil 12 luni.
 
De asemenea, Bogaris Residential Rom Cuatro SRL a obţinut de la municipalitatea constănţeană, pe 30 iunie 2016, Certificatul de urbanism nr. 2174, în vederea amenajării spaţiilor verzi pe loturile 1/4/1/2 din strada Soveja nr. 15C, pe locul fostei baze a RATC, iar la începutul lunii august 2016, Autorizaţia de construire nr. 1202, privind „Construire imobil cu regim de înălţime parter înalt, cu funcţiunea magazin retail, realizarea de parcări supraterane, amenajarea incintei cu spaţii verzi plantate, alei carosabile şi pietonale, amplasare semnale publicitare împrejmuire teren organizare de şantier“.

Două sensuri giratorii în zona noului hipermarket

Din documentele înregistrate la Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa în ianuarie 2015, reiese că pe strada Soveja nr. 15B, lângă Palatul Copiilor, pe locul fostei baze a RATC, va fi construit un hipermarket de produse alimentare şi nealimentare, care va avea un regim de înălţime parter înalt, stand exterior cu servire asistată imbiss (corp 1), galerii comerciale, comerţ cu produse nealimentare, regim de înălţime parter înalt (corpurile 2 şi 3), drive-in, regim de înălţime parter platformă parcare, amenajări exterioare, post trafo, rezervă incendiu, reţele de incintă, acces rutier cu bariere automate, reclame luminoase, împrejmuire, organizare de şantier, amenajare tramă stradală conform PUZ (corp 4). În plus, firma îşi propune să lărgească strada Chiliei la trei benzi, să amenajeze o şosea paralelă cu strada Chiliei lângă Palatul Copiilor şi să creeze două sensuri giratorii la intersecţia celor două străzi.

Despre Bogaris Residential Rom Cuatro SRL

Societatea, înfiinţată în anul 2006, are sediul social în Bucureşti, Sectorul 1, bulevardul Lascăr Catargiu. Dovada sediului social constă în contractul de subînchiriere şi anexele la acesta, după caz, din data de 16.03.2015. Capitalul social subscris, de 126.516.300 de lei, integral vărsat, este compus din 1.160.700 de părţi sociale. Asociat persoană fizică este Bogaris Residential 4 SL, cu sediul în Spania, Pabellon Monorrail, cu 99,9999% din capitalul social, iar Asociat Persoană Fizică este Alfonso de Los Santos Otero Zapata, născut pe 15.02.1969, în Sevilla, Spania, cu 0,0001% din capitalul social. Persoane Împuternicite (persoane juridice) sunt: El Burgo De Pudio SLU, cu sediul în Spania, reprezentată prin Rodrigo Charlo Molina, Melibera SLU, cu sediul în Spania, Sevilla, reprezentată prin Gonzalo Maria Melgarejo Martinez de Avellanosa, Ibertas Proyectos 1 SLU, cu sediul în Spania, reprezentată prin Francisco Javier Charlo Molina, Gongaltres SL, cu sediul în Spania, reprezentată prin Francisco Javier Gonzalo Ibarra, şi Manyara SLU, cu sediul în Spania, reprezentată prin Manuel Alfonso Moyano Reyes. Bogaris Residential Rom Cuatro SRL desfăşoară activităţi de dezvoltare (promovare) imobiliară.

Citeşte şi:

Un nou sens giratoriu pe strada Soveja
Bogaris Residential Rom Cuatro SRL, demersuri pentru noul magazin, ridicat pe fosta baza a RATC (galerie foto)


Un pas mai aproape. Spaniolii de la Bogaris Residential Rom Cuatro SRL continuă investiţiile pentru hipermarketul din strada Soveja 

Investiţiile spaniolilor pentru viitorul hipermarket. Bogaris Residential Rom Cuatro SRL vrea să amenajeze spaţii verzi

Este vizată fosta bază a RATC. Primăria Constanţa a dat curs unei solicitări a spaniolilor de la Bogaris Residential Rom Cuatro SRL

Este vizată circulaţia rutieră. Ce au depus spaniolii de la Bogaris la APM Constanţa 

Confort Urban sare în ajutor. Centrul comercial Marina Park, ridicat de Bogaris, cu un pas mai aproape de deschidere
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii