Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:27 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Nenorocire la un azil de bătrâni. Poliţiştii caută un asasin

ro

25 Nov, 2016 09:10 2253 Marime text
Un important dispozitiv de căutare a fost activat noaptea trecută în sudul Franței pentru a găsi un bărbat suspectat de uciderea unei angajate de la un azil de bătrâni pentru clerici, relatează AFP, preluată de Agerpres.
 
Cu puțin timp înainte de 02:00 GMT, un elicopter survola zona, cu largi fascicule de lumină, în cadrul unei operațiuni de urmărire a unui bărbat înarmat care a dat buzna aseară, cu o cagulă pe cap, la azilul de bătrâni 'Les Chenes verts', o unitate pentru călugări și călugărițe aparținând Societății misiunilor în Africa (SMA), situată în Montferrier-sur-Lez, aproape de Montpellier.
 
"În acest stadiu al anchetei, niciun element nu permite de a caracteriza motivele" crimei, a declarat presei procurorul din Montpellier, Christophe Barret.
 
Ipoteza unui atac terorist nu este în acest moment privilegiată, a indicat o sursă apropiată anchetei, în timp ce Franța se confruntă de aproape doi ani cu un val de atacuri jihadiste fără precedent. Aceste atacuri s-au soldat cu 238 de morți, între care un preot ucis în plină slujbă religioasă la Saint-Etienne-du-Rouvray, aproape de Rouen.
 
Potrivit primelor elemente, cu puțin timp înainte de 21:00 GMT joi, "un individ singur, cu cagulă pe cap și înarmat cu un cuțit și cu o pușcă a dat năvală în azil", au afirmat surse apropiate anchetei, precizând că motivele agresorului nu sunt cunoscute pentru moment și nici profilul său.
 
"În jurul 22:00 (21:00 GMT), o femeie care lucrează la azilul de bătrâni a sunat la poliție, spunând că a fost atacată de un om", a relatat procurorul Barret. Această femeie — o angajată, care fusese legată și căreia i-a fost pus un căluș în gură — a reușit să se elibereze pentru a da alarma. Ea a fost găsită de jandarmi "nevătămată, dar în stare de șoc", a adăugat magistratul.
 
În schimb, o altă femeie a fost găsită fără suflare de jandarmi la sosire, a adăugat procurorul, fără să precizeze modul în care aceasta a fost ucisă.
 
O unitate specială a jandarmeriei a fost trimisă la fața locului în jurul orei 23:30 GMT. Un dispozitiv de căutare a fost desfășurat pentru a prinde agresorul.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii