Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:30 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constanța. Ați mai fost pe strada Ștefan cel Mare? Am fost noi. Și am găsit niște peisaje dezolante. Demne de filmele de groază (galerie foto)

ro

22 Sep, 2017 06:50 18273 Marime text
Strada Ștefan cel Mare a fost dintotdeauna centrul de atracție al constănțenilor. Era centrul orașului. Se pleca, duminica la plimbare, de aici, și se ajungea, la Cazinou, pe faleză.

Și de acolo se făcea traseul invers.

Strada era plină de covrigării, plăcintării, berării, pentru odihnă și... admirat.  

Clădiri vechi cu arhitectură unică, magazine pentru toate buzunarele cum spun reclamele.

Încet-încet locul de promenadă preferat al constănțenilor a fost abandonat.

Locul celor ce veneau la plimbare a a fost luat de bișnițari.

Iar cei ce veneau să se plimbe, pe aici, au devenit tot mai puțini.

Acum mai vin doar cei care au niscaiva treburi urgente de rezolvat.

Și care au sau nu au timp prea mult la dispoziție dau de un peisaj dezolant, greu de crezut că pe aici a trecut vreun primar în ultimii ani sau vreun viceprimar cu atribuții.

Sau poate chiar vreun consilier.

Dar acum stau și mă gândesc: nu nu a putut trece nimeni pentru că o mare parte a străzii este interzisă circulația autoturismelor.

Iar pe jos! Hai să fim serioși. Cum să treacă un primar sau viceprimar pe jos?

Cum intri din bulevardul IGh Duca dai de un câine care stă, o fi pașnic nu știm, mai-mai să te înhațe la nevoie, dacă îi încalci teritoriul, chiar sub niște schele, uitate parcă de lume, la Policlinica, pe care constănțenii o cunosc drept, cu plată.

Ceva mai încolo, niște ruine, pe lângă care nu ai curaj să treci, de teamă să nu îți cadă în cap ceva fără să fie nevoie de vreo furtună încadrată la Cod Galben sau Portocaliu.

Un pic mai departe deja ai impresia că te afli într-un sat locuit de bătrâni părăsit de ani și ani.

Obloane bătute în cuie cu niște scânduri găsite cine știe pe unde, table adunate parcă de la fier vechi cu care s-au încropit niște așa zise garduri de protecție.

Reclame la niște pantofi la un magazin de mult închis, grafitti cu tot felul de litere sau imagini numai de autori înțelese, geamuri de vitrine sparte.

Nici porumbeii care umpleau strada parcă nu mai au curaj să accepte sinistrul peisaj de care au parte cei ce vor să se avânte pe aici.
  
Sursa foto: ZIUA de Constanta
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Florin 09 Nov, 2018 12:37 Mai multe fire albe decat acum un an :-(. Stefan cel Mare insa neschimbata :-) Ma face sa ma simt mai tanar... Vorba aceea, Constanta tot Constanta, neschimbata, numai noi imbatranim...
  • Popescu 24 Sep, 2017 18:15 Asta am găsit si eu.... dezamagire totala, am găsit putina mișcare pe lângă magazinul Tomis
  • camelia uberti 22 Sep, 2017 18:07 Cam tarziu s-a observat in ce hal arata ceea ce candva a fost artera comerciala a Constantei. Dar nu este nimic nou sub soare, Constanta in ultimii 20 de ani este in cadere libera un oras in paragina, cu primari care au distrus tot ce s-a putut prin prisma intereselor lor meschine, motivati doar de propriile beneficii si afaceri, nicidecum de interesele celor ce traiesc aici.
  • ioan moise 22 Sep, 2017 16:31 Cel putin era cazul ca "cineva" sa intervina pentru mutarea portretului de pe cele doua usi ale toaletei publice din pasajul magazinului Tomis .
  • Vio 22 Sep, 2017 14:57 Mda.... ti-e un pic frica sa treci prin centru....