Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:53 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Bloc de nouă etaje, ridicat de Dominic Real Estate pe bulevardul Tomis din municipiul Constanţa

ro

28 Jun, 2019 00:00 1978 Marime text

Dominic Real Estate SRL a solicitat şi a obţinut, pe data de 26 iunie, de la Primăria Constanţa, un act de urbanism care prevede ridicarea unui bloc de nouă etaje. Este vorba despre autorizaţia de construire nr. 998, care constă în „Construire imobil S+P+9e locuinţe colective cu spaţii comerciale la parter şi parcări la subsol şi parter şi organizare de şantier“, propus a fi amenajat pe bulevardul Tomis nr. 411.

Reamintim că, în luna mai, Dominic Real Estate SRL a primit răspuns de Agenţia de Mediu. Astfel, APM Constanţa a anunţat că în cazul proiectului „Construire imobil S+P+9e locuinţe colective cu spaţii comerciale la parter, parcări la subsol, organizare de şantier“ nu este necesară evaluarea impactului asupra mediului.

Dominic Real Estate SRL, în datele Registrului Comerţului

Înfiinţată în anul 2017, Dominic Real Estate SRL are sediul social în municipiul Constanţa. Capitalul social subscris, de 1900.000 de lei, integral vărsat, este compus din 190.000 de părţi sociale. Valoarea unei părţi sociale este de 10 lei. Dominic Real Estate SRL este controlată de VDT Construct Impex SRL şi Arproex SRL, fiecare cu 50% din capitalul social. Administratorii firmei, care se ocupă de dezvoltare (promovare) imobiliară, sunt Şerban Cristiana şi Teodorescu Sebastian. Situaţia financiară pe anul 2017 arată astfel: zero salariaţi, cifră de afaceri de zero lei.

Despre VDT Construct Impex SRL

Potrivit Registrului Comerţului, firma VDT Construct Impex SRL a fost înmatriculată în anul 2003 şi are sediul social în municipiul Constanţa. Capitalul social subscris, de 795.885 de lei, integral vărsat, este compus din 53.059 de părţi sociale. Valoarea unei părţi sociale este de 15 lei. Asociat unic al firmei este Vasilică Ivan. Tot el este şi administratorul firmei, care se ocupă de comerţul cu ridicata al materialului lemnos, al materialelor de construcţii şi al echipamentelor sanitare.

În anul 2015, societatea cu 66 de angajaţi a declarat o cifră de afaceri de 14.938.015 lei şi un profit net de 561.266 de lei. De asemenea, în anul fiscal 2016, societatea cu 67 de salariaţi a raportat o cifră de afaceri de 43.406.473 de lei şi un profit de 1.0276.673 de lei. Situaţia financiară pe anul 2017 arată astfel: 57 de salariaţi, cifră de afaceri de 20.869.587 de lei şi un profit de 1.377.593 de lei. Numele lui Vasilică Ivan apare şi în AGE General Consulting SRL şi Delta Mar Tours SRL.

Date oficiale despre Arproex SRL

Înfiinţată în anul 2008, firma are sediul social în municipiul Constanţa. Capitalul social subscris, de 200 de lei, integral vărsat, este compus din 20 de părţi sociale. Valoarea unei părţi sociale este de 10 lei. Dinu Bălan este asociat unic şi administrator al firmei, care se ocupă de lucrări de construcţie a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale.

În anul fiscal 2015, Arproex SRL a avut 52 de salariaţi, a declarat o cifră de afaceri de 3.962.486 de lei şi un profit de 356.192 de lei. De asemenea, în anul fiscal 2016, firma cu 58 de salariaţi a raportat o cifră de afaceri de 3.654.463 de lei şi un profit de 147.407 lei. Situaţia financiară pe anul 2017 arată astfel: 58 de salariaţi, cifră de afaceri de 6.005.748 de lei şi un profit de 196.362 de lei.

Citeşte şi:

Liber la construit Dominic Real Estate SRL ridică un bloc de nouă etaje în Constanţa. Detalii

A fost solicitat aviz de mediu: Bloc de nouă etaje, ridicat de Dominic Real Estate în Constanţa
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii