Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:38 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un român a jefuit un bătrân în plină stradă, după care a fugit de la locul faptei A fost prins de polițiști cu 12 focuri de armă

ro

13 Jan, 2020 20:51 2089 Marime text

Un român şi alţi trei membri ai un grupări de infractori din Italia au fost prinşi, după ce ofiţerii de poliţie au tras 12 focuri de armă în direcţia maşinii cu care cei patru se deplasau, informează observator.tv.

Românul, alături de un tunisian şi alţi doi italieni, a intrat în atenţia forţelor de ordine după ce a jefuit, cu ajutorul colegilor săi, un pakistanez în apropiere de gara din Nettuno, localitate situată la circa 60 de kilometri de Roma.

Conform Il Grancho, cei patru au fugit de la locul faptei cu un Fiat Punto şi se îndreptatu spre Anzio în momentul în care au fost reperaţi de poliţişti.

Oamenii legii au încercat să-i oprească graţie unui baraj format din maşini de poliţie, însă acţiunea a fost fără succes. Mai mult, cel puţin doi poliţişti au fost răniţi uşor în urma impactului.

Poliţiştii aflaţi pe urma rău-făcătorilor au tras 12 focuri de armă înainte de a-i putea captura.

S-a stabilit că cei patru au mai comis şi alte jafuri, acţionând împreună de cel puţin o lună pe raza localităţilor amintite.

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii