Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:56 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ziua Artileriei şi Rachetelor Antiaeriene. Unde sunt unități militare de profil în județul Constanța

ro

19 Sep, 2020 02:39 3848 Marime text

  •  La 19 septembrie armata română sărbătorește Ziua Artileriei şi Rachetelor Antiaeriene. 
 
În calendarul ostăşesc, 19 septembrie este Ziua Artileriei şi Rachetelor Antiaeriene.

La aceeaşi dată, în 1916, a avut loc prima acţiune de luptă antiaeriană a armatei române, soldată cu respingerea unui atac aerian şi nimicirea unui avion inamic în zona Flămânda.

Artileriştii şi rachetiştii antiaerieni au organizat manifestări pentru evocarea tradiţiilor de luptă ale acestei arme şi comemorarea eroilor căzuţi pe câmpul de onoare.

Pe timpul executării manevrei de la Flămânda de către Armata a 3 a română, în data de 19.09.1916, bateria de artilerie înzestrată cu tunuri antiaeriene propriu-zise, calibru 75 mm Deport, a respins un atac aerian şi a doborât un avion inamic.

Comandantul bateriei, locotenentul Constantin Constantin, a fost decorat cu ordinul „Coroana României” în gradul de cavaler. Ca urmare a acestui succes, ziua de 19 septembrie a fost adoptată, în perioada interbelică, ca zi a artileriei antiaeriene.

Unități militare de profil în județul Constanța

#Regimentul 53 Rachete Antiaeriene "Tropaeum Traiani" Medgidia

#Batalionul 348 Apărare Antiaeriană Murfatlar

#Batalionul 345 Artilerie “Tomis” din garnizoana “Medgidia

#Centrul Național de Instruire pentru Apărare Antiaeriană Midia.
 
Referitor la Centrul național de Instruire ăentru Apărarea Antiaeriană Midia, cunoscut sub numele de Poligonul de trageri antiaeriene de la Midia, aici, acum două zile a avut loc ceremonia de recepție a sistemului de rachete sol-aer PATRIOT (foto).

La eveniment au fost prezenți primul-ministru Ludovic Orban, ministrul apărării naționale, Nicolae Ciucă, ambasadorul Statelor Unite ale Americii la București, Adrian Zuckerman, și numeroși invitați.
 
Aceste echipamente au început să sosească în România în luna august și au fost transportate la Centrul Național de Instruire pentru Apărare Antiaeriană „General de brigadă Ion Bungescu” de la Capu Midia.

Prin intrarea în dotare a sistemelor de rachete sol-aer cu bătaie mare PATRIOT, Armata României își va crește capacitatea defensivă și de descurajare, asigurându-se o mai bună apărare a spațiului aerian național, parte a spațiului aerian al NATO.
 
Sursa foto: Facebook.com/ForteleAerieneRomane
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii