Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:59 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE. Alertă la Paris. Un incendiu violent a izbucnit la Catedrala Notre Dame. Clădirea, mistuită de flăcări cu câteva zile înainte de Paștele Catolic

ro

15 Apr, 2019 20:32 3063 Marime text
Este alertă în această seară la Paris. Un incendiu violent a izbucnit la Catedrala Notre Dame. 

Din primele informații flăcările au izbucnit de la schelele montate pentru reabilitarea clădirii. 

Menționăm că la catolici săptămâna aceasta este Săptămâna Mare, duminică fiind Paștele Catolic. 

Potrivit Wikipedia, Catedrala Notre-Dame din Paris este un monument al arhitecturii gotice timpurii din Franța, sediu al Arhiepiscopiei Parisului. Catedrala se află pe Île de la Cité, în centrul Parisului.

Construcția a început în anul 1163, pe locul unui lăcaș de cult dedicat sfântului diacon Ștefan. În 1182, episcopul Maurice de Sully a sfințit altarul, dar construcția catedralei a durat din 1163 până în 1345. Construcția clădirii cu cinci nave s-a terminat prin lucrările de pe fațada vestică, iar pe la mijlocul secolului al XIV-lea, prima capodoperă a stilului gotic timpuriu era gata. Cu toate că desenele inițiale și strana evocau încă stilul romanic, aici s-au aplicat pentru prima oară soluții arhitecturale specifice stilului gotic.

Fațada dantelată și cele două turnuri patrulatere, de câte 69 m fiecare, radiază mult echilibru. Intrarea în catedrală se face prin trei porți bogat ornamentate, care evocă simbolurile stilului gotic târziu. Impresia spațială în interiorul bisericii este copleșitoare, zidurile ei se înalță pe trei rânduri de coloane. De proporții impozante, 130 m lungime, 45 m lățime, 35 m înălțime, unde încap până la 10.000 de persoane. Nava principală este împodobită cu statui și picturi.

În timpul iacobinilor (1793-1794), catedrala a fost profanată devenind Templu al Rațiunii și loc unde erau citite și dezbătute operele iluminiștilor în timp ce era venerată Ființa Supremă. Catedrala a redevenit catolică în urma concordatului lui Napoleon I cu Papa Pius al VII-lea din 1801, Napoleon fiind încoronat aici împărat al Franței pe data de 2 decembrie 1804.

Notre-Dame este considerată cea mai întunecată catedrală dintre marile catedrale gotice, dar, pe bună dreptate, lumina care se filtrează prin rozetele colorate conferă sentimente mistice în penumbra severă.

Conform Wikipedia, Catedrala Notre-Dame din Paris este vizitată de circa 13 milioane de persoane anual, ceea ce înseamnă o medie zilnică de 30.000 de oameni. În zilele cu afluența ridicată, pricinuită de sărbători sau evenimente importante, se poate ajunge chiar și la 50.000 de oameni. Vorbind despre vitralii, trebuie să amintim de cele trei roze ale catedralei, care reprezintă una din marile opere de artă ale creștinătății. Roza de sud, numită și La Rose du Midi, este un dar din partea regelui Ludovic al IX-lea al Franței și este consacrată Noului Testament.

UPDATE. 1

Din păcate pompierii se luptă de mai bine de două ore cu flăcările și nu au reușit încă să limiteze proporțiile dezastrului. 

La fața locului a ajuns și președintele Franței, Emmanuel Macron. 

UPDATE: 2 Mesaj transmis de președintele Klaus Iohannis

Președintele României, Klaus Iohannis a postat pe contul său de Twiiter un mesaj la scurt timp după ce a izbucnit incendiul. 

"Ştiri sfâşietoare vin de la Paris. Notre Dame, un simbol istoric al culturii europene, este în flăcări în această seară. România este alături de Franţa."/ "Heartbreaking news coming from Paris, #NotreDame, a historical symbol of European culture, is in flames tonight. Romania stands by #France.", este mesajul transmis de preşedintele Iohannis pe Twitter.

UPDATE. 3

Poliţia tratează ca pe un accident incendiul care este pe cale să mistuie în întregime catedrala Notre Dame, potrivit postului de televiziune France 2, dar Parchetul din Paris a anunţat că a lansat o anchetă, transmite Reuters citat de Agerpres.ro
Sursa foto: www.pscp.tv/
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii