Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:30 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Italia Parlamentarii şi liderii regionali au eşuat pentru a şaptea oară în încercarea de a alege un preşedinte al ţării

ro

29 Jan, 2022 21:50 1040 Marime text


Parlamentarii şi liderii regionali italieni au votat sâmbătă, 29 ianuarie, pentru a şaptea oară în încercarea de a decide cine va fi următorul preşedinte al Italiei, însă nici de data aceasta niciun candidat nu a întrunit majoritatea simplă de voturi, cum era necesar.

Cele mai multe voturi au fost sâmbătă pentru preşedintele în exerciţiu Sergio Mattarella, a anunţat preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberto Fico. Cu toate acestea, Matterella a primit doar 387 de voturi dintre cele 505 minim necesare pentru a câştiga. Circa 380 de politicieni s-au abţinut, informează AGERPRES.

Preşedintele Italiei este ales pentru un mandat de şapte ani de membrii celor două camere ale parlamentului, alături de reprezentanţi ai regiunilor Italiei. În total sunt aproximativ 1000 de „mari electori".

Rezultatul este de obicei greu de anticipat. În 1971, Giovanni Leone a fost ales abia după 23 de tururi de scrutin.

Foto: unsplash/ Arnaud Jaegers
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii