Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:46 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Clădire de şapte etaje, pe strada Nicolae Milescu Spătaru. Costică Nicolae Bucur, demersuri la APM Constanţa (document)

ro

14 Feb, 2018 00:00 3146 Marime text
Costică Nicolae Bucur şi Dorina Bucur au depus la Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa memoriul de prezentare a proiectului „Împrejmuire teren şi construire imobil S+P+6 etaje+7 etaj retras“, situat în municipiul Constanţa, strada Nicolae Milescu Spătaru nr. 47 Bis.
 
Imobilul identificat cu număr cadastral 226313 este proprietatea lui Costică Nicolae Bucur şi Dorina Bucur, conform Extrasului de carte funciară eliberat de OCPI Constanţa sub numărul 226313 din data de 27.07.2017. Obiectivele de investiţii pentru care a fost obţinut Certificatul de urbanism nr. 2970 din 2.01.2017 sunt centrate pe construirea unui imobil cu regim de înălţime S+P+6 etaje+7 etaj retras. Subsolul va cuprinde parcaj auto, depozitare deşeuri menajere, adăpost apărare civilă, bazin apa incendiu, cameră pompe incendiu, tablou electric, post de transformare. La parter vor fi situate: un hol, grup sanitar portar, hol casa scării, cinci spaţii de depozitare.
 
Certificatul de urbanism nr. 2970 din 2.10.2017 a fost eliberat pentru Nicolae şi Dorina Bucur în vederea „construirii unui imobil S+P+6E+7Er“ pe strada Nicolae Milescu nr. 47 Bis.
 
Conform Avizului de oportunitate nr. 149975/26.10.2015, emis de Primăria Municipiului Constanţa, zona propusă studiului este delimitată de: la nord alee acces, la sud strada Eliberării, la est alee acces şi la vest alee acces. Având în vedere prevederile PUG prin care arealul studiat poate fi propus ca zonă de extindere a zonelor centrale, menţinându-şi totodată diversitatea funcţională, cât şi conform recomandărilor şi propunerilor structurii specializate conduse de către arhitectul-şef, împreună cu recomandările comisiei municipale de amenajare a teritoriului şi urbanismului, prin avizul de oportunitate, s-au identificat noi tendinţe de dezvoltare urbanistică şi economică a municipiului, solicitându-se elaborarea unei documentaţii de urbanism faza PUZ. Viitorul imobil va avea la subsol/demisol spaţii tehnice şi parcaje, la parter - spaţii comerciale, locuri de joacă interioare pentru copii, cabinete medicale; iar de la etajele 1 până la 7 parţial - locuinţe colective.
 
În secţiunea „Documente“ puteţi consulta documentaţia depusă la APM Constanţa.
 
Citeşte şi:
 
Dezbatere publică la Primăria Constanţa pentru PUZ-ul iniţiat de Costică Nicolae Bucur
 
Investiţia lui Costică Nicolae Bucur de pe strada Eliberării, la mâna constănţenilor (document)
 
Ce răspuns au primit Costică Nicolae şi Doina Bucur de la Comisia tehnică de urbanism. Este vizat un bloc de pe strada Eliberării (documente)
 
Bloc pe strada Eliberării. Investitorii Costică Nicolae şi Doina Bucur au solicitat aviz de la Primăria Constanţa (document)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii