Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:21 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Consultare publică iniţiată de Primăria Constanţa pentru investiţia firmei Cupa Internaţional pe şoseaua Mangaliei (galerie foto)

ro

25 Feb, 2020 00:00 2222 Marime text

Primăria Municipiului Constanţa anunţă consultarea publică privind propunerile societăţii Cupa International SRL referitoare la elaborarea Planului Urbanistic Zonal, în vederea reglementării terenurilor pentru zona delimitată de şoseaua Mangaliei şi strada Şcolii. Imobilul care a generat PUZ se află pe şoseaua Mangaliei nr. 11.


„PUZ-ul va stabili regimul de construire, diversificarea funcţiunilor, înălţimea maximă admisă, coeficientul de utilizare a terenului (CUT), procentul de ocupare a terenului (POT), retragerea clădirii faţă de aliniament şi limitele proprietăţii“, se arată în argumentare.


Publicul este invitat să transmită, în perioada 21 - 26 februarie, observaţii şi propuneri la Biroul Strategii şi Planificare Urbană, care va colecta eventualele opinii/observaţii formulate şi le va transmite elaboratorului/iniţiatorului. La rândul său, iniţiatorul PUZ-ului va argumenta preluarea sau nepreluarea acestora.


Cupa Internaţional SRL, în datele Registrului Comerţului

Înfiinţată în anul 1994, firma are sediul social în municipiul Constanţa. Capitalul social subscris, de 2.000 de lei, integral vărsat, este compus din 200 de părţi sociale. Valoarea unei părţi sociale este de 10 lei. Societatea este deţinută de Dumitru Cuşu şi Daniel Pandele, fiecare cu 50% din capitalul social. Administratorul firmei, care se ocupă de închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate, este Daniel Pandele.


În anul fiscal 2015, firma cu 4 salariaţi a declarat o cifră de afaceri de 1.290.969 de lei şi un profit de 892.462 de lei. De asemenea, în anul 2016, Cupa Internaţional SRL, cu 4 salariaţi, a raportat o cifră de afaceri de 1.316.760 de lei şi un profit de 633.724 de lei. Situaţia financiară pe anul 2017 arată astfel: 4 salariaţi, cifră de afaceri de 1.268.353 de lei şi un profit de 644.906 lei. În anul fiscal 2018, firma cu 4 salariaţi a declarat un profit de 685.798 lei şi o cifră de afaceri de 1.267.135 lei.


Citeşte şi:

Cum va arăta imobilul ridicat de Cupa Internaţional SRL pe şoseaua Mangaliei (document)

Investiţie imobiliară pe şoseaua Mangaliei din Constanţa. Cupa Internaţional SRL a primit răspuns de la agenţia de mediu (document+galerie foto)

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii