Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:48 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mamă şi fiică de origine română, ucise de un criminal în serie

ro

26 Apr, 2019 09:59 1890 Marime text
O româncă şi fiica ei de 8 ani ar fi printre victimele unui criminal în serie din Cipru, potrivit BBC News. Criminalul, un fost ofiţer de armată în vârstă de 35 de ani, a recunoscut în faţa anchetatorilor că a ucis cel puţin şapte femei şi fete, relatează România TV.
 
Criminalul a fost reţinut la începutul acestei săptămâni după ce poliţiştii au strâns probe care indicau faptul că a ucis două femei din Filipine şi o fată. Cadavrele a două filipineze au fost găsite într-o mină abandonată de lângă Nicosia. Al treilea a fost găsit vineri, după ce poliţiştii au fost îndrumaţi chiar de către criminal către locul unde a fost aruncat trupul femeii,  pe un câmp de la periferia Nicosiei.

În timpul interogatoriului, militarul a recunoscut şi alte patru crime, iar autorităţile caută acum cadavrele lor. Potrivit presei, printre victime sunt şi o româncă în vârstă de 36 de ani, care locuia în Cipru, şi fiica ei în vârstă de 8 ani. Cele două românce erau date dispărute din 2016.

O altă victimă ar fi o femeie din India. Totodată mai este dată dispărută şi o fetiţă de 6 ani, fiică a uneia dintre victimele găsite.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii