Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:37 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

A fost solicitat aviz de mediu Dmyth Art SRL cere introducerea în intravilan şi reglementarea unui teren. Detalii

ro

10 Jun, 2019 00:00 2449 Marime text
Dmyth Art SRL a solicitat de la Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa aviz de mediu pentru proiectul „PUZ pentru introducerea în intravilan şi reglementarea terenului cu număr cadastral 235646, parcela A135/6“.
 
Planul Urbanistic Zonal de faţă, însoţit de Regulamentul Zonal de Urbanism aferent, cuprinde principiile de aplicare detaliate pentru teritoriul menţionat, fiind alcătuit din terenuri aflate în proprietatea privată a persoanelor fizice şi juridice. Elaborarea acestora a fost declanşată de necesitatea de dezvoltare a parcelei cu numărul cadastral 235646. Acesta aparţine Dmyth Art SRL, conform contractului de vânzare, încheiat la Biroul Notarial Individual Şerban Mihaela Lavinia, cu suprafaţa de 14.400 mp. Suprafaţa terenului studiat este de 72.709 mp.
 
Obiectul lucrării constă în introducerea în intravilan, reglementarea şi rezolvarea complexă a problemelor funcţionale, tehnice şi estetice în zonă. Planul Urbanistic Zonal stabileşte zonele de amplasare a construcţiilor prevăzute a fi realizate. Teritoriul aflat în studiu cuprinde parcele de teren arabil aflate în folosinţă. Terenul care a generat PUZ este, în prezent, liber de construcţii şi este reglementat prin PUG aprobat prin HCLM 653/1999, a cărui valabilitate a fost prelungită cu HCL 327/2015 şi HCL 429/2018, şi prin regulamentul de urbanism aferent. Acesta încadrează terenul studiat în zona de reglementare EX1 - zone rezervate pentru dezvoltarea de locuinţe, echipamente publice, activităţi de producţie, cercetare.
 
Se doreşte stabilirea reglementărilor urbanistice pentru terenurile cuprinse în zona de studiu pentru realizarea unor construcţii industriale nepoluante. Suprafaţa totală a terenului studiat este de 72.709 mp. Aceasta este alcătuită din: zona de terenuri agricole în suprafaţă de 66.148 mp, adică 90,98% din totalul teritoriului studiat; circulaţie carosabilă de 3.258 mp (4,48% din totalul suprafeţei studiate); terenuri libere, neconstruite, în suprafaţă de 3.303 mp (4,54% din total).
 
Amplasamentul obiectivului este în extravilanul municipiului Constanţa spre nord-vest, la intersecţia dintre DN 3C (DJ 156) şi DC 65. DN 3C uneşte bulevardul Aurel Vlaicu în zona trecerii la nivel cu calea ferată cu nordul oraşului Ovidiu în zona de acces pe autostrada A4, iar DC 65 ar trebui să lege cartierul Palazu Mare de satul Poiana, dar este întrerupt în zona intersecţiei cu calea ferată. De asemenea, DC 65 are în lucru un nod de acces pe autostrada A4. Accesibilitatea la reţeaua rutieră naţională este, prin urmare, directă.
 
Suprafaţa studiată are cca 300 de metri pe direcţia N-S şi 250 de metri pe direcţia E-V. Regimul de înălţime maxim propus s-a stabilit în funcţie de destinaţia terenurilor. Corespunzător acestuia, s-a stabilit regimul maxim de înălţime astfel: A - P+2E, eventual cu subsol sau demisol; înălţimea maximă a construcţiilor la cornişă/atic nu va depăşi 12 metri de la cota terenului amenajat. Aceasta nu se poate depăşi decât motivat din punct de vedere tehnologic. Instalaţiile tehnologice se vor amplasa până la înălţimea care le asigură funcţionarea în deplină siguranţă.
 

Dmyth Art SRL, în datele Registrului Comerţului

 
Firma a fost înmatriculată în anul 2013 şi are sediul social în municipiul Constanta. Societatea are ca obiect de activitate transporturi rutiere de mărfuri. Capitalul social, de 400 de lei, integral vărsat, este compus din 40 de părţi sociale, a câte 10 lei fiecare. Fondatorul societăţii este Demir Meral.
 
Potrivi unei decizii din anul 2017, publicată în Monitorul Oficial, societatea Dmyth Art SRL este controlată de Geambec Beihan. Acesta este şi administrator al societăţii, pe o perioada nelimitată, cu puteri depline. De asemenea, în anul 2017, a fost mutat sediul social în municipiul Constanţa, strada Mihai Viteazu.
 
În anul fiscal 2016, firma cu doi salariaţi a raportat o cifră de afaceri de 63.500 lei şi un profit de 36.663 de lei. În anul fiscal 2017, societatea cu zero salariaţi a raportat o cifră de afaceri de 2.217.576 de lei şi un profit de 1.341.876 lei. Situaţia financiară pe anul 2018 arată astfel: 11 salariaţi, cifră de afaceri de 2.553.796 de lei şi un profit de 1.591.157 de lei.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii