Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:23 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce a decis APM Constanța Imobil situat în Mamaia Nord, supraetajat de ANM Lake Residence SRL

ro

31 Dec, 2019 00:00 2409 Marime text

ANM Lake Residence SRL a solicitat de la Agenția pentru Protecția Mediului Constanța emiterea acordului de mediu pentru proiectul care vizează supraetajarea unui imobil situat în Mamaia Nord. Este vorba despre „Modificare proiect autorizat cu AC nr. 239/2019 prin recompartimentare interioară, refațadizare, construire spațiu tehnic, supraetajare cu un nivel în limita a 20% din suprafața desfășurată conform legii 50/1991“, propus a fi amplasat în județul Constanța, zona Mamaia Nord, Aleea D30, colț cu Promenada Năvodari.
 
Ulterior, APM Constanța a transmis că nu este necesară efectuarea evaluării impactului asupra mediului. Proiectul deciziei de încadrare și motivele care o fundamentează pot fi consultate la sediul autorității competente pentru protecția mediului din Constanța. Publicul interesat poate transmite comentarii și  observații la proiectul deciziei de încadrare în termen de 10 zile de la data publicării anunțului pe pagina de internet a autorității competente pentru protecția mediului.
 
Reamintim că ANM Lake Residence SRL, prin Constantin Ciote, a depus, anul trecut, un memoriu de prezentare la Agenția pentru Protecția Mediului Constanța pentru construcția unui imobil de locuințe colective cu regim de înălțime P+4E în zona Mamaia Nord. Astfel, conform documentului, în orașul Năvodari, zona Mamaia Nord, pe aleea D30 colț cu Promenada, urmează să se ridice un imobil. Amplasamentul se va poziționa pe un teren în suprafață totală de 1.000 mp, aflat în proprietatea beneficiarului.
 
Certificatul de urbanism a fost emis de către Primăria orașului Năvodari la data de 17.07.2018. În prezent, terenul propus pentru realizarea investiției este liber de construcții. Suprafața de spații verzi propuse este de 339 mp, care vor fi distribuite astfel: 193 mp spațiu verde la sol, 74 mp jardiniere la balcoane și 72 mp arbuști la parter.
 
De asemenea, ANM Lake Residence SRL a solicitat de la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea - Litoral aviz de gospodărire a apelor pentru ridicarea unui imobil de patru etaje în zona Mamaia Nord. Este vorba despre proiectul „Construire imobil, locuințe colective P+4 etaje, cu spații comerciale la parter, împrejmuire teren și organizare de șantier“, propus a fi amenajat în Năvodari, zona Mamaia Nord, parcela A 158/5, trup 6 D, lot 1/3/2/2, număr cadastral 117377.
 

ANM Lake Residence SRL, în datele Registrului Comerțului 

   
Înființată în anul 2017, firma are sediul în municipiul Constanța. Capitalul social subscris de 200 lei, integral vărsat, este compus din 20 de părți sociale. Valoarea unei părți sociale este de 10 lei. Societatea este controlată de Ioana Tulică și Constantin Ciote, fiecare cu 50% din capitalul social. Cei doi asociați sunt și administratorii firmei, care se ocupă de dezvoltare (promovare) imobiliară. În anul fiscal 2017, societatea cu un singur angajat a declarat o cifră de afaceri de zero lei și o pierdere de 13.750 de lei. Situația financiară pe anul 2018 este următoarea: doi salariați, un profit de 926.280 lei și o cifră de afaceri de 2.149.889 lei.
 
Citește și:
 
A fost solicitat acord de mediu pentru supraetajarea unui imobil situat în Mamaia Nord ridicat de ANM Lake Residence SRL

ANM Lake Residence a depus la APM un memoriu pentru construcția unui bloc în Mamaia Nord (document)

 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii