Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:20 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Patru tentații ale mass-media, identificate de papa Francisc

ro

08 Dec, 2016 19:21 1551 Marime text
Dezinformarea este cea mai gravă dintre cele ''patru'' tentații cărora le cad pradă mass-media, identificate de papa Francisc, alături de calomnie, defăimare și predilecția pentru subiecte de scandal, informează Agerpres.

Potrivit papei, mass-media au o responsabilitate foarte mare, au rolul de a educa și forma opinii, pot construi și face un bine imens. Dar, având în vedere că toți suntem păcătoși, este evident că și mass-media pot avea ''ispitele'' lor, a spus suveranul pontif într-un interviu pentru săptămânalul catolic belgian ''Tertio'', dat publicității miercuri pe site-ul Vaticanului.

''Dezinformarea este, probabil, cel mai mare rău pe care mass-media îl pot face, deoarece opinia este orientată într-o singură direcție, omițând o parte din adevăr'', a subliniat papa.

''Eu cred că mass-media ar trebui să fie foarte clare, foarte transparente și să nu cadă pradă — fără supărare, vă rog — bolii coprofiliei, gata întotdeauna să răspândească scandaluri și lucruri urâte, chiar dacă acestea pot fi adevărate. Și cum oamenii au tendința să sufere de coprofagie, acest lucru poate fi foarte dăunător'', a mai spus papa Francisc.

Mass-media mai pot fi tentate de calomnie și folosite în acest scop, mai ales în lumea politică, și de asemenea pot fi folosite ca mijloc de defăimare. ''Nimeni nu are dreptul să facă asta. Este un păcat și este ofensator'', a atras atenția liderul catolic.

Aceste remarci intervin pe fondul unei ample dezbateri în Statele Unite și Marea Britanie pe tema informațiilor false care au circulat pe internet și care au putut juca un rol pentru a convinge alegătorii să voteze pentru candidatul republican Donal Trump sau Brexit, scrie AFP.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii