Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:38 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Parlamentul Bulgariei va autoriza trimiterea de arme în Ucraina

ro

28 Apr, 2022 14:47 1176 Marime text
Rachetă, foto cu rol ilustrativ: pixabay/ Defence-Imagery

Parlamentul de la Sofia va autoriza la 4 mai, trimiterea de arme în Ucraina pentru a ajuta această ţară să facă faţă invaziei ruse, a declarat joi, la Kiev, premierul bulgar Kiril Petkov, care urmează să aibă o întrevedere cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Premierul bulgar şi-a exprimat convingerea că demersul de a trimite arme în Ucraina va primi sprijinul majorităţii parlamentare.

Măsura este susţinută de trei din cele patru partide din coaliţia guvernamentală, însă Partidul Socialist, moştenitorul fostului partid comunist şi apropiat de Rusia, a ameninţat să rupă coaliţia dacă guvernul de la Sofia sprijină militar Ucraina.

Cu sprijinul majorităţii partidelor de opoziţie, este de aşteptat ca iniţiativa să obţină 200 de voturi, din rândul celor 240 de parlamentari bulgari, scrie Agerpres.

Bulgaria, ţară membră a UE, este unul dintre statele membre ale NATO care nu a trimis până acum armament în Ucraina pe motiv că un astfel de demers ar însemna implicarea sa în conflict şi prelungirea războiului. Acest raţionament este împărtăşit şi de preşedintele ţării, Rumen Radev, un apropiat al Moscovei.

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii