Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:41 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Week-end in flacari

ro

12 Jan, 2004 00:00 656 Marime text

Trei incendii intr-o singura zi

Ziua de sambata a fost una de cosmar pentru pompierii militari din cadrul Brigazii "Dobrogea", care au primit sesizari cu privire la trei incendii izbucnite pe raza judetului Constanta * Doua case au luat foc in localitatile Eforie Sud si Harsova, in timp ce in dana 70 a Portului Constanta o banda transportatoare a ars ca urmare a producerii unei supraincalziri a utilajului * La incendiul din port nu a mai fost nevoie de interventia pompierilor militari, flacarile fiind stinse de pompierii civili din cadrul CNAPMC

Primul incendiu al zilei de sambata s-a inregistrat in jurul orei 4.30 dimineata, in dana 70 a Portului Constanta, in incinta societatii Convex. Flacarile au cuprins banda transportoare cu numarul 17 care descarca vagoane cu carbuni de pe o platforma. La un moment dat, din cauza supraincalzirii utilajului s-a produs un scurtcircuit, un motor electric a luat foc, iar banda transportoare s-a blocat. La fata locului s-a deplasat de urgenta un echipaj al pompierilor civili din cadrul Companiei Nationale Administratia Porturilor Maritime Constanta, care au reusit sa stinga flacarile dupa aproximativ jumatate de ora. Au ars 20 de metri din banda transportoare. Pentru stabilirea imprejurarilor in care s-a produs incidentul si a valorii reale a prejudiciului s-a constituit la nivelul SC Convex SA o comisie de ancheta. Al doilea incendiu al zilei de sambata a avut loc aproximativ trei ore mai tarziu, la o casa parasita din orasul Eforie Sud. In jurul orei 7.45, Statia de Pompieri Militari Tuzla a fost sesizata in legatura cu un incendiu produs in Eforie Sud, pe strada Doctor Serban Cantacuzino. La fata locului s-au deplasat doua autospeciale de interventie care au reusit sa stinga flacarile dupa aproximativ o ora. Au ars deseuri de hartie, textile, paturi si saltele. Se pare ca in imobilul parasit, care apartine primariei, isi faceau veacul mai multi boschetari. Acestia au facut focul vineri noapte chiar in mijlocul casei. Dimineata, necunoscutii au parasit imobilul, uitand insa se pare sa stinga focul. Cenusa si jarul s-au extins la cateva materiale combustibile aflate in preajma. La stingerea incendiului au contribuit si membrii Serviciului de Pompieri Civili din localitate. Ultimul incendiu al zilei s-a inregistrat la Harsova, in jurul orei 20.00. Pompierii statiei Harsova au intervenit la stingerea incendiului produs pe strada Alexandru Ioan Cuza, nr.16, imobil apartinand lui Stelica Ivan. Incendiul s-a produs ca urmare a unui efect termic, cosul de fum al casei nefiind protejat corespunzator de materiale combustibile. Au ars bucataria casei, mobilier, haine si o suprafata de 16 metri patrati din acoperisul din placi de eternita. Datorita interventiei prompte a pompierilor militari s-a reusit salvarea multor bunuri, in valoare de sute de milioane de lei.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii