Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:03 17 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Complex Eden SRL a solicitat acord de mediu pentru ridicarea unui imobil de patru etaje pe bulevardul Mamaia

ro

14 Nov, 2019 00:00 2588 Marime text

Familia Beciu, care deţine imobilul închiriat de SPIT Constanţa, intenţionează să ridice un imobil de patru etaje, pe bulevardul Mamaia din municipiul Constanţa.


Complex Eden SRL a solicitat de la Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa emiterea acordului de mediu pentru ridicarea unui imobil de patru etaje, propus a fi amplasat în municipiul Constanţa, bulevardul Mamaia nr. 347. În acest sens, a depus la agenţia de mediul proiectul „Construire imobil S+P+4e-hotel apartament şi alimentaţie publică la parter, organizare de şantier, împrejmuire teren, amplasare firme luminoase“. Informaţiile privind proiectul propus pot fi consultate la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Constanţa din municipiul Constanţa, strada Unirii nr. 23, de luni până vineri, între orele 9.00 - 13.00. De asemenea, observaţiile publicului se primesc zilnic la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Constanţa.


Complex Eden SRL, în datele Registrului Comerţului



Înfiinţată în anul 2017, Complex Eden SRL are sediul în municipiul Constanţa. Capitalul social subscris, de 800 de lei, integral vărsat, este compus din 80 de părţi sociale. Valoarea unei părţi sociale este de 10 lei. Asociaţi persoane fizice sunt Beciu Marina şi Beciu Iani, fiecare cu 50% din capitalul social. Beciu Marina este administratorul firmei care se ocupă de închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate.


În anul fiscal 2017, societatea cu 6 salariaţi a declarat un profit de 286.681 lei şi o cifră de afaceri de 596.850 lei. Situaţia financiară pe anul 2018 arată astfel: 3 salariaţi, cifră de afaceri de 770.205 lei şi un profit de 75.195 lei. Situaţia financiară pe anul 2018 arată astfel: 3 salariaţi, un profit de 75.195 de lei şi o cifră de afaceri de 770.205 lei. Reamintim că, la momentul înfiinţării, anul 2017, societatea îi avea ca şi asociaţi pe Neculai Beciu şi Iani Beciu. Neculai Beciu este asociat şi în Eden SRL, societatea care deţine imobilul de pe bulevardul Tomis în care s-a mutat cu chirie SPIT Constanţa.


Citeşte şi:

Familia Beciu, care deţine imobilul închiriat de SPIT Constanţa, investeşte într-un imobil de patru etaje


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii