Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:01 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ziua Porţilor Deschise la instanţele şi parchetele constănţene (galerie foto)

ro

24 Oct, 2015 00:00 1179 Marime text
Consiliul Superior al Magistraturii sărbătoreşte, în fiecare an, pe 25 octombrie, Ziua Europeană a Justiţiei Civile. Este singura zi din an în care publicul are acces în birourile judecătorilor şi procurorilor, pentru a-i vedea la lucru. În acest an, momentul „uşilor deschise“ a fost marcat ieri, începând cu ora 9.00.
 
Evenimentul face parte din „Planul de acţiune pentru reforma sistemului judiciar“, care vrea să asigure transparenţa actului de justiţie.
 
Scopul acestei acţiuni este de a face cunoscută în rândul cetăţenilor activitatea instanţelor judecătoreşti, de a-i familiariza pe aceştia cu modul de desfăşurare a procesului judiciar în cadrul mai larg al realizării unei educaţii juridice şi al realizării prevenţiei faptelor antisociale. Totodată, se urmăreşte conştientizarea cetăţenilor că instanţele de judecată desfăşoară o activitate de interes public în folosul lor.
 
Au fost invitaţi la Ziua Porţilor Deschise elevii unor licee constănţene şi studenţii facultăţilor de drept din Constanţa, care sunt la vârsta la care se formează din punct de vedere moral. Vizitatorii au primit ghiduri de orientare juridică realizate de Consiliul Superior al Magistraturii, care pot fi prelucrate de cadrele didactice cu studenţii.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii