Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:27 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tragedie pe râul Rin. O ambarcațiune gonflabilă la bordul căreia se aflau și cetățeni români s-a scufundat

ro

30 May, 2019 21:02 2501 Marime text
Cel puţin trei persoane au murit joi după răsturnarea unei ambarcaţiuni gonflabile pe fluviul Rin, la frontiera franco-germană, una dintre victime fiind o fetiţă germană dintr-un grup în care se aflau şi români, relatează agenţiile AFP şi DPA, citate de Agerpres.ro

''Trei persoane au decedat, printre care şi un martor care a încercat să salveze ocupanţii ambarcaţiunii şi o fetiţă de şase ani'', a anunţat prefectura din Bas-Rhin într-un comunicat citat de AFP. Conform aceluiaşi comunicat, fetiţa decedată, în vârstă de şase ani, şi încă o fetiţă dată dispărută sunt de naţionalitate germană. Încă o persoană se află la spitalul din localitatea Selestat.


Ele făceau parte dintr-un grup de şapte turişti veniţi din Germania, dintre care patru se aflau în acea ambarcaţiune, doi adulţi şi doi copii. Cei doi adulţi sunt români, alţi trei români din acelaşi grup fiind rămaşi pe malul râului, menţionează AFP.

În momentul răsturnării bărcii, mai multe persoane au sărit în apă în ajutor. Autorităţile germane şi franceze s-au mobilizat apoi în operaţiunea de salvare pentru a găsi fetiţa dată dispărută. Cealaltă fetiţă a fost transportată cu elicopterul la spitalul din oraşul german Freiburg, dar acolo a decedat.

Agenţiile de presă nu precizează dacă a treia persoană decedată este unul dintre românii aflaţi în barca gonflabilă.

Agerpres.ro
Sursa foto: Google Maps
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • cristea eugen 31 May, 2019 10:40 nu ar respecta ROMANUL indicatiile si interdictiile pentru nimic in lume ,crede ca au fost puse de amorul arte