Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:47 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Bloc de cinci etaje în municipiul Mangalia. Dia Litoral SRL a primit răspuns de la APM Constanţa

ro

12 May, 2020 00:00 6433 Marime text

Societatea Dia Litoral SRL, care a solicitat de la Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanța acord de mediu pentru ridicarea unui imobil cu cinci etaje în municipul Mangalia, strada Oituz, iată a primit răspuns.


Astfel, Autoritatea pentru Protecţia Mediului Constanța anunţă publicul interesat că nu este necesara efectuarea evaluarii impactului asupra mediului pentru proiectul: Construire imobil cu locuinţe S+D+P+5e şi împrejmuire teren, propus a fi amplasat în municipul Mangalia, strada Oituz nr.15. Proiectul deciziei de încadrare şi motivele care o fundamentează pot fi consultate la sediul Agenției pentru Protecţia Mediului Constanta din municipiul Constanta, str. Unirii nr. 23, în zilele de luni - vineri, între orele 8.00-13.00. Comentariile, observaţiile şi propunerile publicului interesat se pot înainta până la data de 17.05.2020.


Reamintim că, anul trecut, societatea Dia Litoral SRL solicitase de la Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa şi aviz de mediu pentru proiectul „Modificare proiect autorizat cu AC 648/09.10.2017 «Construire două imobile P+4 etaje» prin supraetajare cu un nivel in limita a 20% din suprafaţa a desfăşurată“. Cele două blocuri vor fi situate în Năvodari, strada Lacului nr. 1-3.
 

Dia Litoral SRL, în datele Registrului Comerţului

Înmatriculată în anul 2011, societatea Dia Litoral SRL are sediul social în municipiul Mangalia. Capitalul social subscris, de 10.800 de lei, integral vărsat, este compus din 1.080 de părţi sociale. Valoarea unei părţi sociale este de 10 lei. Stoica Silviu este asociat unic şi administrator al firmei, care se ocupă de comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate. În anul fiscal 2015, societatea cu 12 salariaţi a declarat o cifră de afaceri de 32.041 de lei şi un profit de 12.490.599 de lei. De asemenea, în anul 2016, firma cu 19 salariaţi a avut o cifră de afaceri de 13.181.190 de lei şi un profit de 100.463 de lei. Situaţia financiară pe anul 2017 arată astfel: 20 de salariaţi, o cifră de afaceri de 13.224.187 de lei şi un profit de 199.729 de lei.
 
 Citeşte şi:

APM Constanţa Două imobile de patru etaje ridicate de societatea Dia Litoral vor fi supraetajate

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii