Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:45 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Clădire nouă de birouri administrative, pe strada Interioară III din municipiul Constanţa

ro

14 Jan, 2020 00:00 2694 Marime text

Comisia tehnică de urbanism şi amenajarea teritoriului se va întruni în data de 15.01.2020, având pe ordinea de zi şi solicitarea firmei Alessia Pro Trans Spedition SRL de emitere a avizului de oportunitate privind „Elaborare PUZ - reglementare teren intravilan situat pe strada Interioară III“. Investitorul va ridica un imobil cu regim de înălţime parter înalt pentru hale industriale sau P+3E pentru clădiri de birouri şi sedii administrative.
 
Societatea Alessia Pro Trans Spedition SRL, proprietara lotului supus prezentului studiu, planifică să reglementeze din punct de vedere urbanistic terenul în suprafaţă de 387 mp. Proiectul constă în studierea şi modificarea reglementărilor urbanistice existente aprobate prin HCL nr. 81/31.03.2011. Investitorul doreşte să obţină aprobarea documentaţiei PUZ, pentru modificarea reglementărilor urbanistice, aprobate anterior prin HCL nr. 81/2011, respectiv Plan Urbanistic Zonal - zona Comat, situată la vest de strada Interioară nr. 3, în vederea construirii unei clădiri, cu funcţiunea de sediu birouri administrative.
 
Terenul studiat în vederea reglementarii PUZ, se află în intravilanul municipiului Constanţa, în parcul industrial „Comat”, amplasat între strada Interioară nr. 4 la est şi strada Interioară nr. 3 la vest. Parcela cu suprafaţa de 387 mp are următoarele vecinătăţi: latura cu lungime sud – 27,65 m spre vecin IE240616, lungime nord – 32,69 m spre vecin Lot 2/2/71/1, latura vest – 22,3 m spre vecin IE Lot 2/2/7/1 şi latura est – 21,1 m spre vecin Lot 2/2/7/1 şi vecin IE 240616. Terenul studiat se află în partea de centru – jumătatea de sud a limitei PUZ existent, aprobat prin HCL nr. 81/2011. Terenul nu se află în interiorul zonelor protejate. Imobilul în suprafaţă de 387 mp identificat cu numărul cadastral 248443 este proprietatea SC Alessia Pro Trans Spedition SRL, conform extrasului de carte funciară pentru informare eliberat sub numărul 248443 eliberat sub nr. cerere 179803/17.12.2019.
 

Alessia Pro Trans Spedition SRL, în datele Registrului Comerţului

 
Înfiinţată în anul 2011, firma are sediul în municipiul Constanţa. Capitalul social subscris, de 300 de lei, integral vărsat, este compus din 30 de părţi sociale. Valoarea unei părţi sociale este de 10 lei. Bâldea Elena Rodica este asociat unic şi administrator al firmei care se ocupă de transporturi rutiere de mărfuri.
 
În anul fiscal 2016, firma cu un singur salariat a declarat o cifră de afaceri de 7.687.957 lei şi un profit de 3.958.547 lei. De asemenea, în anul fiscal 2017, societatea cu doi salariaţi a raportat o cifră de afaceri de 10.539.198 lei şi un profit de 5.828.577 lei. Situaţia financiară pe anul 2018 arată astfel: doi salariaţi, un profit de 2.662.841 lei şi o cifră de afaceri de 6.520.902 lei.
 
Citeşte şi:
 
Hala industrială ridicată de Saiko Media & Signs SRL pe strada Celulozei din Constanţa, modificată

Hală de producţie şi depozitare produse din cânepă în comuna Crucea. Detalii
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii