Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:03 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Calipso Residences SRL, demersuri către APM Constanţa pentru investiţia imobiliară de pe strada Eliberării

ro

14 Aug, 2018 00:00 2508 Marime text
Calipso Residences SRL va modifica blocul ridicat pe strada Eliberării din municipiul Constanţa. Firma a depus, în acest sens, la Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa, memoriul de prezentare a proiectului „Modificare proiect imobil locuinţe colective D+P+11E, corp C, autorizat conform AC nr. 369/02.03.2016, etapizare lucrări de construire autorizate conform AC nr. 1705/28.09.2015 «Construire imobil apartamente D+P+11 etaje» prin modificări finisaje faţade la corp C, 91 unităţi locative prin repoziţionare imobil, reconfigurare soluţie arhitecturală d+p+78-10 etaje şi sistematizare pe verticală incintă“, solicitând acord de mediu. Investiţia este realizată în municipiul Constanţa, strada Eliberării nr. 48, lot 2.
 
În prezent, pe teren se află o construcţie (corp A) şi este începută cea de-a doua clădire (corp B). Cele două clădiri au fost realizate în baza Autorizaţiilor de construire nr. 759/18.04.2016, respectiv 2149/26.11.2015. Beneficiarul doreşte să intervină din punct de vedere estetic, funcţional şi constructiv asupra imobilului - Corp C, cât şi asupra amplasamentului studiat. Sistematizarea pe verticală a incintei va consta în corecţia terenului natural cu aproximativ 1,50 m, respectiv coborârea şi amenajarea de parcaje auto, circulaţii şi spaţii verzi.
 
Oportunitatea investiţiei este argumentată prin documentaţia de certificat de urbanism aprobată şi presupune realizarea unui imobil de locuinţe cu regim de înălţime D+P+6E. Accesul în incinta proprietăţii se va face de pe strada Eliberării şi strada Constantin Bobescu, de unde va exista un traseu intern ce va asigura locuri de parcare auto la nivelul parterului şi demisol. Terenul este situat în intravilanul municipiului Constanţa. Imobilul, identificat cu numărul cadastral 245107, este proprietatea SC Calipso Residences SRL, grevat de promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare, conform extrasului de carte funciară pentru informare eliberat sub numărul 245107 la cererea nr. 22159 din data de 22.02.2018.

Calipso Residences SRL, în datele Registrului Comerţului

Înmatriculată în anul 2009, societatea are sediul social în municipiul Constanţa. Capitalul social subscris, de 8.595.720 de lei, integral vărsat, este compus din 859.572 de părţi sociale. Valoarea unei părţi sociale este de 10 lei. Calipso Residences SRL este controlată de Basconslux SRL, din Republica Moldova, cu 45% din capitalul social, şi Madan Nicolae, cu 55% din capitalul social. Yucetaş Nusret este administratorul  societăţii, care se ocupă de dezvoltare (promovare) imobiliară.
 
În anul financiar 2015, societatea a avut 5 salariaţi, o cifră de afaceri de 175.193 de lei şi un profit de 82.150 de lei. De asemenea, în anul fiscal 2016, firma cu 8 salariaţi a înregistrat o cifră de afaceri de 3.347.248 de lei şi un profit de 1.408.557 de lei. Situaţia financiară pe anul 2017 arată astfel: 14 salariaţi, cifră de afaceri de 5.594.983 de lei şi un profit de 1.835.338 de lei.
 
Citeşte şi:
 
Imobilul de zece etaje ridicat de Calipso Residences SRL pe strada Eliberării va suferi modificări
 
Calipso Residences SRL vrea să modifice blocul de pe care s-a aruncat consilierul judeţean Nicolae Fronescu
 
Schimbări importante la Calipso Residences SRL
 
Şantierele municipiului Constanţa: Calipso Residences SRL ridică un bloc de zece etaje (galerie foto)
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii