Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:41 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fotoreportaj Cum arată strada Ștefan cel Mare în prezent comparativ cu anii ’70 (galerie foto)

ro

02 Oct, 2021 00:00 7148 Marime text
  • Pe strada Ștefan cel Mare regăsim Policilinica cu plată, mall-ul Tomis, pasajul pietonal din dreptul magazinului și alte clădiri istorice. 

Policlinica cu plată este o unitate medicală cu tradiție, în Constanța. A fost înființată în anul 1984 ca alternativă la sistemul de stat. La început, funcționau doar câteva cabinete, dar de la an la an, asistența medicală s-a diversificat. 

Denumit „Magazinul Universal Tomis“, a fost primul magazin de tip mall din municipiul Constanța. Imobilul avea subsol, parter și trei etaje. În timp, Magazinul Tomis a devenit un simbol al străzii Ștefan cel Mare. A fost inaugurat în prezența fostului președinte al României, Nicolae Ceaușescu.

Dacă vă întrebați ce lucrări sunt acelea din pozele galeriei foto, ei bine, Primăria Constanța a încheiat un contract pentru lucrări de reparație pentru rețele de distribuție energie termică pe strada Ștefan cel Mare. Garanția lucrărilor este de 24 de luni.
 
Citește și:
 
Fluid Development SRL a câștigat contractul pentru reabilitarea rețelor de distribuție energie termică de pe strada Ștefan cel Mare din Constanța
 
Astăzi se împlinesc 48 de ani de la inaugurarea Magazinului Tomis
 

 
 
 
 
 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii