Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:54 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constănţeanul Cristian Muşu vrea un bloc pe strada B.P. Hasdeu. În ce stadiu se află (document)

ro

04 Feb, 2017 00:00 3879 Marime text
Unul dintre punctele aflate pe ordinea de zi a Comisiei tehnice de urbanism şi amenajarea teritoriului din cadrul Primăriei Constanţa, care se va întruni în data de 6.02.2017, ora 11.00, la sediul din bulevardul Tomis nr. 51, se referă la solicitarea avizării PUZ-ului pentru zona delimitată de strada B.P. Hasdeu, strada Ion Alexandrescu, strada Şerban Vodă şi strada Ştefăniţă Vodă. Iniţiatorul PUZ-ului este Cristian Muşu. În zona respectivă se doreşte edificarea unui bloc P+3 etaje.
 
Precizăm că din comisie fac parte arhitecţii Mihai Isacov, Ignis Nejla Duvagi, Radu Cornescu, Sorin Mihai Vatamaniuc, dar şi directorul Muzeului de Artă, dr. Doina Păuleanu, şi reprezentantul Direcţiei Judeţene pentru Cultură, arh. Laura Smaranda Tudosie. De asemenea, din aceeaşi comisie mai fac parte arh. Veronica Pribeagu, ing. Cornel Constantin Severin, şeful Serviciului de Urbanism al Primăriei, Mihai Radu Vânturache, precum şi viceprimarul Costin Răsăuţeanu.
 
Investitorul doreşte să ridice un bloc cu parter şi trei etaje pe strada B.P. Hasdeu nr. 89. PUZ-ul vizează o suprafaţă totală de 22.335 mp, iar zona care l-a generat are 929 mp. În prezent, pe lotul respectiv sunt locuinţe individuale, iar destinaţia terenului, stabilită prin planurile de urbanism şi amenajarea teritoriului aprobate, poate fi de locuinţe individuale şi funcţiuni complementare, precum parcări, comerţ cu amănuntul, depozitare de produse fără nocivitate şi birouri, în limita a maximum 25% din autorizaţia de construire.
 
Pe teritoriul studiat se identifică trei zone funcţionale: ZR 1 - locuinţe şi funcţiuni complementare, situată între străzile B.P. Hasdeu, Şerban Vodă, Ion Alexandrescu şi Ştefaniţă Vodă, circulaţia pietonală - trotuarele aferente străzilor, circulaţia carosabilă - pe străzile menţionate, care delimitează ZR 1. Zona reglementată prin regulamentul de urbanism aferent prezentului PUZ este cea de locuinţe şi funcţiuni complementare - ZR 1, funcţiunea predominantă în teritoriu.
 
Cristian Muşu a fost asociat în firma Confirmi SRL, care se ocupa de consultanţă pentru afaceri şi management. În prezent, societatea este în lichidare. Numele său mai apare în Mamaia Holliday SA, de asemenea în lichidare.
 
În secţiunea „Documente“ puteţi consulta documentaţia depusă de Cristian Muşu la Primăria Constanţa.
 
Citeşte şi:
 
A solicitat modificarea PUZ-ului
Blocul de trei etaje al lui Cristian Muşu, la mâna constănţenilor
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii