Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:16 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Întâlnire istorică între Donald Trump şi Kim Jong Un

ro

09 Mar, 2018 09:01 1989 Marime text
Preşedintele american, Donald Trump, a răspuns pozitiv unei propuneri a liderului nord-coreean, Kim Jong Un, de a se întâlni, iar întrevederea ar putea avea loc până la finalul lunii mai, a anunţat joi seara, la Washington, Chung Eui-yong, şeful Oficiului pentru Securitate Naţională din Coreea de Sud, citat de AFP.

Anunţul a fost făcut la Casa Albă şi urmează unei serii de contacte între Coreea de Nord şi Coreea de Sud, scrie Agerpres.

Kim Jong Un s-a angajat de asemenea să lucreze la "denuclearizarea" peninsulei coreene şi a promis să se abţină de la orice "nou test nuclear sau de rachetă", a spus oficialul sud-coreean, după o întâlnire cu liderul de la Casa Albă.

"I-am spus preşedintelui Trump că, în cursul întâlnirii noastre, liderul nord-coreean, Kim Jong Un, a arătat că se angajează în denuclearizare", a arătat Chung.

"Kim a promis că Coreea de Nord se va abţine de la orice alt test de rachetă sau nuclear. El înţelege că exerciţiul militar comun de rutină efectuat de Coreea de Sud şi Statele Unite trebuie să continue şi şi-a exprimat dorinţa de a se întâlni cu preşedintele Trump cât mai rapid posibil", a continuat el.

Oficialul de la Seul a adăugat că "preşedintele Trump a apreciat informarea şi a spus că îl va întâlni pe Kim Jong Un până la finalul lui mai pentru a obţine denuclearizarea permanentă".

Sursă: Agerpres
Sursă foto: Facebook
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii