Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:05 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#ziua 12. LIVE TEXT. Acțiunile de protest continuă în București, dar și la Constanța (galerie foto)

ro

11 Feb, 2017 17:06 3322 Marime text
Ne aflăm în cea de-a 12 zi de la începutul protestelor din București, dar și din alte orașe ale țării, ca urmare a nemulțumirilor românilor pe marginea unor decizii guvernamentale. Manifestațiile au pornit după ce Guvernul Grindeanu a adoptat o ordonanță de urgență  potrivit căreia se modificau Codul penal și Codul de procedură penală. Mai precis,  era scoasă de sub incidența pedepsei penale abuzul în serviciu prin care se aduce un prejudiciu de peste 200.000 de lei.  Modificarea i-a nemulțumit pe oameni și i-a scos în stradă imediat după anunțul făcut de reprezentanții Executivului. 

Mii de oameni au ieșit în București și în marile orașe ale țării. De pe-o zi pe alta, manifestațiile au crescut în intensitate, iar numărul protestatarilor a ajuns numai în București la aproximativ 100.000 de oameni, în timp ce, în diferitele municipii din România, erau de câteva mii de participanți. 



Pe fondul protestelor, Guvernul Grindeanu a fost nevoit să se întrunească și să aobroge ordonanța de urgență controversată, însă acțiunile de stradă nu s-au oprit. Chiar dacă sunt la o scară mai mică, manifestații au avut loc și ieri, dar se așteaptă ca și astăzi să se desfășoare la un nivel destul de rdiciat, mai ales că este sâmbătă și mulți au zi liberă. 

Manifestațiile, așa cum s-a întâmplat și zilele trecute, vor începe în jurul orei 18.00, în Piața Victoriei, din Capitală, în timp ce, la Constanța, oamenii sunt așteptați să se adune pe platoul din fața Prefecturii Constanța. În această seară, la București, aproximativ 3.000 de oameni au ieșit în fața clădirii Guvernului, în timp ce câteva sute de oameni au protestat împotriva președintelui Klaus Iohannis, în fața Palatului Cotroceni. 


UPDATE 5: ora 21.04

Şi la această oră, ies constănţenii în stradă. În jur de 150 de persoane protestează în faţa sediului PSD.

Proteste au loc şi în alte zone din România. De exemplu, peste 2.500 de sibieni participă la protestul din această seară. Ca și în serile precedente, oamenii și-au dat întâlnire în jurul orei 19.00, în Piața Mare din centrul municipiului, de unde mărșăluiesc prin oraș.

De asemenea, aproximativ 1.500 de persoane s-au adunat şi în Piața Victoriei din Timișoara, potrivit Agerpres. Tot în jur de 1.500 de persoane protestează în centrul municipiului Cluj Napoca.

UPDATE 4: ora 20.34

Numărul manifestanţilor a crescut la peste 1.000, iar oamenii continuă să vină în Piaţa Victoriei, potrivit hotnews.ro.

UPDATE 3: ora 20.03

Peste 500 de manifestanți s-au strâns în Piața Victoriei, pentru a protesta față de Guvern. Oamenii au venit cu steaguri și pancarte care cuprind mesaje împotriva Guvernului, conform Agerpres.

UPDATE 2: ora 18.30

Numărul celor adunați în fața Prefecturii Constanța a ajuns la opt. 

UPDATE: 18.15

În fața Prefecturii Constanța, la ora 18.15, se aflau trei persoane. 

Sursa foto: ZIUA de Constanţa

Mai citește și:  
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii