Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:04 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fostul preşedinte egiptean Mohamed Mursi a murit în sala de judecată

ro

17 Jun, 2019 20:00 2484 Marime text

Fostul preşedinte islamist al Egiptului, Mohamed Mursi, a murit luni la scurt timp după ce leşinat în sala de judecată, a anunţat televiziunea de stat din Egipt, citată de Reuters.
 
Mursi, o figură marcantă în Frăţia Musulmană a fost primul preşedinte al Egiptului ales democratic după Primăvara Arabă, dar se află în închisoare din 2013 când a fost înlăturat din fruntea statului după o lovitură de stat dată de Armată în urma unor proteste de amploare.
 
Mursi, în vârstă de 67 de ani, se afla în sala de judecată în momentului decesului pentru a răspunde acuzaţiilor de spionaj ce îi erau aduse privind contactele cu gruparea islamistă din Palestina, Hamas.
 
Acesta era deja condamnat la 20 de ani de închisoare după ce a fost acuzat de uciderea mai multe protestatari în timpul demonstraţilor din 2012 şi mai avea şi o sentinţă de închisoare pe viaţă pentru spionaj în favoarea Qatarului.
 
Mohamed Morsi, care provine din mişcarea islamistă Fraţii Mulsumani, a devenit în 2012 primul preşedinte liber ales din istoria Egiptului, la un an de la ”Revoluţia de pe Nil” şi îndepărtarea de la putere a predecesorului său Hosni Mubarak.
 

sursa foto: https://www.aljazeera.com/
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • cristea eugen 18 Jun, 2019 14:28 l-au aranjat si pe ASTA