Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:54 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Exerciţii militare ale armatei ruse în Marea Japoniei. Mii de militari participă

ro

15 Sep, 2018 17:59 1844 Marime text
Armata rusă a efectuat sâmbătă, în cadrul manevrelor Vostok-2018 în Siberia şi Extremul Orient Rus, exerciţii în Marea Japoniei, în timp ce autorităţile de la Tokyo sunt îngrijorate în legătură cu o consolidare a prezenţei militare a Rusiei, informează AFP citat de Agerpres.ro. 
 
În cadrul exerciţiilor de sâmbătă s-a simulat - în poligonul militar de la Klerk, în Primorie, în extremul est al Rusiei - capturarea unui ţărm de către infanteria marină, susţinută de aviaţie şi artilerie.
 

"Particularitatea acestui exerciţiu rezidă în participarea infanteriei marine, a aviaţiei, a navelor Flotei Pacificului, a artileriei, a pompierilor şi a altor specialişti", a explicat jurnaliştilor generalul Dmitri Kovalenko.

 
Peste 200 de militari şi 30 de vehicule au fost implicate în aceste exerciţii, realizate în cadrul manevrelor-gigant Vostok-2018 care se desfăşoară în perioada 11-17 septembrie, cu participarea Chinei.
 
Japonia se teme de o prezenţă militară sporită a Rusiei în această regiune şi îndeosebi în Insulele Kurile, între care patru, revendicate de Tokyo, sunt la originea tensiunilor dintre cele două ţări.
 
În total, peste 300.000 de militari, 36.000 de vehicule, 1.000 de avioane şi 80 de nave iau parte la Vostok-2018.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii